La început există viața. Observați creaturile: la început ele posedă viață, și mai târziu ajung mai mult sau mai puțin să simtă, să gândească, să acționeze cu eficiență.
Viața... acest cuvânt rezumă toate bogățiile universului care sunt aici, nediferențiate, neorganizate, așteptând ca o ordine să vină să le așeze și să le pună la treabă. Astfel, în cuvântul „viață” sunt incluse toate prefacerile viitoare. Toate organele care trebuie să apară într-o zi dintr-o celulă sunt deja conținute în ea ca putere, ca într-o sămânță ce trebuie plantată, udată, îngrijită pentru ca să rodească. Deci, după un timp, ca și în cazul grăuntelui, din această magmă, din acest haos, din această realitate nedefinită care este viața, totul începe să iasă și să ia o formă.
Astfel au apărut organele pe care le posedăm acum, și vor apărea multe altele în viitor...
Dat fiind faptul că trupul fizic este constituit după imaginea corpului astral, corpul astral după imaginea corpului mental și tot așa până la planul divin, așa cum noi posedăm cinci simțuri în planul fizic, tot așa deținem și cinci simțuri în planul astral și în cel mental: pipăitul, gustul, mirosul, auzul și vederea... Aceste organe nu sunt încă dezvoltate în celelalte planuri, dar ele există și așteaptă să se manifeste. Atunci când ele vor fi formate, noi vom avea posibilități extraordinare de a vedea, de a simți, de a auzi, de a gusta, de a acționa, de a ne deplasa. Viața, ființa vie, celula însuflețită, microorganismul conțin toate posibilitățile de dezvoltare, dar este nevoie încă de mii de ani pentru ca ele să ajungă să se exprime din plin. Acesta este misterul, splendoarea vieții.
Observați-i pe oameni: ei lucrează, se distrează, aleargă la stânga și la dreapta și iar la stânga, se lasă angrenați în tot felul de preocupări, și în acest timp viața lor se reduce, este în pericol, pentru că ei nu sunt preocupați de ea. Ei se gândesc că, din moment ce sunt în viață, se pot folosi de aceasta pentru a obține tot ceea ce își doresc: bogăție, plăceri, cunoaștere, glorie... Atunci ei o vlăguiesc, o vlăguiesc... și când nu le mai rămâne nimic, sunt obligați să își oprească toate activitățile. Nu are nici un sens să acționați astfel, pentru că pierzându-vă viața, pierdeți totul. Viața este cea mai importantă și trebuie deci să o protejați, să o purificați, să o sfințiți, să eliminați tot ceea ce o otrăvește sau blochează, pentru că datorită ei obținem’ apoi sănătatea, forța, frumusețea, puterea, inteligența.
În conferința despre cele cinci fecioare înțelepte și cele cinci fecioare nebune”, eu v-am explicat că uleiul despre care vorbea Iisus reprezintă simbolul vieții. Atunci când omul nu mai are nici o picătură de viață, lampa sa se stinge și el moare. Uleiul își are corespondență în toate domeniile: pentru plante, el este apa; pentru toate creaturile terestre, el este aerul, iar pentru ființa umană este îndeosebi sângele; pentru afaceri, este aurul sau banul; pentru o mașină, este benzina etc...
Viața este materia primordială, rezervorul din care țâșnesc zilnic noi creații ce vor avea nesfârșite ramificații. Plecând de la această viață nediferențiată și inexpresivă ce există ca o posibilitate oarecare, spiritul creează fără încetare noi elemente, noi forme...
Oamenii se ocupă însă de orice în afară de viață: dacă ei s-ar fi gândit mai întâi la viață, cum să o păstreze, cum să o protejeze, cum să o conserve în cea mai mare puritate, ei ar fi avut din ce în ce mai mult posibilități să obțină ceea ce își doresc, pentru că această viață iluminată, strălucitoare, intensă, le poate oferi totul. Cum ei nu posedă această filosofie, își risipesc viața, se gândesc că, din moment ce sunt vii, totul le este permis. Fiecare își spune: „Din moment ce sunt în
viață, trebuie să fac ceva... „ Dar câți reușesc să realizeze ceea ce își doresc? Foarte puțini, majoritatea au răvășit totul. De acum înainte trebuie, să aveți o altă filosofie, să știți că modul în care gândiți acționează deja asupra vieții voastre, asupra rezervelor sale, asupra chintesenței ființei voastre și că, dacă gândiți prost, stricați totul.
Să luăm un exemplu: un băiat care are un tată foarte bogat, își face studiile, lucrează, iar tatăl său îl întreține. Dar iată că fiul începe să facă prostii, risipește în tot felul de plăceri banii pe care îi primește de la tatăl său; atunci, tatăl îi taie fondurile, nu îi mai dă nimic ... Care este vina fiului? El a comis cea mai mare greșeală ce constă în a-și compromite propria viață, adică condițiile, energiile și curenții ce sunt simbolizați în acest caz de bani. Dacă noi procedăm la fel folosind și abuzând de existența noastră după cum ne place, permițându-ne să încălcăm toate legile, ne epuizăm rezervele și ajungem în mizerie, poate nu în mizeria materială, fizică, dar în cea interioară. Viața este singura bogăție care există, și oricare ar fi numele pe care i-l dăm: bogăție, subvenții, petrol, energie, chintesență, înseamnă la fel, pentru că acest cuvânt „viață” poate fi înlocuit de oricare dintre acești termeni.
Oamenii își petrec însă viața risipindu-și timpul, alergând după achiziții ce nu sunt la fel de importante ca însăși viața. Ei lucrează ani în șir pentru a-și satisface ambițiile și se re găsesc într-o zi atât de doborâți, de blazați, încât punând în balanță ceea ce au obținut și au pierdut, își dau seama că au pierdut tot pentru a câștiga foarte puțin. Dar așa sunt plămădiți oamenii: ei sunt gata să piardă totul, fiindcă nu au fost niciodată instruiți că este mai important să fie sănătoși și bucuroși - chiar dacă nu au nimic altceva – decât să câștige niște bogății de care nu pot profita fiindcă s-au extenuat urmărindu-le. Un proverb spune: „Un câine viu face mai mult decât un leu mort.” Dar mulți preferă să rămână niște lei morți...
Ceea ce lipsește însă este adevărata filosofie. Încă din copilărie, oamenii ar trebui sfătuiți să nu-și risipească viața pentru a o putea consacra unui scop sublim; fiindcă atunci viața se îmbogățește, crește în forță și în intensitate, asemenea unui capital ce este fructificat. Ați plasat un
Pag. 9 – 13 |
Adevăr Divin
