Primul nivel era acela al sufletelor legate de Pământ – cele care încă nu sunt pregătite să plece. Aceştia sunt cei cărora le este greu să se despartă de ceea ce le este familiar. De obicei, sunt spirite care simt că nu şi-au terminat treaba pe care o aveau de făcut. Poate că au lăsat în urmă pe cineva bolnav ori neputincios a cărui îngrijire era în întregime responsabilitatea lor şi nu vor să-l părăsească; astfel, sufletele rămân la acest prim nivel până când se simt capabile să se elibereze de legăturile lor pământeşti. Sau poate că au avut o moarte bruscă ori violentă, care nu le-a dat timp să înţeleagă că au murit şi să-şi asume procesul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a urma calea înălţării. În orice caz, aceste suflete încă simt legături puternice cu cei vii şi nu sunt pregătite să-i abandoneze. Până când nu-şi dau seama că nu mai pot funcţiona în acel plan, că nu mai aparţin acelui plan şi acelei dimensiuni, vor rămâne la primul nivel - cel mai apropiat de viaţa lor trecută. Amintirile mamei mele despre cel de-al doilea nivel par cumva mai vagi, deşi cele de la nivelul al treilea sunt destul de vii. Când a urcat la cel de-al treilea nivel, îşi aminteşte că a fost copleşită de un sentiment apăsător. A simţit tristeţe când şi-a dat seama că se afla pe nivelul celor care îşi luaseră viaţa. Aceste suflete se aflau acum în „purgatoriu''. Păreau să fi fost izolate, să nu se mişte nici în sus, nici în jos. Nu aveau nicio direcţie. Păreau să se mişte fără scop, la întâmplare. Li se va permite, oare, ca la un moment dat să se ridice pentru a-şi finaliza lecţia şi pentru a-şi continua evoluţia? Nu a avut nicio clipă impresia că nu li se va permite asta. Poate că avea să dureze mai mult, dar asta - simţea ea - era doar o speculaţie. Nu era un răspuns pe care mama putea să îl aducă de acolo. In orice caz, aceste suflete nu erau liniştite: experienţa trăită pe acest nivel a fost foarte neplăcută - nu numai pentru cei care îşi petreceau timpul acolo, ci şi pentru cei care se aflau doar în trecere. Lecţia de la acest nivel, al treilea, a fost permanentă şi clară: dacă îţi iei viaţa, întrerupt planul lui Dumnezeu. Lecţii suplimentare Au mai fost şi alte lecţii pe care mama a reuşit să le aducă aici. I-a fost arătat cât de inutil este gestul de a-i jeli pe cei care au murit. Dacă există vreun regret care le încearcă pe spiritele care au trecut dincolo, acesta este legat de durerea suferită de cei pe care îi lasă în urmă. Ele doresc ca noi să ne bucurăm de trecerea lor, să le conducem Acasă cu surle şi trâmbiţe, pentru că, atunci când murim, ne aflăm acolo unde vrem să fim. Doliul nostru se leagă de pierderea pe care am suferit-o noi, de pierderea locului pe care persoana respectivă îl ocupa în viaţa noastră. Existenţa ei, fie că o experimentăm ca fiind una plăcută sau neplăcută, a făcut parte din procesul nostru de învăţare. La moartea ei, pierdem „sursa'' lecţiei respective. Să sperăm că fie am învăţat la timp ceea ce aveam de învăţat, fie, reflectând asupra modului în care s-a întreţesut viaţa noastră cu a ei, vom reuşi să învăţăm într-un târziu. Mama ştia că trecerea timpului – de când plecăm din Ceruri ca să ne trăim viaţa aici, pe Pământ, şi până ne întoarcem – este doar o clipită pentru conştienţa noastră eternă şi că vom fi împreună „într-o clipă''. Atunci ne dăm seama că totul este aşa cum a fost menit să fie. De asemenea, mamei i-a mai fost arătat că, indiferent ce lucruri aparent oribile sau nedrepte li se întâmplă oamenilor aici, pe Pământ, aceasta nu este din vina lui Dumnezeu. Atunci când sunt ucişi copii nevinovaţi, când un om bun moare după o boală lungă sau când cineva e rănit ori desfigurat, asta nu are nimic a face cu învinovăţirea sau cu vina. |
Adevăr Divin
