Omul este samânta lui Dumnezeu. Este o simpla samânta, care va putea experimenta totalitatea vietii numai în clipa în care s-a transformat într-un copac. Cum ar putea o samânta sa cunoasca vreodata starea beatifica traita de un arbore? Cum va putea sti o samânta ca, într-o buna zi, pe frunzele sale vor începe sa danseze razele soarelui? Cum ar putea o samânta sa cunoasca vântul si muzica izvorâta din atingerea frunzelor si ramurilor? Cum va putea o samânta sa cunoasca faptul ca florile vor înflori si acestea vor eclipsa pâna si frumusetea stelelor? Cum ar putea o samânta sa cunoasca minunatia trilurilor pasarilor si racoarea oferita drumetilor? Oare este posibil ca samânta sa împartaseasca macar câtusi de putin din experienta copacului? Nu! Samânta nici macar nu îsi poate imagina ceea ce o asteapta când devine arbore. Nu poate realiza aceasta decât devenind, crescând, maturizându-se si transformându-se în arbore.
Adevăr Divin
