Balchis2000 parola: Dumnezeu

M-am întors și am văzut cerul ca pe un ecran mare de tot, unde toate planetele se vedeau simultan. Era ca un ecran radar, dar toate se vedeau mult mai clar. Pe mii de planete oamenii se rugau Lui. Era un spectacol impresionant. Undeva se vedeau planetele locuite din apropierea Pământului și casa noastră: Terra! Mii, de mii, de mii de oameni se vedeau cu fețele întoarse către cer, dar aveau ceva în comun: aveau ochii închiși. Am Înțeles. Era supărat că cei care i se închinau Lui nu puteau să-L și vadă, nu aveau o legătură personală cu El. Erau orbi.

Cuvânt-înainte

Radiestezistul

Întâlnirea

Moliftele

Regresia Stelei

Întoarcerea în trecut

Inițierea

Enigma

Regresia Rodicăi

Sfântul Nicolae

Misiunea

Plecarea la Bicaz

Doamna

Alegătorii

Țepeș

Floarea de crin

Regresia mea

Dumnezeu

Biserica Capra

Club 16

Mutarea la Rodica

Descoperirea

Eliberarea

Primul milion

Movilița

Răscularea

Daria

Parola

Revelionul

Boboteaza

Omul mazăre

Ultimul Dumnezeu

6 din 49

Semnul fiarei

Camerele secrete

Simțirea

Ultima întâlnire

Împăcarea cu Dumnezeu

Câinele

Vizita

Epilog

Un grup de tineri morți într-un accident de mașină ajung la poarta raiului, unde sunt așteptați de Sfântul Petru. Acesta îi ia în primire și îi duce să le prezinte raiul.

Pe drum, le spune:

— Aici se roagă evreii, aici se roagă hindușii, aici budiștii...

La un moment dat ajunge lângă un zid și le face semn să tacă. Tinerii trec tăcuți dincolo de marginile zonei împrejmuite, după care îl întreabă pe Sfântul Petru de ce a trebuit să fie tăcuți în aceea zonă. Sfântul Petru răspunde:

— Acolo se roagă ortodocșii, care cred că sunt singuri în rai!

Mi-a trebuit ceva timp până să scriu această carte. La început, îmi făceam probleme că nu o să fiu înțeles. Că cititorii mei nu dispun de informațiile care să-mi susțină veridicitatea povestirii. A fost nevoie de ceva muncă până când oamenii au fost pregătiți să primească varianta mea asupra ADEVÃRULUI. Pentru că asta avem în realitate fiecare: câte o variantă asupra Adevărului Suprem care este Dumnezeu. Am înțeles multe, am și mai multe necunoscute. Mi s-a reproșat că smintesc oamenii, că „le torn lavă pe gât”, că vând taine pe 150 de mii de lei. Nu știu cât de adevărat este. Știu doar că la un moment dat mă voi duce la Cel Preaînalt și îi voi spune ce am făcut, ce am avut de gând să fac și atunci El, în Înțelepciunea Lui, îmi va descoperi ce a ieșit.

De ce am scris ce am scris? Din orgoliu. Cred că ăsta a fost primul meu impuls și, chiar dacă îmi este rușine să recunosc, este adevărat. Totdeauna, în viețile mele trecute mi-a fost frică de uitarea morții și am încercat să rămân cumva în istorie, în memoria celor care-mi urmau. Mi-a fost frică de propria uitare dintre moarte și naștere. De uitarea cu care ne naștem. Acum am ajuns la înțelepciunea de a-mi lăsa în cărțile mele atâta cunoaștere încât în viața viitoare să aflu totul încă de când voi fi pus mâna pe cărțile pe care le-am scris în viața asta.

Se spun multe de spre mine, și bune, și rele. Unii mi-au creat o aură de sfânt, ceea ce este fals. Alții mă vorbesc de rău. Multe sunt adevărate. Nu tot ceea ce am făcut în viața asta este minunat, dar asta este viața mea. Nu este bună, nu este rea, este.

Știu că prin ceea ce scriu voi aduce prejudicii Bisericii ortodoxe, celei catolice și nu numai. Dar nu creștinismului și nu Lui Iisus Hristos. Dacă în cărțile mele precedente eram împotriva ideii exprimate de Dostoievski printr-un personaj care afirma că, dacă ar afla odată că adevărul și Iisus nu ar fi unul și același lucru, el ar rămâne cu Iisus, acum, pot spune că și eu aș face la fel.

În ceea ce privește Biserica ortodoxă, am o părere din ce în ce mai proastă față de ea. Cu cât o cunosc mai mult, cu atât mai mut consider că ar trebuie distrusă din temelii. Arsă de-a dreptul! De ce? Simplu. Puterea Bisericii se datorează tainelor lăsate de Iisus Hristos și de Sfinții părinți. Cunoașterea asta spirituală se transmite a prin ceea ce se cheamă Sfânta Tradiție, adică tainele transmise prin viu grai, de la episcop la episcop, de la preot la preot. Au păstrat însă doar acele taine care le făceau viața mai ușoară. Am avut trei duhovnici: părintele Ilarion Argatu de la Cernica, părintele Pantelimon Hodorog de la Cernica, unul dintre ucenicii părintelui Argatu, și pe părintele Dosoftei de la Ciorogârla. Curios, toți aveau ceva cu preaînalții episcopi ai Bisericii ortodoxe. Nu cu toți. Printre ei mai sunt și oameni, nu numai draci.

De ce mi-a ales Dumnezeu să am asemenea oameni drept îndrumători spirituali, aveam să aflu mai târziu. Chiar și El este nemulțumit de prestația oamenilor Lui. Ortodoxia a devenit un vodevil ieftin, fără substanță. ar, Dumnezeu a știut întotdeauna că voi avea curajul să înfierez tot, inclusiv Biserica. Pot spune că am suferit din cauza slujitorilor Bisericii. Cred că nimic nu este mai mizerabil decât să propovăduiești pe Hristos și să legi în numele Lui. Până și El este nemulțumit. Proții cred că, dacă fac Liturghia, au dreptul să facă orice. Surpriză, nu! Împotriva lor, a preoților și a episcopilor care folosesc cunoașterea pentru a lega, pentru a mă împiedica pe mine și pe alții să ne exprimăm liberul-arbitru, mă ridic eu! Nu numai că mă ridic, dar reafirm ceea ce am trimis secretariatului Patriarhiei: voi folosi toată cunoașterea mea ca să lovesc psi tot ce înseamnă preot sau episcop care folosește Sfintele Taine pentru a subjuga psi oamenii.

Nu mi-este frică de scoaterea părticelelor, de săbiile și de îngerii lor, de liturghiile făcute la miezul nopții, de grupurile de episcopi masoni. Convinși de menirea lor și de tainele pe care le dețin, au pierdut din vedere un singur lucru: adevărul este infinit. Iar ei dețin doar o mică parte a lui. Probabil că nu aș face asta dacă nu aș avea în spate un ajutor care transcende tot ce știu și pot ei: pe Dumnezeu, Maica și Cerul. Cred cu tot sufletul în emanciparea omului, cred că este timpul ca omul să „se roage în Duh și în Adevăr”. Prelații Bisericii nu au înțeles niciodată asta: că poți face biserică din orice cameră, dar mai important este să zidești biserici în casele și inimile oamenilor. Preocupați de șpăgi și de bani, au uitat de cel pe care au promis să-l slujească, de Dumnezeu, prin a spăla picioarele oamenilor, nu prin a le goli buzunarele.

Am vrut să fiu preot al Bisericii, dar Dumnezeu nu mi-a îngăduit. Rămân același om care dă cu pietre în Biserică, ca să sperie viperele și să se întoarcă oamenii la Casa Lui Dumnezeu. Fac o afirmație care poate că o să mă coste. Cei din Dealul Patriarhiei, cu toată puterea și cunoașterea lor, nu sunt în stare să-mi miște un fir de păr de pe creștet! Atât a ajuns de anostă viața și traiul lor spiritual. Pot să facă ce vor. Eu îmi voi îndeplini menirea de a face, din oi, oameni care să creadă și să-l iubească pe Dumnezeu. Atâta cer, să-mi lase familia în pace. Pentru că, dacă îi lovesc pe ei, care nu știu și nu se pot apăra, le iau viața.

Pare o luptă grea pentru un neavizat, dar adevărul este că nu-i așa. Cei care sunt cu Dumnezeu știu ce vreau și, chiar dacă nu mă susțin pentru că nu le permite ascultarea, cel puțin nu mă lovesc. Și dacă mai spun și o rugăciune pentru mine și îmi aprind o lumânare, îmi este de ajuns. Ceilalți sunt cei care sunt ori proști, ori răi. Cei proști, scuzați, săraci cu duhul, nu au ce să-mi facă, iar cei răi nu au ajutorul Lui Dumnezeu care știe deja ce au de gând să facă dinainte de a se gândi măcar! Așa că lupta mea spirituală cu preasfinții ortodoxiei este de fapt terminată dinainte de a începe. Oricum, în momentul în care această carte va apărea voi fi intrat deja călare peste Sinod și voi fi luat capetele viperelor din Dealul Mitropoliei! Pe cei proști nu ar avea sens să-i lovesc: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Știu cât de neverosimilă este cartea mea. Îmi amintește de Robert Șerban, de la emisiunea A cincea roată la căruță, care-mi spunea că în cărțile mele parcă este Războiul stelelor. Luați totul cu semnul întrebării și lăsați timpul să se aștearnă peste informațiile pe care o să le descoperiți în ea. Timpul face ca tot ceea ce este valoros să rămână și dacă ceea ce am scris este de valoare, atunci cărțile mele vor dăinui cu mult după ce nu voi mai fi. Dacă nu, se vor stinge precum un foc de paie.

CUVÂNT-ÎNAINTE

Nimic nu mă bucură mai mult și nu-mi satisface dorința de răzbunare decât să mă duc, rece, la El și să îi spun: „Binecuvântează-mă, Dumnezeule, că am învins!”

„Ce?”, ar întreba unii. Demonii, cu ei am treabă, pentru că Lui îi pare rău și de ei!

De ce? Pentru că din cauza lor și a femeilor am ajuns aici. Poate vreodată să-mi plătească durerea pe care am trăit-o pe acest pământ? Rănile, torturile, pierderea celor dragi, decăderile și suferințele pe care le-am îndurat timp de mii și mii de ani? Am fost decapitat, schilodit, vândut ca sclav, falit și muritor de foame. M-au mâncat viermii de viu, m-au sfârtecat fiarele, m-a ucis apa, aerul, focul și pământul. De furie, am ucis fără motiv, am umilit din ură, de frică, pentru aur și bani. Am tăcut atâtea că Judecata din urmă nu știu cum m-ar mai putea exonera de pedeapsă. Am decis după atâta timp să mă întorc la Cer. De ce? Sunt, oarecum, un mercenar spiritual și o fac pentru că nu pot fi singur. În lumea asta creată de El nu poți să fii decât ori de o parte, ori de alta. Și, cum demonul nu-mi place deloc, l-am ales pe El din lipsă de altceva. Dacă exista varianta să rămân singur în univers sau în lumea spirituală, aș fi ales-o.

Nu mi-e frică să o spun. Poate că am multe defecte, dar îmi place să cred că nu mint. Nu mi-a plăcut niciodată și, dintre toate defectele, îl disprețuiesc cel mai mult. Acum stau și mă gândesc că probabil că oi fi mințit foarte mult altă dată, dacă îmi repugnă atât de mult în viața asta.

Am adunat de-a lungul vremurilor toate tipurile de ordine, medalii și distincții acordate de oameni. Dar și tot ceea ce putea oferi cerul. Asta pentru că am luptat pentru ele. Așa că să fiu

Pag. 5 – 9