Mintea îndreptata spre afara este radacina naivitatii tale copilaresti. Chiar daca ai ajunge la luna, ce ai sa faci acolo? Vei fi acelasi! Vei sta pe luna având în cap aceleasi prostii, acelasi balegar de vaca sfânta pe care îl tot cari în inima. Nu va fi nici o diferenta. Poti sa fii sarac lipit, poti sa fii putred de bogat; poti sa fii total anonim, poti sa fii renumit în toata lumea - nu exista nici o diferenta, tot copilaros esti, si asa vei ramâne daca mintea ta nu va face o cotitura la o suta optzeci de grade, începând sa se îndrepte spre interior, daca mintea nu ia o cu totul alta dimensiune, devenind meditatie.
Meditatia este întoarcerea mintii catre sursa ei.
Meditatia te face matur; meditatia te face cu adevarat adult. Sa înaintezi în vârsta nu înseamna sa devii cu adevarat adult, pentru ca vad oameni de optzeci de ani care joaca jocuri urâte, se joaca de-a puterea politica. Somnul pare sa fie profund. Când au sa se trezeasca? Când se vor gândi la lumea launtrica?
Moartea îti va lua tot ce ai acumulat - putere, bani, prestigiu. Nu va ramâne nici urma din toate astea. Toata viata ta va fi anihilata. Va veni moartea si va distruge tot ce ai realizat; va veni moartea si îti va dovedi ca palatele tale n-au fost decât palate din carti de joc.
Maturitatea înseamna sa stii ca exista în tine ceva nemuritor, ceva care va transcede moartea. Ca sa stii, trebuie sa-l cunosti. Mintea cunoaste lumea, meditatia îl cunoaste pe Dumnezeu. Mintea este o cale de a întelege obiectul, meditatia este o cale de a întelege subiectul. Mintea se preocupa de continut, meditatia se preocupa de continator - constiinta. Mintea e obsedata de nori, meditatia cauta cerul. Norii vin si pleaca; cerul ramâne, dainuie.
Cauta cerul launtric. Iar daca îl vei gasi, nu vei muri niciodata. Corpul va muri, mintea va muri, dar tu nu vei muri. Iar când cunosti asta, cunosti viata. Ceea ce numesti tu acum viata nu e viata adevarata pentru ca o sa moara. Numai cel care mediteaza stie ce e viata, pentru ca el a ajuns la sursa vesniciei.
În Occident, religia nu mai face parte din viata. În jurul vârstei de patruzeci si doi de ani, fiecare occidental se confrunta cu probleme psihice. Apar mii de tipuri de nevroze si ulcere. Ulcerele sunt amprentele ambitiei. Omul ambitios face ulcer la stomac; ambitia musca, roade. Ambitiosul e foarte încordat, si când mintea e încordata e încordat si stomacul, si atunci se roade. Daca ai ulcer, asta arata ca esti un om de succes. Daca n-ai ulcer, esti un amarât, viata ta e un esec, esti un ratat. Daca ai primul atac de cord în preajma vârstei de patruzeci si doi de ani, esti un om de mare succes. Trebuie sa fii cel putin ministru, sau un industrias bogat, sau un actor renumit, altfel cum se explica atacul de cord? Atacul de cord este definitia succesului.
Toti oamenii de succes sufera atacuri de cord. Tot organismul lor e încarcat cu elemente toxice: ambitie, dorinta, viitor. Au trait atât de încordati încât încordarea a devenit stilul lor de viata, a ajuns un obicei adânc înradacinat.
La patruzeci si doi de ani, se produce un salt. Omul începe sa se gândeasca la religie, la lumea cealalta. A mai ramas putin timp; când sa mai ajunga la Dumnezeu, la nirvana, la iluminare? De aici teoria reîncarnarii: “Nu-ti fie frica. Te vei naste din nou, iar si iar, roata vietii se învârte întruna. Nu te teme, e destul timp sa evoluezi spiritual, sa te purifici”.
Când ai ambitii, e nevoie de timp. Iar dupa parerea mea, un om religios este cel care nu are nevoie de timp. El este eliberat aici si acum, ajunge la iluminare aici si acum. Omul religios nu are deloc nevoie de timp, caci religia nu cunoaste timp, ea se întâmpla aici si acum, nu depinde de trecut sau de viitor. |
Adevăr Divin
