După ce află că procesiunea urma să pornească de la biserica Sfinților Corneliu și Ciprian, unde, sub o lespede de marmură, era îngropat sfântul, nu mai avu nici o ezitare. Porni pe jos spre Calcata, și așa ar fi parcurs tot drumul, dacă un camionagiu care căra cruci și lumânări nu s-ar fi milostivit de el. Șoferul îl lăsă chiar în fața bisericii. Găsi lăcașul încuiat, dar măcar ajunsese în toiul nopții, așa că avea timp berechet să-și pună planul în aplicare. Dădu ocol edificiului și văzu un ochi de fereastră deschis. Se cocoță ca o pisică pe zid. De sus îi văzu pe cei doi bărbați de la bar apropiindu-se. Bănuiseră că băiatul trăgea cu urechea, așa că veniseră mai devreme decât se aștepta Andreuccio. Se grăbi să escaladeze zidul și să se strecoare prin ochiul de geam. Ajuns în biserică, găsi fără probleme mormântul sfântului. Se chinui să ridice lespedea grea, dar nu fu chip să reușească. Căută în jur un levier, ceva. În cele din urmă găsi o țeavă de metal, iar cu vârful acesteia izbuti să ridice un pic lespedea. O împinse cât să se strecoare în mormânt. Intră și începu să pipăie în jur. Se îngrozi când dădu peste ciolanele sfântului, dar se aștepta la asta. Tocmai se pregătea să urle când băgă mâna în gura craniului și avu senzația că sfântul îl mușcă de deget, de supărare că-i jefuia locul de veci. Dar nu apucă să scoată un sunet, pentru că-i auzi pe cei doi rivali intrând pe fereastră. Stând nemișcat, îi asculta cum se îmbiau unul pe altul să intre în mormânt. Unul se întreba dacă nu-i va bate Dumnezeu pentru fapta lor sau dacă n-o să se răzbune sfântul. Dar cum lăcomia e mai mare decât frica, se decise să intre și vârî un picior în mormânt. Andreuccio, panicat, văzând coapsa păroasă a individului lângă capul său, fără să stea pe gânduri, mușcă cu putere. Omul urlă și scutură din picior. „M-a mușcat sfântul! Iartă-ne, Doamne!“ O secundă mai târziu, când reuși să-și smulgă piciorul dintre fălcile lui Andreuccio și să iasă din mormânt, leșină. Fu rândul celuilalt, la vederea sângelui de pe coapsa prietenului său, să țipe și s-o ia la fugă. Peste câteva clipe se auziră voci și apoi o împușcătură, un zgomot de încăierare și încă o împușcătură. Andreuccio stătea cuminte în mormânt, așteptând să se facă liniște. Începu să pipăie în jur. Nici urmă de bijuterii, dar dădu peste o cutiuță de metal cu gemuleț. Zgudui cutiuța în stânga și în dreapta până ce reuși să o deschidă. Simți înăuntru ceva moale și elastic, ca o bucată de carne. Își aminti atunci povestea lui Agnes, dar și pe cea a Ecaterinei de Siena, căreia îi mulțumi în gând, în timp ce-și făcea cruce, pentru ideea bună. Își puse prepuțul pe deget, încântat că marile spirite se întâlnesc și la șase sute de ani distanță. În felul acesta, dacă l-ar fi descoperit cineva, n-ar fi găsit nimic asupra lui. Nimeni n-avea să-l întrebe de inelul de pe deget, chiar dacă era de natură organică. Era convins că cea mai importantă relicvă a creștinătății valora o grămadă de bani. Avea să recupereze ce pierduse și să facă un profit frumușel. |