NOTIUNI GENERALE DESPRE REFLEXOLOGIE
Reflexologia este o știință complexă în cadrul
căreia se studiază metodic și sistematic reflexele corelative dintre anumite zone
de pe suprafața corpului și organele interne, precum și modalitățile de
evaluare și de activare-inhibare ale acestora.
În afară de obiectivele teoretice ale
reflexologiei, ca știință care se ocupă cu studiul reflexelor, reflexologia deține
și o latură aplicativă care constă din masajul stimulativ al zonelor
reflexogene pentru a le explora și evalua în scop diagnostic, dar și pentru a obține
efecte terapeutice, curative și/sau profilactice. Prin urmare, obiectivele aplicative
ale reflexologiei sunt:
Reflexodiagnoza / reflexoevaluarea;
Reflexoterapia;
Reflexoprofilaxia.
Reflexodiagnoza – se efectuează printr-o analiză și o evaluare sistematică a
caracteristicilor morfologice, fiziologice și electromagnetice a câmpurilor,
zonelor sau punctelor reflexogene aferente biostructurilor interne pentru a stabili
starea de sănătate a pacientului.
Reflexoterapia – constă din aplicarea mijloacelor terapeutice ale reflexologiei,
respectiv masajul zonelor diagnosticate, cu scopul de a însănătoși, ameliora
sau îndepărta simptomele neplăcute ale suferințelor, dar și pentru a înlătura
cauzele îmbolnăvirilor.
Reflexoprofilaxia – valorifică masajul zonelor reflexogene pentru a apăra și feri
organismul de boli, pentru a preveni diminuarea sau pierderea capacităților de autovindecare
ale organismului, pentru a îngriji, menține sau îmbunătăți starea de sănătate, ori
pentru a încetini evoluția unor boli în curs de manifestare sau deja existente.
Implementarea procedurilor masajului reflexogen în scop profilactic acționează
asupra organismului la nivelul biomicro și macrostructurilor sale (nucleu,
membrană celulară, celulă, organ și organism) nu numai pentru a îndrepta
procesele destructurante, ci și funcționalitatea sistemelor sau aparatelor care
formează întregul.
Reflexologia aplicată este o terapie:
a. Naturală, întrucât folosește masajul manual ca mijloc principal de evaluare
diagnostică și de tratament curativo-profilactic;
b. Complexă, pentru că se poate asocia nu numai cu agenții fizici naturali, ci și
cu cei artificiali;
c. Activă, deoarece solicită pacientul să participe activ, psihic și fizic la
propria-i vindecare;
d. Specifică, fiindcă multe dintre rezultatele sale nu se obțin pe alte căi
decât prin mijloacele proprii (care nu se regăsesc în alte terapii);
e. Nespecifică, întrucât multe dintre efectele sau rezultatele sale sunt induse
sau amplificate prin mijloace nespecifice (naturale sau artificiale);
f. Patogenică, pentru că se opune factorilor ce produc îmbolnăvirile;
g. Simptomatică, fiindcă tratează simptome sau manifestări clinice, cum ar fi:
durerea, edemul, contractura, insomnia etc.;
h. Cauzală, deoarece tratează cauzele care au provocat îmbolnăvirile;
i. Profilactică, întrucât previne îmbolnăvirile sau agravarea bolilor existente;
j. Funcțională, pentru că activează și îmbunătățește legăturile dintre toate
organele, aparatele și sistemele, păstrând sinergia (asocierea mai multor organe
sau țesuturi pentru îndeplinirea aceleiași funcțiuni) întregului organism;
k. Psihică, deoarece contribuie la normalizarea vieții psihice, emoțională și
mentală, înlăturând unele aspecte complexe generate de o boală;
l. Socială, fiindcă efectele sale terapeutice reprezintă premise ale integrării
individului în viața socială;
m. Științifică, pentru că prezintă un limbaj, un ansamblu teoretic și o metodologie
aplicativă, proprii cercetării științifice. |
Adevăr Divin
