3.
Împărăteasa, care
uneori este reprezentată cu fața întreagă, în timp ce corespondentul ei,
Împăratul, este din profil. Întrucât a existat tendința de a atribui o
semnificație simbolică acestei distincții, pare de dorit să spunem că ea nu
poartă nicio semnificație inerentă. Împărăteasa a fost legată de ideile de
fecunditate universală și, în general, de activitate.
4.
Împăratul este,
desigur, partenerul împărătesei. Ocazional, este reprezentat ca purtând, pe
lângă însemnele personale, însemnele sau culorile unui ordin cavaleresc. Menționez
acest lucru pentru a arăta că aceste cărți sunt un amestec de embleme vechi și
noi. Aceia care insistă asupra uneia dintre dovezi se pot ocupa, dacă pot, și
de celelalte. Niciun argument eficient în favoarea vechimii unui anumit desen
nu poate fi extras din faptul că acesta conține materiale vechi; dar niciunul
nu se poate baza pe noutăți sporadice, a căror intervenție poate sugera doar
mâna neinteligentă a unui editor sau a unui desenator ulterior.
5.
Marele Preot sau Hierofantul, numit și Părintele Spiritual și, mai frecvent și evident, Papa. Se
pare că se numea chiar Stareț, iar corespondenta lui, Marea Preoteasă, era
Stareța sau Maica Mănăstirii. Ambele sunt nume arbitrare. Însemnele figurilor
sunt papale și, în acest caz, Marea Preoteasă este și nu poate fi decât
Biserica, cu care Papa și preoții sunt căsătoriți prin taina spirituală a
hirotoniei. Cred, totuși, că în forma sa primitivă această carte nu îl
re¬prezenta pe Suveranul Pontif al Bisericii Romano-Catolice.
6.
Îndrăgostiții sau Căsătoria. Acest simbol a suferit numeroase variațiuni, așa cum era de așteptat dat
fiind subiectul său. În forma din secolul al XVIII-lea, prin care a devenit
cunoscut pentru prima dată în lumea cercetărilor arheologice, este de fapt o
carte a vieții conjugale, înfățișându-i pe mama și tata, cu copilul așezat
între ei. Cupidonul păgân de deasupra, plutind lângă arborele său, este,
desigur, o emblemă greșit aplicată. Cupidon reprezintă mai degrabă iubirea la
începuturile ei, îndrăgostirea, decât iubirea în plenitudinea ei, deci păzind
fructul acesteia. Se spune că această carte ar fi fost intitulată Simulacrum
fidei, simbolul fidelității conjugale, pentru care curcubeul, ca semn al
legământului, ar fi fost un corespondent mai potrivit. De asemenea, se susține
că figurile ar fi însemnat Adevărul, Onoarea și Iubirea, dar bănuiesc că
aceasta a fost, ca să zic așa, glosa unui comentator moralizator. Cartea are
aceste semnificații, dar are și aspecte mai înalte.
7.
Carul. Acesta este
reprezentat în unele coduri existente ca fiind tras de doi sfincși, iar
atelajul este în concordanță cu simbolismul, dar nu trebuie să se presupună că
aceasta a fost forma sa originară; variațiunea a fost inventată pentru a susține
o anumită ipoteză istorică. În secolul al XVIII-lea, la car erau înhămați cai
albi. În ceea ce privește denumirea sa obișnuită, cel mai mic îl reprezintă pe
cel mai mare: este vorba, de fapt, despre Rege în triumful său, simbolizând,
totuși, victoria care creează regalitatea ca o consecință naturală a acesteia,
nu regalitatea învestită, cea din a patra carte. |
Adevăr Divin
