RELAŢIILE ŞI KARMA 365. Există relaţii karmice şi ce sunt ele? Sunt spirite care se perindă împreună prin lume. Adică, atunci când se naşte unul, sigur este şi celălalt pe Pământ. Se reîntâlnesc şi au fie relaţii de prietenie, fie de iubire sau ură, fie de camaraderie, fie de părinte-copil sau şef-subaltern. Ei trec prin roluri în oglindă în multe vieţi. 366. De câte tipuri sunt relaţiile karmice? De prietenie, de iubire, de ură, de afaceri, părinţi-copii, şefi-subalterni, comandanţi-militari, stăpâni şi sclavi. 367. Relaţiile karmice permit evoluţia şi creşterea partenerilor? Acesta este sensul relaţiilor, plăţile karmice şi evoluţia personală prin conştientizare şi schimbare personală. Partenerii se calcă unul pe altul pe bătături până când învaţă şi se schimbă. Relaţiile sunt precum o centrifugă în care intră şi îşi tocesc coarnele. 368. Poţi să ieşi dintr-o relaţie karmică atunci când alegi si decizi tu? Nu. Relaţia karmică este una dintre modalităţile prin care îţi dai seama că mai ai plăţi karmice de făcut. Că nu poţi ieşi voluntar din acea relaţie, de orice natură ar fi ea. Stai până când plăteşti tot şi înveţi tot ce ai de învăţat. 369. Toate relaţiile sunt karmice? Nu toate relaţiile sunt karmice. Avem relaţii de iubire, altele de ură. Pe alţi oameni îi vedem pentru prima dată. 370. Există relaţii karmice constructive? Da. În fapt, toate sunt constructive. Sunt spirite care se trag unele pe altele pe Pământ şi se ajută reciproc în viaţă, pentru a-şi îndeplini misiunile personale. Relaţia lor este una constructivă şi ei evoluează împreună. 371. Este posibil să ai karmă pozitivă şi negativă cu aceeaşi persoană, în acelaşi timp? Da. Poate fi karmă nebenefică pe iubire, adică să te cerţi tot timpul cu partenerul, dar karmă benefică pe bani, adică să produceţi bani mulţi împreună şi să faceţi o echipă foarte bună din punctul ăsta de vedere. 372. Cum îţi influenţează partenerul karma? Partenerul te poate ajuta să o plăteşti. Poate fi cel care te chinuie sau cel care plăteşte pentru tine sau în locul tău. 373. Cum afectează un partener cu karma grea pe celălalt partener? |