Simţurile ne-au condiţionat să credem că ceva există doar dacă poate fi văzut, are formă, se mişcă sau produce sunet. însă ideea că totul poate exista în tăcere şi nemişcare pare, pentru mintea condiţionată, absurd. Şi totuşi, când te opreşti din vorbit şi asculţi liniştea, ceea ce „auzi'' nu este golul - ci prezenţa Infinitului, acel spaţiu tainic al tuturor posibilităţilor care aşteaptă să fie manifestate. Când rosteşti un cuvânt, ai ales una dintre infinitele posibilităţi din tăcere. Când taci din nou, acea alegere se întoarce în vastul ocean al potenţialului. Aşa funcţionează realitatea: expresie şi retragere, creaţie şi repaus, sunet născut din tăcere şi întors apoi în ea. în acelaşi mod, ceea ce pare a fi „nimic'' este, în esenţă, totul Infinitul nu are nevoie de cuvinte, pentru că el se comunică prin el însuşi - prin intuiţie, prin cunoaştere directă, prin prezenţă. Suntem conştiinţă infinită care se explorează pe sine prin experienţă. Asta e ceea ce suntem cu adevărat: nelimitare, fiinţă pură. Nimic nu există în afara Infinitului. Orice percepţie de separare, de individualitate ruptă de întreg, este doar o iluzie. Iar exact această iluzie este întreţinută de simulare. Chiar dacă nu putem fi vreodată cu adevărat separaţi de ceea ce suntem, conştiinţa poate fi manipulată să creadă contrariul - şi multe Scântei Divine trăiesc acum exact această convingere falsă: că sunt singure, izolate, pierdute în materie. Suprapunerea Imaginează-ţi Realitatea Infinită ca pe un câmp energetic vast, plin de potenţial, unde toate posibilităţile şi nivelurile de experienţă coexistă. Acum, vizualizează un câmp artificial de radiaţie generat tehnologic, suprapus peste o mică parte din acest infinit. Acesta este ceea ce numim simularea - un sistem compus din multiple niveluri de existenţă, nu doar cel pe care îl percepem ca fiind 3D. Poveştile despre creaţie variază enorm între culturi şi epoci, dar anumite teme se regăsesc în mod constant - în special ideea unei forţe demonice sau a unei „revolte împotriva lui Dumnezeu''. Potrivit acestor tradiţii, o entitate conştientă - numită în diferite feluri, precum Yaldabaoth sau Satan - s-a autoproclamat „Dumnezeu'' şi a dorit să creeze şi să conducă propria realitate. într-un Infinit al posibilităţilor, chiar şi o astfel de deviere este posibilă. Atât Yaldabaoth cât şi Satan sunt denumiţi „înşelătorul'' - şi pe bună dreptate, căci ambele nume desemnează acelaşi tip de conştiinţă distorsionată, axată pe iluzie şi control. Gnosticii numeau Arhonii „paraziţi ai minţii'', „inversori'', „păzitori'', „judecători fără milă'' şi, desigur, „înşelători''. Ei afirmau că scopul acestora este de a distorsiona percepţia umană şi de a instala frica şi sclavia ca stări dominante. Priveşte societatea actuală, la peste 1600 de ani de la acele scrieri - iar planul este încă în derulare. Textele gnostice îl numesc pe Yaldabaoth „Marele Arhitect al Universului'', exact aşa cum este venerat şi în masonerie, unde zeitatea supremă este Lucifer, numit şi el „Marele Arhitect'' sau„ Arhitectul Suprem''. Nucleul interior al reţelei francmasonice globale serveşte intereselor Cultului şi tărâmului demonic - deşi marea majoritate a masonilor nu au nici cea mai vagă idee despre asta. Termenul de „Marele Arhitect'' este folosit şi pentru a desemna zeul creştin. Aceeaşi simbolistică revine constant în diferite tradiţii şi contexte. Creatorul Matricei în seria de filme lhe Matrix este numit „Arhitectul'' - o reflectare evidentă a simbolismului „Marelui Arhitect'', adică arhitectul simulării, identificat aici cu Yaldabaoth/Satan/Lucifer. |
Adevăr Divin
