Doar spaţiul deschis conţine totul. Tu eşti acest spaţiu, acest vid viu care susţine întreaga existenţă. Nu ai formă proprie, dar tocmai prin asta faci posibilă existenţa tuturor formelor.
Aşa cum cerul nu are nevoie să fie observat pentru a exista, nici tu nu ai nevoie să te afirmi, să fii recunoscut, să cauţi validare. Eşti tăcut, invizibil, lipsit de contur, dar tocmai de aceea toate lucrurile îşi pot găsi locul în tine. Lumea se desfăşoară prin tine, fără efort, fără intenţie, pentru că tu eşti însăşi claritatea care o permite, conştiinţa care o îmbrăţişează. Tu nu eşti doar cel care vede, ci şi spaţiul în care totul se arată.
Cunoaşte-te în esenţa ta, acolo unde nu eşti nimic şi, tocmai de aceea, conţii totul. Rămâi în această claritate şi vei vedea că viaţa nu este fragmentată, că fiecare lucru, fiinţă şi moment sunt interconectate, că nimic nu este izolat. Nu lua această înţelegere ca pe o idee, nu o transforma într-o teorie - priveşte direct, experimentează realitatea fără a o împărţi, fără a o interpreta prin filtrul obişnuinţelor tale mentale. Atunci vei vedea că lumea nu este o sumă de părţi separate, ci un întreg care se mişcă împreună, un dans al totalităţii care nu are un centru fix şi totuşi este complet în fiecare punct. Dacă pierzi această limpezime, începi să vezi limite acolo unde nu sunt, să crezi că lucrurile sunt distincte şi independente unele de altele, iar realitatea devine o iluzie a separării. Dar niciun lucru nu poate exista de unul singur, aşa cum nici un val nu poate fi rupt de ocean. Tu eşti spaţiul în care toate acestea apar şi dispar, conştiinţa deschisă în care întreaga existenţă îşi găseşte locul.
Fiind precum spaţiul, nu ai nevoie să fii văzut, recunoscut, să străluceşti sau sa impresionezi. Prin lipsa unei identităţi fixe, faci loc tuturor lucrurilor să fie ceea ce sunt. Aşa cum vidul conţine toate formele, iar tăcerea face posibil sunetul, tu eşti absenţa care permite prezenţa, golul care susţine plinul. Nu eşti doar cineva care priveşte lumea - eşti însăşi deschiderea în care lumea apare.
Totul se naşte din gol, prinde formă şi îşi urmează cursul, apoi cedează şi se stinge, întorcându-se acolo de unde a venit. Toate lucrurile apar, trăiesc şi dispar în această conştientă clară şi vastă, în acest spaţiu tăcut al prezenţei tale. Formele vin şi pleacă, dar tu, cel care le observă, rămâi neschimbat.
Tot ceea ce percepi este temporar - gândurile, emoţiile, corpurile, evenimen-tele - toate curg fără oprire, dar ceea ce le conţine, ceea ce le face posibile, este mereu acolo, fără început şi fără sfârşit. Tu nu eşti nimic din ceea ce trece. Eşti spaţiul în care totul apare, eşti sursa şi eternitatea în care toate se mişcă şi se întorc. Tot ceea ce există vine din tine şi se întoarce în tine, dar tu nu pleci şi nu vii. Tu doar eşti. Totul se naşte dintr-un gol tăcut, apare pentru o vreme, se manifestă, îşi urmează ritmul propriu, apoi se retrage, se dizolvă şi dispare din nou în acelaşi vid din care a venit. Toate formele vin şi pleacă, dar tu, cel care le priveşte, rămâi mereu acolo, neschimbat, neatins de ceea ce se mişcă prin tine. Gândurile tale apar şi dispar, emoţiile se nasc şi se sting, trupul tău creşte şi se transformă, dar ceea ce le conţine, ceea ce le face posibile, este mereu prezent, nemişcat şi vast. Niciun lucru nu rămâne, dar această conştiinţă clară în care toate vin şi pleacă nu are început şi nu are sfârşit.
Tu nu eşti valurile care se ridică şi cad, ci oceanul care le permite să fie. Nu eşti sunetele care vin şi dispar, ci tăcerea care face posibil fiecare sunet. Nu eşti ceea ce trece, ci spaţiul deschis care conţine totul.
Când vezi acest lucru, nu te mai agăţi de nimic şi nu mai opui rezistenţă la nimic, pentru că înţelegi că totul este doar o mişcare temporară în ceea ce eşti tu dintotdeauna - sursa şi eternitatea însăşi.
Totul se naşte dintr-un vid plin de posibilităţi, îşi ia o formă, se manifestă pentru o vreme, apoi, inevitabil, cedează şi se dizolvă, întorcându-se acolo de unde a venit. Nimic nu rămâne fix, totul curge, totul se schimbă, dar ceea ce permite această schimbare, ceea ce susţine apariţia şi dispariţia tuturor lucrurilor, este mereu acolo - conştiinţa pură, spaţiul viu al existenţei.
Fiecare gând care apare în tine se va risipi. Fiecare emoţie care te cuprinde se va topi. Trupul tău se va schimba, experienţele tale vor veni şi vor pleca, dar ceea ce le vede, le conţine, le face posibile nu se mişcă niciodată.
Tu nu eşti ceea ce vine şi pleacă, ci fundalul nemişcat în care totul se desfăşoară. Tu nu eşti doar cineva care experimentează viaţa, ci viaţa însăşi, fără limite, margini, început sau sfârşit.
Când recunoşti acest adevăr, tot ce părea fragil devine lipsit de importanţă. Tot ce părea că trebuie protejat, păstrat sau câştigat îşi pierde greutatea. Pentru că nu eşti ceva trecător - eşti însăşi eternitatea.
Totul este bine în fiecare clipă, pentru că vine de la Stăpânul lumilor, iar Cel de Sus nu poate crea nimic imperfect. Dacă El este sursa a tot ce există, atunci totul este exact aşa cum trebuie să fie, în fiecare moment. Dar mintea noastră nu vede totalitatea, ci doar bucăţi izolate din realitate. Mintea noastră etichetează lucrurile, spune că asta e bine, asta e rău, asta îmi place, asta nu-mi place, dar toate acestea sunt doar judecăţi subiective. Realitatea nu este împărţită în bine şi rău - este doar aşa cum este, iar această realitate este mereu perfectă.
Dacă pierdem ceva, mintea spune că este rău, dar poate acea pierdere ne deschide spre ceva mai mare. Dacă cineva ne tratează nedrept, mintea vrea să se supere, dar poate acel om este doar un instrument prin care Absolutul ne învaţă ceva. Dacă lucrurile nu ies cum vrem noi, mintea spune că nu ar trebui să fie aşa, dar cum ar putea fi altfel dacă Dumnezeu a hotărât aşa?
Atunci pe cine ne supărăm noi? Pe oameni? Dar ei sunt doar unelte prin care Atotputernicul lucrează. Pe situaţii? Dar ele sunt exact ce avem” nevoie în acel moment, chiar dacă mintea noastră nu înţelege. Pe Creatorul? Dar dacă El este perfecţiunea, cum să ne supărăm pe perfecţiune?
Ne supărăm doar pe propria noastră rezistenţă la ceea ce este. Noi credem că realitatea ar trebui să fie altfel, că viaţa trebuie să urmeze dorinţele ego-ului nostru. Dar viaţa urmează o inteligenţă mai mare, iar această inteligenţă nu greşeşte niciodată.
Dacă vedem că totul este deja bine, atunci nu mai avem pe cine să ne supărăm. Dacă vedem că Stăpânul lumilor este în fiecare moment, atunci nu mai avem de ce să ne temem. Dacă înţelegem că tot ce vine este exact ce trebuie să vină, atunci nu mai avem ce să respingem. |
Adevăr Divin
