Citire 1567-2 Căci, aşa cum a fost dat din vechime, în fiecare zi ne este pusă în faţă viaţa şi moartea, binele şi răul. Noi alegem, datorită naturii noastre. Dacă voinţa noastră ar fi frântă, dacă ni s-ar porunci să facem asta sau cealaltă sau să devenim ca un automat, atunci individualitatea noastră s-ar pierde şi am fi doar ca în El, fără conştiinţa - conştiinţa - (conştientizare) de a fi una cu El; cu abilităţile de a alege pentru sine! Pentru că noi putem, ca Dumnezeu, să spunem „da” la asta, „nu” la cealaltă; putem să ordonăm una sau alta în experienţa noastră, prin însuşi darurile care au fost date sau rânduite spre păstrarea noastră. Căci noi suntem într-adevăr ca nişte lucrători, colucrători în via Domnului sau a celor care se tem de venirea Lui. Şi noi alegem în fiecare zi cui vom sluji! Şi, prin înregistrările din timp şi spaţiu, pe măsură ce ne-am deplasat pe tărâmurile împărăţiei Sale, am lăsat amprenta noastră asupra acestora. Apoi, ele ne influenţează fie direct, fie indirect în felul în care ne-am declarat în favoarea acestei sau acelei influenţe în experienţa noastră materială. Şi prin aruncarea sorţii noastre în această sau acea direcţie, noi aducem, în acel mod, influenţa în experienţa noastră. Citire 2673-1 Intrând în astrologie, găsim că entitatea se află sub aceste influenţe în Mercur, Venus, Jupiter şi Uranus. în aspectele astrologice din experienţa actuală, entitatea a urmat mult influenţa, aşa cum ar fi ea din punct de vedere astrologic. Deşi aceste influenţe apar şi dau în mod înnăscut multe impulsuri unei entităţi, nu există nicio influenţă, dincolo de voinţa unei entităţi; pentru că aceasta (voinţa) este ceea ce separă entitatea de o conştiinţă cosmică universală şi, fiind o entitate individuală cu capacităţile de a se face pe sine, voinţa sa, una cu Forţele Creatoare, aşa„cum se pot manifesta într-o lume materială, sau de a le folosi ca forţe constructive în acea direcţie, sau ţie a intra în dezacord cu Forţele Creatoare - aducând nemulţumire, dezordine, sub influenţe înnăscute care trebuie să fie mereu prezente în cel care a experimentat Şederile în sfera Pământului. Citire 2549-1 Căci, să ştii, fiecare suflet este un individ cu voinţă liberă şi îşi alege calea şi aplicarea. Căci, fie este colaborator cu Dumnezeu în creaţie şi atunci este creativ în atitudinea sa, în gândirea sa, în aplicarea principiilor şi adevărurilor zi de zi, fie este în ton cu ceea ce este în dezacord, şi astfel îi asaltează sau pune piedici în calea celorlalţi pe parcurs. Fiecare suflet trebuie să aleagă din el însuşi cui va sluji - pe sine însuşi, slăvirea lui, faima sau averea, aşa cum se împărtăşeşte din lucrurile materiale, sau ceea ce este stabilit în Ideal, Care nu a considerat că este un jaf să se facă pe Sine egal cu Dumnezeu, ci a umblat făcând binele - aşa cum ai experimentat, aşa cum ai văzut. Astfel, există în mod înnăscut abilităţile sufletului de a analiza condiţiile, manierele, căile şi mijloacele, dar întotdeauna, îndemnat de ceea ce reprezintă Calea. Astfel, nu este nevoie să existe vreo justificare. Căci El, Domnul tău, Stăpânul tău, te-a îndreptăţit înaintea Tatălui. |