Un suflet isi aminteste Hiroshima

Prefaţă ... v

1. Începutul aventurii ... 11
2. Viaţa în teritoriul Colorado ... 17
3. Vieţile de odihnă ... 36
4. Secretul iese la iveală ... 61
5. Amintirile ies la suprafaţă ... 73
6. Copilăria ... 85
7. Nunta japoneză ... 92
8. Sărbători şi iar sărbători ... 104
9. Piaţa din Hiroshima ... 112
10. Se apropie războiul ... 120
11. Vine războiul şi la omul paşnic ... 131
12. Vremuri de război la Hiroshima ... 151
13. Bomba atomică ... 161
14. Cercetări ... 181
15. Finalul ... 203

Bibliografie ... 235
Despre autoare ... 237

3. Vieţile de odihnă

Deci am făcut această descoperire iniţială şi mi-am dat seama ce subiect somnambul excelent era Katie. Ea a fost puţin copleşită şi a avut îndoieli, întrebându-se de unde a venit această poveste. M-a întrebat cum îmi pot da seama dacă o amintire este reală. De unde ştiam că nu era doar imaginaţia ei?
I-am explicat că dacă subiectul a exprimat o emoţie reală, informaţia este credibilă, deoarece acest lucru nu poate fi falsificat sub hipnoză. Sharon a exprimat o tristeţe reală la moartea tatălui său în Colorado şi durere şi regret când a murit atât de tânără la naştere. A simţit o reticenţă în a-şi părăsi soţul şi viaţa de acolo. Când sunt exprimate astfel de sentimente umane reale, ştii că ai dat peste ceva autentic şi valoros. Ai descoperit ceva aflat adânc în interior, care aştepta să iasă la suprafaţă.
La trezire, subiectul este adesea jenat. Mintea sa conştientă îi spune că aceste lucruri sunt doar nişte aberaţii şi că aceste evenimente nu au nicio legătură cu el. Aceasta este aşa-numita „logică'' a minţii conştiente. Încearcă să explice ceva ce nu vrea să înţeleagă spunând: „Probabil am citit asta undeva sau am văzut asta într-un film sau la televizor''. Dar după reflecţie, subiectul îşi va da seama de obicei că evenimentele au fost simţite prea profund şi păreau prea reale pentru a fi imaginare. Emoţiile sunt cheia.
După ce a primit această explicaţie, Katie a spus simplu: „Bine, asta e tot ce voiam să ştiu. Mi-ai răspuns la întrebare... la lucrurile despre care mă întrebam. Nu vreau să vorbesc despre asta acum... Poate că vom vorbi într-o zi.'' Ea nu a explicat mai mult, dar avea ceva diferit în expresia feţei. Atitudinea sa obişnuită lipsită de griji a dispărut. A devenit serioasă şi părea pierdută în gânduri. Aveam senzaţia că o deranjează ceva care nu avea nicio legătură cu viaţa din Colorado, dar nu o cunoşteam suficient de bine în acel moment, pentru a o întreba despre asta. l-am spus că atunci când va fi pregătită, vom putea vorbi despre asta.
În timpul următoarei sesiuni, am condiţionat-o pe Katie să intre într-o transă somnambulică profundă, cu un cuvânt cheie. Acest lucru se face adesea pentru confortul ghidului (care sunt eu), ca să nu fie necesară o inducţie mai lungă. Când un subiect a fost condiţionat în acest fel, hipnotizatorul trebuie doar să menţioneze cuvântul cheie (care poate fi orice) şi subiectul va intra imediat în starea de transă profundă.
Întotdeauna adaug sugestia că persoana respectivă va merge doar dacă vrea. În acest fel, subiectul ştie că încă mai deţine controlul şi nu trebuie să se teamă că aş putea încerca să îl forţez să facă ceva într-un moment nepotrivit sau împotriva voinţei lui. Această tehnică s-a dovedit foarte utilă în construirea unui raport între subiect şi hipnotizator, deoarece subiecţii îşi dau seama că nu trebuie să se teamă de mine şi ştiu că voi lucra doar cu cooperarea lor. Este important să elimini imaginea populară a hipnotizatorului de pe scenă care face oamenii să efectueze tot felul de acte jenante, pocnind pur şi simplu din degete.