Majoritatea oamenilor nu pot vedea asemănările care există în mijlocul confuziei generată de diferite religii, nume, culturi şi tendinţe; dar, dacă poţi privi dincolo de toate detaliile, constaţi că ceea ce rămâne este aceeaşi poveste de bază care este evidentă. Acest lucru este posibil, însă, doar dacă poţi extinde percepţia dincolo de „punctele de suspensie'' Atunci poţi să vezi temele comune şi conexiunile care devin clar vizibile.
Adepţii şi susţinătorii religiilor, precum şi tradiţiile popoarelor native, continuă să folosească limbajul înţelepţilor din antichitate, iar acest lucru ascunde faptul că ceea ce este descris poate fi exprimat astăzi în limbajul ştiinţei şi al calculului.
Înţelepţii acestor popoare vorbesc, de exemplu, despre „Tatăl'' şi „Fiul'', pe vremea când aceştia erau termeni folosiţi pentru a descrie concepte foarte importante (deşi în ultimă instanţă, simple) într-un mod în care cei din vremea respectivă le puteau înţelege. Căci, ce rost ar fi avut să vorbeşti despre fizica cuantică si calculatoare cuantice unor oameni care încă mai lovesc pietrele între ele? Povestitorii şi iniţiaţii au folosit, evident, termeni şi simboluri contemporane cu acele vremuri antice pentru a-şi transmite punctul de vedere, iar acest lucru a fost adevărat pentru toate religiile şi formele de cult.
Faptul în sine a fost bun şi esenţial atunci, dar naraţiunea trebuie să evolueze. Cunoaşterea domeniilor ascunse ale mecanicii cuantice, de exemplu, s-a extins foarte mult, în timp ce religiile şi popoarele native (cu onorabile excepţii) continuă să folosească limbajul unei alte epoci. Aşadar este urgent necesară o actualizare în această privinţă, ceea ce reprezintă unul dintre obiectivele acestei cărţi. Vom vedea astfel că: 1. Tematicile religiilor şi culturilor native sunt în esenţă corecte, accentul fiind adesea pus pe cuvântul „esenţă''.
2. Majoritatea relatărilor au devenit atât de inversate şi distorsionate faţă de povestea originală încât miliarde de oameni urmează şi adoră astăzi exact opusul a ceea ce cred ei că fac.
3. Nu ar trebui să adorăm pe nimeni şi nimic, din moment ce noi înşine suntem acel nimeni (toată lumea) şi nimic (totul).
Pentru a demonstra că acest lucru este adevărat este necesară o reevaluare totală a ceea ce numim „realitate'', adică „lumea'' pe care credem că o „vedem'' şi cu care credem că interacţionăm zilnic. Am numit acest capitol introductiv „Cel mai important lucru de ştiut'', pentru că fără această cunoaştere nimic altceva nu poate avea sens. Într-adevăr, suprimarea ei a condus la ignoranţa teribilă a maselor, ceea ce a făcut ca generaţii întregi, dominate de o cultură sau alta, să trăiască întreaga viaţă fără să răspundă niciodată la întrebările fundamentale: Cine sunt eu? Unde mă aflu? Ce fac aici? Există un secret fundamental în spatele motivului pentru care răspunsurile ne-au fost ascunse şi, atunci când acest văl este ridicat, societatea umană - atât cea din antichitate cât şi cea modernă - capătă o claritate cristalină... este, într-adevăr, un caz despre Tot ceea ce trebuie să ştii, dar nu ţi s-a spus vreodată. Ignoranţa impusă sistematic încarcerează umanitatea într-un fel de servitute perceptuală şi permite unui număr foarte mic de persoane să controleze pe cei care sunt foarte mulţi (Fig 2). Dacă dorim să ne eliberăm de această tiranie, este necesar mai întâi să ridicăm vălul iluziei perceptuale. Verifică realitatea Dimensiunea iluziei este uluitoare. Întreabă pe cine vrei (cu puţine excepţii) dacă trăieşte într-o lume solidă, „fizică”, şi vei fi privit cu nedumerire doar pentru că ai pus o astfel de întrebare. Ţi se va răspunde: „Sigur că da - nu fi absurd. |
Adevăr Divin
