MJ: Și acest zid este foarte aproape!
Frații: Foarte, foarte aproape!
MJ: Nu știu dacă soțul meu și cu mine vom mai
fi în viață când se va ajunge la acest zid... Dar...
Frații: Nu asta este problema...
MJ: Bineînțeles, dar ce putem face?
Frații: Ceea ce faceți, de exemplu, și ceea ce câteva persoane care au primit
învățături similare cu a voastră fac cu propriile lor instrumente și prin poziția
lor în societate... Ca să fim sinceri, asta este totuși puțin în raport cu
nevoia. Mulți se chinuie în cele din urmă să încerce să repete ceea ce este
evident. Uită-te foarte, foarte aproape de tine, chiar și într-un cerc
restrâns... Cu cine poți vorbi? Adică cu cine poți vorbi cu adevărat... Cu
nimeni!... iar cuvântul „nimeni'' nu trebuie considerat defetist. El
traduce pur și simplu o realitate care nu trebuie ignorată. Există un somn
global de la nivelul cel mai apropiat până la cel mai îndepărtat.
MJ: Nu putem forța pe nimeni să adere la
transformarea deplină și urgentă a conștiinței, dar simt cu toate acestea că
unii sunt pe punctul să se deschidă... ei presimt apropierea zidului despre
care vorbim. Vedem bine că omenirii noastre îi lipsește coerența, respectul...
sacralitatea. O lume în care chiar și conceptul de bărbat-femeie ar trebui să
dispară, în care heterosexualitatea devine aproape o bizarerie, rămășița unor
vremuri „depășite'', în care ni se cere să fim așa-ziși non-gen pentru a
iubi mai bine, pentru o mai mare libertate de exprimare, în timp ce intrăm pe
nesimțite într-o zonă de autodistrugere. Trebuie să vorbim folosind neo-pronume
suprimând astfel realitatea lui „ei'' și „ele''? Trebuie să declarăm că
vechile scrieri sunt detestabile sau lipsite de interes și că ortografia, de
exemplu, nu are nicio funcție deși ea stimulează anumite structuri mentale?
Trebuie, de asemenea, să lăsăm inteligența artificială să conducă totul și să
propage online o multitudine de aberații? Deci în final... ce putem face, în fața
acestei cruzimi mondiale care explodează, precum și în fața tinerelor generații
prinse în menghina violenței și care sunt în mod clar debusolate? Pe cine putem
spera să atingem? Cui ne adresăm mai exact? Unor mașinării?
Frații: Unor zombi. Și nu suntem duri spunând asta. În prezent, un număr mare
de oameni de pe acest Pământ nu trăiesc, ci doar există, mulțumindu-se să fie
artizanii mai mult sau mai puțin activi, mai mult sau mai puțin letargici ai
unei putrefacții generale. Această putrefacție este ciclică. Ea a urmat
întotdeauna după progresele societăților. Să spunem, totuși, că ceea ce trăiți
acum reprezintă sfârșitul unui ciclu care coincide cu sfârșitul unui alt ciclu.
Prin urmare, putrefacția actuală este cu atât mai extraordinară.
Ce trebuie să faceți în toiul tuturor acestor lucruri? Să continuați să fiți și
nu să existați! Nu vom spune din nou „înălțați-vă'', căci am repetat asta
de o sută de ori și a devenit o banalitate. Toată lumea este de acord, dar
nimeni nu știe cum să o facă... întrucât la cea mai mică turbulență care apare,
orice discuție devine repede sumbră, apoi demoralizatoare. |
Adevăr Divin
