FUGA Uneori fugim... Fugim de noi înşine, fugim de responsabilităţi, fugim de oglinda în care ne putem vedea adevărata natură. Şi dacă putem să fugim dintr-un loc în altul, de o persoană anume, de o anumită responsabilitate, ei bine, de noi înşine nu prea putem să ne ascundem pentru mult timp. Te-ai gândit vreodată că ceea ce vrei de fapt nu este să fi într-un loc diferit, ci să fi chiar tu un pic altfel? Psihologii vorbesc despre aşa numitele mecanisme de apărare ale Eu-lui, însă multe dintre ele nu sunt altceva decât o fugă, o ascundere, un soi de evitare -mascate toate sub falsa umbrelă a protecţiei de sine. De exemplu, aşa cum explica chiar Seneca în Epistole Morale, Scrisoarea 17 -''Acumularea de bogăţii a fost, pentru mulţi oameni, nu un final al problemelor şi suferinţelor, ci o schimbare a lor cu altele diferite''. Câţi oare nu căutăm să ''fugim'', alergând literalmente după bani. Vrei prosperitate? Foarte bine! Las-o să vină la tine. Nu alerga, fii un magnet! Atrage! Fericirea este disponibilă peste tot dacă ai starea mentală necesară şi calitatea propice a gândurilor tale, iar dacă vrei un regat, fă mai întâi din propria ta minte unul strălucitor şi restul vine de la sine. DIOPTRIILE VIEŢII Judecăţile noastre despre diverse fenomene, evenimente şi lucruri care ni se întâmplă sunt adevărate ''dioptrii'' care, uneori, pot să fie total nepotrivite nevoilor noastre. Epictet - sclavul care urma să devină unul dintre cei mai mari filosofi ai curentului stoic - spunea că „evenimentele în sine nu ne pot afecta, ci doar judecăţile noastre cu privire la aceste evenimente” [Epictet - Enchiridon, Capitolul al V-lea]. Lucrurile care ni se întâmplă nu sunt nicidecum ''bune'' sau „rele”; ele pur şi simplu „sunt”. Noi suntem cei care acordăm valoare lor prin judecăţile noastre, iar din această perspectivă, suferinţa este, de cele mai multe ori, auto-indusă. Ce-ar fi atunci dacă ne-am schimba dioptriile şi am învăţa cum să renunţăm la a cataloga evenimentele în doar două categorii? Aveţi oare idee câte nuanţe există între ''bine'' şi „rău”? O pereche de ochelari mentali mai buni cu siguranţă că ar face distincţia între aceste nuanţe. Încercaţi. DISTANŢAREA COGNITIVĂ Distanţarea cognitivă este acel fenomen psihologic prin care învăţăm în mod activ să facem diferenţa între exterior şi interior, între ''realitatea'' exterioară şi judecăţile noastre cu privire la această realitate. Psihologul Aaron T. Beck, fondatorul psihoterapiei cognitiv - comportamentale (CBT) o denumea „capacitate metacognitivă” pentru că presupune conştientizarea propriei gândiri despre gândire. Ştiaţi că suntem (cel puţin conform dovezilor ştiinţifice de până acum) singura specie de pe Terra care reuşeşte să se gândească la propriile gânduri în mod coerent? Distanţarea cognitivă este una dintre cele mai bune metode pentru a cultiva rezilienţa mentală. De exemplu, dacă cineva ne insultă, noi avem abilitatea de a nu ne simţi insultaţi sau, dimpotrivă, putem să ne facem rău cu propriile gânduri ca reacţie la acea insultă. Însuşi Epictet exemplifică acest lucru astfel: ''Stai lângă o piatră şi insult-o cât poţi de tare... şi oare ce ai obţinut cu aceasta? Dacă cineva răspunde la o insultă la fel ca şi piatra, ce a obţinut abuzatorul prin aceasta? Dar dacă totuşi abuzatorul a reuşit să exploateze slăbiciunile persoanei, aceasta este deja o victimă, iar eforturile sale agresive vor da roade'' [Epictet, Discursuri, 1.25]. |