Creştinismul instituţionalizat şi rupt de adevăratul Dumnezeu trăieşte în lumea lui, o lume în care o generaţie o îndoctrinează pe alta. Vorbeşte despre Voinţa Divină şi despre adevăruri când în realitate dogma creştină a fost decisă de un împărat roman, de sinedriul episcopilor şi de papii induşi în eroare care nu au fost interesaţi de altceva în afară de a dobândi putere politică şi economică şi nu cunoaştere spirituală. Sistemul de credinţe şi ceremoniile creştine îşi au originea în credinţele păgâne pe care ei le dispreţuiesc atât de tare. Nicio altă zonă nu va fi mai afectată de transformarea care urmează decât Creştinismul şi dogmele asemănătoare acestuia. Oamenii de ştiinţă deschişi la minte îşi vor da seama şi vor confirma că întreaga conştiinţă este nemuritoare, că întreaga Creaţie este alcătuită din energie aflată pe multiple frecvenţe de vibraţie şi că tot ceea ce există este format din aceeaşi energie aflată în diferite stadii de evoluţie. Totul este Unul. Acestea, dar şi alte descoperiri şi expuneri care vor apărea, vor grăbi sfârşitul Creştinismului instituţionalizat şi rupt de adevăratul Dumnezeu. Vom vedea atunci adevărata ştiinţă (şi nu pseudo ştiinţa materialistă şi atee de acum, care slujeşte sistemul satanic) şi adevărata spiritualitate (care nu înseamnă religie instituţionalizată şi ruptă de adevăratul Dumnezeu) vorbind aceeaşi limbă. De fapt, au început deja să vorbească aceeaşi limbă, dar încă puţini pot să o audă. Noua spiritualitate nu va avea nici legi nici reguli. Ea va respecta dreptul oamenilor de a crede ceea ce li se pare lor a fi corect. Singura provocare pe care o va pune în practică va fi cea la adresa oamenilor care vor să le impună altora, prin mijloace mai mult sau mai puţin subtile, în ce să creadă şi în ce nu. Problema mea cu Creştinismul şi cu alte religii dogmatice ce sunt rupte de adevăratul Dumnezeu, nu are legătură cu dreptul lor de a crede ce doresc, ci cu felul în care şi-au impus crezul lor: prin frică, prin violenţă şi cu ajutorul Statului. Dacă lucrurile nu s-ar fi întâmplat aşa, n-ar mai fi fost nevoie ca acest capitol să fie scris de cineva, pentru că această falsă religie creştină, care nu respectă adevărata învăţătură a lui Iisus, nu ar mai fi existat de mult. Pe durata transformării spirituale viitoare, oamenii se vor alătura unii altora în mod natural, deoarece şinele nostru superior se va reconecta foarte strâns cu personalitatea noastră fizică. Spiritualitatea va fi necondiţionată, ne vom conecta fiecare direct cu Sursa Dumnezeiască şi cu şinele superior indiferent că suntem singuri la noi acasă, sau undeva cu prietenii, ori că ne aflăm în mijlocul unei mulţimi. Nu vom mai depinde de preoţi şi de biserici ca intermediari. Alegerea ne va aparţine şi nu vor exista alegeri bune sau alegeri mai puţin bune. Pentru că foarte multe biserici sunt ridicate pe locul punctelor energetice, cred că multe dintre ele vor putea fi folosite de grupuri de spiritualitate autentică, întrucât destrămarea Creştinismului instituţionalizat şi rupt de adevăratul Dumnezeu va continua, iar bisericile nu vor mai practica astfel de false şi teatrale servicii religioase. Deci acestea ar putea fi folosite pentru canalizarea adevăratei energii dumnezeieşti şi pentru vindecări, nu pentru a perpetua obsesia faţă de evenimente care s-au întâmplat acum două mii de ani. Bisericile vor fi locuri ale iubirii şi ale bucuriei, în care oamenii vor sărbători împreună darul vieţii. Ele nu vor mai fi locuri în care accentul să fie pus pe „păcat'' şi pe faptul că oamenii nu trebuie să se iubească pe ei înşişi.
|