...Nu-mi aduc aminte, evident. Lucrul de care sunt sigură este că în timpul copilăriei şi al adolescenţei mi se cerea să fiu „altfel''. Ce însemna asta? Ştiu că sunt depresivă şi că - fără copiii mei - m-aş sinucide. Ca şi ceilalţi...'' Ceea ce este valabil pentru prunci este şi pentru copii, de la cei mai mici la cei mai mari. Este o problemă de respect şi de dragoste. Chiar dacă minciunile parentale (şi familiale, în ansamblul lor) îi dau copilului permisiunea - acesta este aspectul lor pozitiv - să mintă la rândul său, să-şi construiască o grădină secretă, un spaţiu psihic „numai al lui''. Posibilitatea de a elabora o gândire autonomă, la care nimeni, nici măcar părinţii săi, nu va avea acces, se va putea dezvolta. Această consecinţă reprezintă faţa cea bună a medaliei. Reversul este că acel copil nu înţelege de ce părinţii săi îl mint: el se simte exclus, ceea ce poate scădea stima sa de sine. Nu poate decât presimţi ceea ce nu este exprimat şi se poate înşela uneori în interpretările sale, căci poate construi imagini psihice perturbatoare, cu slabele sale mijloace, imaginându-şi adesea ceva mai rău decât este în realitate. „Fără medierea cuvintelor care umanizează toate emoţiile, toate percepţiile, multe lucruri greşit înţelese se instalează, destinându-te celei mai rele singurătăţi, cea pe care o trăieşti în mijlocul alor tăi, cu care niciun dialog nu-i dă sufletului vreun sens de viaţă sau de speranţă, nici siguranţă privitoare la identitatea ta pentru spiritul prins atunci în cleştele angoasei.'' Copilul nu ştie întotdeauna să dea un sens lucrurilor pe care le simte: el poate, în primul rând, să se îndoiască de percepţiile şi de intuiţia sa sau să aibă impresia că nu este destul de important pentru a cunoaşte adevărul. în familiile de emigranţi, pentru a le ascunde copiilor anumite adevăruri, părinţii vorbesc între ei în limba lor de origine: copilul va sfârşi prin a-i înţelege, învăţând în acelaşi timp cu uşurinţă o limbă străină... Lipsa de spontaneitate şi distorsiunile în exprimarea emoţiilor îl perturbă, aşa cum vor fi perturbaţi - la rândul lor - propriii săi copii şi aşa va fi în fiecare generaţie. Această învăţare foarte precoce instalează disfuncţii în comunicarea intergeneraţională, observabile în prezent şi - mai ales - în viaţa psihică a copiilor, unde vor lăsa o amprentă. Aşa se nasc tulburările de învăţare sau de somn sau de comportament alimentar. Sau chiar patologii mult mai grave, cum ar fi depresia. Analiza sistemică ne-a învăţat că foarte des tocmai soluţiile alese pentru a rezolva sau a evita dificultăţile creează problema. Or „a-i povesti orice cuiva înseamnă a-l transforma în oricine.'' Nu vom repeta niciodată suficient că iadul este pavat cu bune intenţii. Retrăirea la infinit a traumelor Lucruri nespuse, fapte infamante, drame, încercări rău depăşite se transmit prin genealogie ca şi cum ar exista o solidaritate a generaţiilor faţă de efectele traumelor. - ALICE MILLER Istoria se impune frecvent prin coşmaruri recurente, foarte bine descrise în lucrările lui Nathalie Zajde, care s-a consacrat terapiei supravieţuitorilor Shoah-ului. |
Adevăr Divin
