Acum, întinde-te încet şi deschide ochii. Exerciţiul de relaxare îţi permite să renunţi la toate problemele şi grijile din viaţa cotidiană. Este foarte benefic şi din punct de vedere fizic, deoarece fiecare muşchi şi organ se relaxează în totalitate în timpul efectuării lui. Este necesar să experimentăm asemenea senzaţii în fiecare noapte, în timpul somnului, dar adesea nu se întâmplă aceasta. Te-ai trezit vreodată dimineaţa simţindu-te obosit şi lipsit de energie? Deşi dormeai, părţi ale corpului tău erau încă încordate. După exerciţiul de relaxare trebuie să te simţi însufleţit şi plin de energie. Acest lucru se va reflecta în aura ta. Eşti pregătit acum să începi să simţi aurele. Freacă-ţi palmele împreună cu putere timp de câteva secunde, apoi ţine-le la o distanţă de circa 30 de centimetri. Probabil că vei simţi o anumită energie între ele, în special în centrul palmei şi în vârful degetelor (Figura 2.4). Apropie-ţi încet palmele una de cealaltă. Vei remarca treptat o rezistenţă foarte uşoară, pe măsură ce aurele palmelor se întâlnesc. Îţi este util să îţi imaginezi că striveşti o minge de cauciuc între palme. Oamenii experimentează această senzaţie în modalităţi diferite. Pare o uşoară rezistentă, senzaţia de furnicături sau chiar senzaţia de căldură ori de răcoare. Continuă să îţi apropii palmele. Vei observa brusc cum rezistenţa slăbeşte pe măsură ce aura fiecărei palme se uneşte cu cealaltă. Menţine-ţi palmele împreună pentru câteva clipe, apoi desparte-le încet. Vei remarca o răceală fină pe palme şi pe vârful degetelor pe măsură ce aurele se separă din nou. Experimentează acum apropierea şi depărtarea palmelor una de cealaltă cu câţiva centimetri. Vei observa rezistenta pe măsură ce se apropie şi răceala pe măsură ce se depărtează. Îţi simţi aura! Odată ce reuşeşti acest experiment cu uşurinţă, eşti pregătit să mergi mai departe. Cu toţii avem 7 puncte energetice în corp, cunoscute sub numele de chakre (vezi Capitolul 5, Figura 5.1). Acestea sunt centri nervoşi care absorb şi distribuie energiile fizice, mentale, emoţionale şi spirituale. Chakrele sunt depozite de energie şi, ca atare, energia electromagnetică personală este mult mai mare în aceste puncte. Aşadar, ele sunt uşor de simţit cu palmele. Chakrele sunt situate de-a lungul coloanei vertebrale, în corpul eteric. Cele 7 chakre sunt: 1. Chakra rădăcină, situată la baza coloanei vertebrale. 2. Chakra sacrală, situată la jumătatea distanţei dintre osul pubian şi ombilic. 3. Chakra solară, situată la nivelul plexului solar. 4. Chakra inimii, situată între omoplaţi, în linie cu inima.
|