Între primăvara şi toamna anului 1968, am ţinut în mod regulat sesiuni de hipnoză, în cadrul cărora Anita a retrăit un număr de reîncarnări. Am încercat apoi să verific o parte din afirmaţiile ei, scriind multe scrisori şi făcând cercetări, dar deşi acea viaţă a ei s-a sfârşit în 1927, o dată destul de recentă, verificarea acurateţei datelor a fost dificilă, aproape imposibilă. Uneori, eram surprinsă şi bucuroasă de rezultatele obţinute, dar, de cele mai multe ori, mă simţeam frustrată. Când am reuşit să verific ceva, am menţionat acest lucru în povestire. Poate că cineva, undeva, ştie mai mult decât noi şi ne-ar putea aduce mai multe dovezi. Dar aşa spunea Johnny: „Vor exista în mod inevitabil persoane care vor presupune că întreaga carte este o farsă. Pentru că acei oameni nu ne cunosc. Ei nu se vor convinge, oricâte dovezi am prezenta, iar pentru cei care cred nu este nevoie de dovezi. Noi credem şi ştim, pentru că am fost acolo şi am experimentat în mod direct toate acestea.'' În timpul sesiunilor, s-au făcut multe verificări şi răs-verificări, iar acest lucru reiese din întrebările lui Johnny. El dorea să verifice dacă Anita se va întoarce în aceleaşi locuri şi se va referi la aceiaşi oameni de fiecare dată. A pus-o de multe ori la încercare, dar Anita nu a eşuat la niciunul dintre testele lui. Ea ştia întotdeauna cine este şi unde se găseşte, astfel că fragmentele de informaţie reapar în mai multe înregistrări. Unele informaţii sunt precum piesele unui puzzle, explicând lucruri care au fost înregistrate mai de mult. De dragul clarităţii şi pentru a se urmări mai uşor firul lecturii, am grupat pe capitole informaţiile despre diverse vieţi şi am scris câte un capitol, separat, pentru fiecare viaţă. Este important să ne reamintim că lucrurile nu au fost scoase la iveală în mod atât de ordonat şi metodic; dar atunci când sunt puse toate fragmentele la un loc, ele au sens. Nu am adăugat nimic, în afară de comentariile noastre. Ca să simţiţi emoţia exprimată şi să auziţi diversele dialecte şi schimbarea vocii, ar trebui să ascultaţi înregistrările, dar voi încerca să interpretez totul cum pot mai bine. Cortina se ridică şi aventura noastră începe. Aşa cum am arătat în primul capitol, prima personalitate pe care am întâlnit-o în cadrul călătoriei noastre în timp a fost o femeie care locuia la Chicago în anii ”20. Tonul vocii ei şi modul de a se purta, manierele ei sugerează un tip de persoană total diferită de cea aflată în transă pe canapea, în faţa noastră. În continuare, voi prezenta o parte din prima sesiune de hipnoză, astfel încât cititorul să poată face cunoştinţă cu acest personaj interesant, aşa cum l-am cunoscut şi noi. Alte părţi din această sesiune vor fi incluse în capitolele care urmează, pe măsură ce voi prezenta viaţa ei plină de culoare, într-o ordine cronologică. Literele J şi A arată că este vorba de Johnny sau de Anita în conversaţie, iar uneori voi lăsa la o parte observaţiile de rutină din timpul regresiilor, pentru a uşura lectura. A: Mă aflu într-o maşină mare şi neagră pe care tocmai am cumpărat-o. Este un Packard! J: Ce frumos este să ai o maşină mare şi neagră! A: (Vocea ei devine foarte sexy.) Am o mulţime de lucruri frumoase. J: în ce an ne aflăm? A: Nu ştii în ce an ne aflăm? Prostuţule, suntem în 1922. Toată lumea ştie asta! râse ea. J: Uneori, e uşor să pierzi noţiunea timpului. Şi ce vârstă ai acum? A: Nu spun asta la toată lumea. J: înţeleg, dar mie poţi să-mi spui. A: Am aproape cincizeci de ani, dar arăt mult mai tânără. |