Capitole 12-16 Viziunea din vis a lui Enoh; mijlocirea lui pentru Azazel şi îngerii căzuţi; anunţul lor despre prima şi ultima lor osândă CAPITOLUL 12 Înainte de a se împlini toate aceste lucruri, Enoh s-a ascuns şi niciunul dintre copiii oamenilor nu ştia unde era ascuns, unde sălăşluia şi ce se întâmplase cu el. Iar activităţile lui aveau de-a face cu Veghetorii, iar zilele şi le petrecea cu cei sfinţi. Iar eu, Enoh, îl voi binecuvânta pe Domnul, Regele veacurilor, şi, iată! Veghetorii m-au chemat - Enoh scribul - şi mi-au spus: „Enoh, scrib al dreptăţii, du-te şi vorbeşte-le Veghetorilor cerurilor care au părăsit înălţimile desăvârşite ale cerului și locuinţele lor veşnice și s-au dezonorat cu femeile şi au urmat exemplul copiilor oamenilor şi şi-au luat neveste. „Aţi adus o mare nimicire pe pământ: nu veţi avea parte de pace, nici de iertarea păcatului şi nu se vor bucura de copiii lor; îi vor vedea murind pe cei dragi lor şi vor deplânge nimicirea copiilor lor şi se vor ruga pentru veşnicie, dar nu vor obţine milă şi pace.'' CAPITOLUL 13 Iar Enoh s-a dus şi a spus: „Azazel, nu va mai exista pace pentru tine: s-a pus o sentinţă împotriva ta, astfel încât să fii încătuşat: Nu vei avea parte de iertare sau de ajutor, din cauza nelegiuirilor pe care le-ai săvârşit şi din cauza tuturor lucrărilor pline de necredinţă şi de nedreptate şi a păcatelor pe care le-ai arătat oamenilor.'' Apoi, m-am dus şi le-am vorbit tuturor, şi toţi erau îngroziţi, iar teama şi tremurul i-au cuprins. Şi m-au implorat să scriu o plângere pentru ei, pentru a obţine iertare şi să o citesc în prezenţa Domnului cerurilor. Căci nu îndrăzneau să-i vorbească (Lui) şi nici să-şi ridice ochii spre ceruri, de ruşinea păcatelor pe care le săvârşiseră. Atunci, eu am scris cererea umilă şi rugăciunea pentru spiritele şi faptele lor individuale, pentru a obţine iertare şi linişte pentru tot ce au făcut. Apoi, m-am dus şi m-am aşezat la poalele apelor lui Danedan, în tărâmul lui Danedan, la miazăzi de Hermon: le-am citit plângerea până când am adormit. Şi, iată, am avut un vis şi o viziune divine şi am văzut imagini ale osândei, iar un glas mi-a cerut să o spun fiilor cerului si să-i mustru. Când m-am trezit, m-am dus la ei, şi stăteau cu toţii adunaţi laolaltă, plângând în Abelsjaîl, care se află între Liban şi Seneser, cu feţele acoperite. Şi le-am împărtăşit viziunile din timpul somnului şi am început să rostesc vorbe de judecată şi să-i dojenesc pe Veghetorii cereşti. CAPITOLUL 14 Aceasta este cartea cuvintelor de judecată şi a mustrărilor adresate Veghetorilor eterni, după porunca pe care mi-a dat-o în acea viziune Cel Mare şi Sfânt. Am văzut în vis ceea ce voi rosti acum cu limba mea din carne şi cu suflul gurii mele; dăruit de Cel Mare oamenilor, pentru a Vorbi şi a se înţelege între ei. |
Adevăr Divin
