Cei care pleacă având boala Alzheimer Iată o întrebare care ne pune pe gânduri pe mulţi dintre noi şi asupra căreia merită să insistăm, deoarece această boală perfidă creează pagube societăţii noastre şi ridică multe întrebări. Ce se întâmplă de fapt cu persoana afectată de ea când părăseşte această lume? Îşi recapătă conştiinţa deplină de sine şi memoria odată detaşată de propriul corp? Subiectul este unul delicat pentru mine pentru că îmi aminteşte de momentul plecării mamei mele pe care îl evoc în capitolul VII al acestei cărţi intitulat „Un felinar sub zăpadă''. Prin urmare, mărturisirea mea se bazează pe experienţa mea subtilă lângă ea şi pe înţelegerea care o însoţeşte. Primul lucru pe care l-am observat a fost acela că deplina conştiinţă de sine şi memoria asociată acesteia nu se reconstruiesc automat odată ce sufletul se eliberează de corpul care l-a adăpostit. Există o logică în asta: aşa cum boala s-a instalat treptat într-un organism, ea se estompează treptat în plan subtil, în funcţie de profunzimea afectării. Totuşi, am observat că vindecarea are loc destul de repede, pentru că nu luciditatea conştiinţei în sine este afectată de boală. Aceasta este de natură cerebrală, implicând moartea unui anumit număr de neuroni. Mi se pare necesar să reamintesc că conştiinţa — care este una dintre expresiile sufletului - este exterioară corpului; ea nu se află în „creier'' aşa cum a crezut multă vreme ştiinţa. Acesta, cu tot ceea ce îl constituie, este transmiţătorul ei cu potenţialul său genetic. Astfel, întreaga noastră structură cerebrală este similară unui calculator extrem de sofisticat, desigur, care este controlat din exterior de o realitate cu totul diferită de el. Dacă se întâmplă ca acest calculator să se defecteze dintr-un motiv sau altul, utilizatorul acestuia nu este afectat. El poate fi evident „pierdut'' în mulţimea problemelor care apar, inclusiv cea a pierderii memoriei de pe „hard disk-ul'' dispozitivului său, făcându-l inutilizabil pe acesta din urmă... dar asta nu înseamnă că îşi va pierde echilibrul în calitate de operator şi va deveni amnezic. Va trebui să se reorganizeze, să tatoneze, cu alte cuvinte va avea nevoie de puţin timp. Este exact ceea ce s-a întâmplat cu mama mea şi ce se întâmplă la diferite niveluri, în funcţie de personalitate, cu cei afectaţi de boala Alzheimer. Vorbim aşadar de o trezire treptată şi paşnică a punctelor de reper ale vieţii care tocmai a fost părăsită şi apoi de o restaurare a memoriei. În acest sens, sunt nespus de fericită că, descifrând semnalele luminoase, am putut să particip câtuşi de puţin la trezirea mamei stimulând-o cu ajutorul câtorva cuvinte. |