— Nu dispera, Iisus este plin de îndurare. Fă tot ce îţi stă în putinţă pentru a atrage un om merituos, care vă va apăra drepturile. Sunt sigură că cerul ne va trimite tot ce avem nevoie.
Magdalena Vilamil spuse la revedere cu cuvinte pline de sinceră recunoştinţă, dar nu putu să-şi ascundă descurajarea aproape continuă. Parcurgând distanţa până la umila ei casă, simţi că picioarele îi tremură tot mai tare. Chiar şi în acea situaţie, dorea să apeleze la autorităţile religioase sau civile, dar lipsa banilor o împiedica. Judecătorii nu munceau gratis, nici pentru o parte, nici pentru cealaltă. Procesele nu avansau fără vreo plată.
Alcyone o însoţea, foarte surprinsă de lacrimile şi tăcerea ei. Ţinând-o de mână, slăbuţa copilă părea dornică să aibă şansa de a mângâia inima mamei. De îndată ce ieşiră din oraş şi intrară pe drumul pietruit, întrebă cu o curiozitate copilărească:
— Nu ai spus că mergem în altă casă?
— Nu este posibil, draga mea.
— De ce nu?
— Nu avem cheia de aur pentru a deschide uşa, spuse Magdalena, de parcă ar fi vorbit cu ea însăşi.
Ea petrecu restul zilei cufundată în îngrijorare. În mintea ei, se văzu aruncată în voia sorţii. Sfântul Oficiu ar putea lua totul de la ea - totul... Mica fermă, cultivată cu atâtea sacrificii, ar putea fi confiscată de către oameni cruzi. Dar când se gândi la posibilitatea separării de fiica ei, inima ei era copleşită de o revoltă profundă. Ar fi testul final al devotamentului ei matern, pentru că moartea ar fi venit fără îndoială în acel moment pentru a-i răci venele.
În timp ce Dolores lucra în grădină, tulburată de lacrimile stăpânei ei, Alcyone rămase în camera mamei sale, încercând să o mângâie cu remarcile ei pline de compasiune, deşi copilăreşti.
Amurgul căzu greu, iar noaptea reapăru Joao. După ce ascultă despre rezultatele vizitei Magdalenei la Mănăstirea San Jose, vorbi femeii disperate, oferindu-i o nouă speranţă:
— Dona Magdalena, ştiu un preot care ne-ar putea ajuta.
— Cine?
— Părintele Damiano, care slujeşte la San Vincente. El mi-a fost prieten în momente dificile, şi este foarte posibil să vă rezolve cazul. Dacă vrei, o să-l chem înainte să se termine ziua, pentru că Don Alfonso va veni mâine după-amiază să îţi anunţe decizia aceea oribilă.
— Oh, te rog! exclamă ea cu recunoştinţă. Du-te imediat. Voi vorbi cu acest om al lui Dumnezeu.
Tânărul plecă, iar când ceasul bătu ora nouă, se întoarse cu preotul. Magdalena îl întâmpină cu nespusă recunoştinţă şi mulţumire.
Părintele Damiano era un bărbat de aproape cincizeci de ani, iar din expresia ochilor săi, precum şi din părul lui albit prematur, se puteau intui greutăţile prin care trecuse.
|
Adevăr Divin
