Mecanismul stărilor mentale – maşinăria mentală prin intermediul căreia simţim, gândim şi vrem – constă din creier, sistemul nervos şi organele de simţ. Indiferent care ar putea fi adevărata natură a minţii – indiferent care ar putea fi teoria susţinută cu privire la activităţile sale – trebuie să se admită că mintea este dependentă de acest mecanism pentru manifestarea a ceea ce cunoaştem ca stări mentale. Minunată cum este mintea, este văzută ca fiind dependentă de acest mecanism fizic pentru exprimarea activităţilor sale. Şi această dependenţă nu este numai faţă de creier, ci şi faţă de întregul sistem nervos.
Cele mai mari autorităţi în domeniu sunt de acord că stările mentale mai elevate şi mai complexe nu sunt decât o evoluţie a simplei senzaţii şi că ele sunt dependente de senzaţie pentru materialul lor brut de simţire şi gândire.
Ca atare, se cuvine să începem printr-o considerare a maşinăriei senzaţiei. Aceasta necesită o preliminară considerare a nervilor. NERVII Corpul este traversat de un sistem nervos complex, care a fost asemănat cu un mare sistem telegrafic. Nervii transmit senzaţiile din diversele părţi ale corpului către marele birou de recepţie al creierului. Ei slujesc, de asemenea, la a transmite impulsurile motorii de la creier la diversele părţi ale corpului, care impulsuri duc la mişcarea părţilor adecvate ale corpului. Există şi alţi nervi, care nu ne preocupă în această carte, dar care îndeplinesc anumite funcţii fiziologice, cum ar fi digestia, secreţia, excreţia şi circulaţia. Preocuparea noastră de căpătâi, în acest moment, sunt nervii senzitivi.
Nervii senzitivi transmit impresiile din lumea exterioară către creier. Creierul este cea mai mare staţie centrală a nervilor senzitivi, aceştia din urmă având nenumărate staţii de expediţie în toate părţile corpului, „firele'' avându-şi capătul în piele. Atunci când aceste staţii nervoase terminale sunt iritate sau excitate, ele trimit către creier mesaje solicitând atenţia. Acest lucru este adevărat nu numai cu privire la nervii simţului tactil sau ai simţirii, ci şi cu privire la cei ce au de-a face cu simţurile corespunzând vederii, mirosului, gustului şi auzului. De fapt, cele mai mari autorităţi în domeniu susţin că toate cele cinci simţuri nu sunt decât o evoluţie a simţului primar al atingerii. SIMŢUL TACTIL Nervii simţului tactil îşi au terminaţiile în învelişul exterior sau pielea corpului. Ei raportează contactul cu alte obiecte fizice. Prin intermediul acestor raportări suntem conştienţi nu numai de contactul cu obiectul din exterior, ci şi de multe fapte privind natura acelui obiect, cum ar fi, spre exemplu, gradul său de duritate, rugozitate etc. şi temperatura sa. Unele dintre aceste terminaţii nervoase sunt foarte senzitive, cum ar fi, spre exemplu, cele din vârful limbii şi buricele degetelor, în timp ce altora, prin comparaţie, le lipseşte senzitivitatea, cum ar fi, spre ilustrare, cele ale spatelui. Unii dintre aceşti nervi senzitivi se limitează la a raporta contactul şi gradele de presiune, în vreme ce alţii se ocupă numai cu raportarea gradelor de temperatură a obiectelor cu care terminaţiile lor intră în contact. |
Adevăr Divin
