Pot să vă dau multe alte exemple despre sfaturile inimii conştiente, dar ele n-au valoare decât dacă sunt aplicate. Ştiu cât de dificilă este punerea în aplicare a acestei reguli. Când omul se supără, apar îndoiala, ezitarea. Puteţi să vă îndoiţi de toate pe lume, dar niciodată de Dumnezeu! Fiţi gata să vă sacrificaţi pentru această mare iubire -în numele lui Dumnezeu, care vrea să Se limiteze ca să trăiască în noi! Fiţi gata să sacrificaţi totul pentru El în orice împrejurare! Asta a exprimat Hristos în mod excepţional. „Am venit să împlinesc vrerea celui care M-a trimis'' a zis Hristos. Şi, când I s-a spus că trebuia să poarte crucea suferinţelor, a răspuns: „Voi face tot ce Mi-a spus Tatăl Meu''. Hristos avea şi ştiinţa, şi puterea. A zis: „Oare nu pot să cer o legiune de îngeri care să vină să Mă elibereze? Pot, dar n-o voi face. Prefer dezonoarea, suferinţa, supliciul, dar toate acestea vor fi pentru binele fraţilor Mei''. Aceasta este voinţa divină! În ce constă Iubirea de Dumnezeu? În supunere. într-o zi, suferinţele vor dispărea. Hristos nu va mai fi sacrificat în lume. De ce? Nu există copac atât de înalt pe care să fie sacrificat Hristos, cel care trăieşte astăzi în inima a cinci sute de milioane de persoane. Este destul de puternic şi puterea Lui va mai creşte. Putem şi noi să dispunem de această forţă. Iată de ce Hristos a zis: „Tot ce veţi cere în numele Meu, vi se va da''. Care nume? În numele Iubirii de Dumnezeu, în numele inimii conştiente din noi. Dacă ai o inimă conştientă, Hristos poate să sălăşluiască în ea.
Vă vorbesc, dar nu pot să vă impun reguli. Un singur lucru vă cer: să vă luaţi la întrecere în efortul de a vă respecta unii pe alţii. Este lucrul cel mai important. Puteţi să stăpâniţi bine filosofia şi chiar să deveniţi profesori. Puteţi să ţineţi cursuri, să le faceţi morală celorlalţi, să interpretaţi Evanghelia, dar trebuie să puneţi în aplicare Învăţătura. Punerea în practică e lucrul cel mai dificil, dar asta vi se cere. Cel care o pune în aplicare intră în cea de-a doua fază. Se poate vorbi cu cel care îşi ascultă inima conştientă. Puteţi conta pe bunele voastre obiceiuri. Trebuie să ştiţi că toţi aveţi obiceiuri bune. Vă voi dovedi că aveţi astfel de obiceiuri în felul următor: dacă vă ofensez, îmi veţi arăta cum trebuie să mă comport. Îmi veţi zice: „Ar trebui să fii puţin mai blând!'' Dacă îmi faceţi morală, înseamnă că aveţi obiceiuri bune, ştiţi cum să procedaţi. De ce nu vă comportaţi şi voi la fel? Toţi ştim cum trebuie să ne comportăm.
|