Adevăr Divin
Advaita-Darshan
O vedere non-duala asupra sensului vietii si a cauzelor suferintei
Această „carte-magazin'' cuprinde, după cum se observă şi din titlu, nişte eseuri care dezbat unele probleme existenţiale umane |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Această „carte-magazin'' cuprinde, după cum se observă şi din titlu, nişte eseuri care dezbat unele probleme existenţiale umane. Am împărţit cartea în două părţi principale. Prima parte este o introducere în spiritualitate. Iar a doua parte reprezintă un ansamblu esenţial de întrebări şi răspunsuri existenţiale care au o succesiune aleatorie. Orice întrebare poate să fie existenţială şi esenţială, depinde de gradul de consacrare pe care i-l acordăm. În ceea ce priveşte capitolul introductiv, pe acesta l-am gândit ca pe o trecere în revistă, scurtă, simplă şi pe înţelesul oricărui căutător spiritual. Iar cartea în totalitate este o expresie de sine a unei confesiuni, în principal, advaită (non-duală) izvorâtă din îndelungate meditaţii şi studii asupra existenţialităţii umane. Ţin să mai subliniez că stilul acestei lucrări este unul vedantin. Adică în cartea aceasta veţi întâlni, deopotrivă, atât subiecte spirituale cât şi religioase, uneori, împletindu-se şi completându-se reciproc. După cum spuneam mai sus, cartea de faţă este puţin diferită, nonconformistă e ca o revistă-magazin mai voluminoasă. Iar subiectele dezbătute aici sunt mai mult nişte pretexte pentru discuţii despre spiritualitate, cu funcţia Trezirii Conştiinţei celor receptivi. De asemenea, din capul locului, doresc să fac o remarcă şi cu asta să spulber o idee preconcepută şi un mit neavenit. Trebuie să ştiţi că budismul sau orice altă spiritualitate, nu sunt nicidecum înţelepciuni pesimiste sau nihiliste. Iată câteva argumentaţii. Umanitatea şi-a pierdut de mult bucuria simplă şi naivă a existenţei sale. Fiindcă Eul s-a substituit Sufletului. Azi bucuria vieţii nu mai vine din Suflet ci din impresii senzoriale, din Ego. Astfel încât omul s-a ataşat cu disperare şi nepermis de mult de viaţă, mai bine zis, de ceea ce reprezintă ea, plăcere şi durere. Din această cauză îi este aproape imposibil să se Elibereze. |
Cuprins:
PRIMA PARTE ... 9 A DOUA PARTE ... 179 |
Fragment:
Totul e în mintea noastră polarizată. Înţelepţii din vechime spuneau că mintea, care cunoaşte, nu doar mişcă lumea, dar o şi creează. Aşadar, mintea, apoi lumea, se nasc din Conştiinţa noastră. Mintea şi lumea sunt o reflexie a Conştiinţei. Într-un fel sau altul, mintea este şi un dat al devenirii. Orice om se naşte cu un dram de inteligenţă. Este chestiune de timp şi exerciţiu (de la caz la caz) până când o minte ajunge la maximul ei de emancipare şi centrare. Atunci mintea devine instantanee, impersonală şi până la urmă se introverteşte topindu-se în Conştiinţa-Martor. (Reţineţi: în viziunea mea, o „Minte Introvertită'' este o minte, pe cât posibil, „reprimată'' sau „retrasă'', din activitate) Acest periplu al minţii este oarecum călătoria verbului dual înapoi la Logosul divin şi creator. După introvertirea minţii vezi cu alţi ochi realitatea fiindcă nu mai eşti condiţionat şi ataşat de fenomenal. Nu te afli chiar în realitatea ultimă dar, oricum ai depăşit dualul. Mintea este domeniul virtualului, ea creează continuu lumea cu zei buni şi răi. Noi, cei ce tatonăm încă libertatea, trăim captivi într-o buclă (indefinit de mare) a propriei noastre minţi unde am recreat realitatea, după pofta Egoului nostru. Iată în ce fel: în loc de Brahman sau Dumnezeul transcendent, am gândit mii de zei personificaţi, în loc de veşnicia Sufletului, am conceput perpetuarea Ego-ului ca suflet individual, etc. Viaţa în lume este de neînţeles şi neprietenoasă pentru fiinţe şi atunci este normal ca oamenii să se roage Tatălui lor pentru ajutor. Dar cum vizitele Tatălui Ceresc pe Pământ nu sunt posibile datorită unor legi imuabile ale universului, Patriarhii religioşi ai lumii, în nemărginita lor compasiune pentru oameni, i-au învăţat pe aceştia din urmă cum să se roage. Astfel, Iisus spune că: „nimic nu veţi obţine direct de la Dumnezeu decât prin mine''. Şi mai departe: „Iar când te rogi s-o faci cu aşa credinţă şi ardoare ca şi cum deja ai vedea ruga împlinită''. Asta înseamnă că în timpul rugăciunii trebuie să te abandonezi, să „mori pentru tine însuţi'' şi pentru rugăciunea ta. Zeii, Guru-şii personali, imanenţi, care uneori ne îndeplinesc dorinţele, nu sunt altceva decât nişte rezultate ale unor concentrări şi meditaţii foarte profunde care pun în mişcare un gen de forţe spirituale colosale. Altfel spus, aici e vorba despre activarea unor simboluri care aparţin lumii noastre lăuntrice. Şi totul ţine de credinţă. Iată cât de importantă este credinţa: de-o veşnicie, doar pentru că am crezut că suntem nişte nume şi nişte forme separate de Conştiinţă, ne-am materializat şi acum ne este aproape imposibil să scăpăm de aceste atribute. O să vă surprindă ceea ce vă voi spune acum. Rugăciunile chiar se pot îndeplini fiindcă, minuni, există într-adevăr! Aşa-zisele minuni sunt, de fapt, lucruri normale, doar că lumea a fost pervertită de tot felul de intervenţii exterioare astfel încât acum mintea noastră urmează altfel de idei şi interese. Azi, (in Kali Yuga) niciun om nu se mai poate manifesta la potenţialul său maxim. Însuşi Iisus a simţit această „slăbiciune'' când afirma că vor veni alţii în urma lui care vor face minuni chiar mai mari decât El. Iarăşi mă întreb unde or fi „notiţele'' luate de apostoli de la prelegerile Mântuitorului? Mai avem o problemă cu scripturile. Dacă în Vechiul Testament, Moise îşi măsura puterile magice, vrăjitoreşti, cu nu mai ştiu ce faraon, adepţii Noului Testament, combate promovarea magiei şi-a minunilor, vezi atrocităţile inchiziţiei. Suntem trataţi cu două măsuri? Oare cine se teme de minuni? În India, sub dominaţia imperiului britanic, yoghinilor, daoiştilor, fachirilor, şa. le era interzis practicarea taumaturgiei. În consecinţă, dacă vreun tămăduitor era depistat că nu şi-a întrerupt activitatea, la al doilea flagrant i se amputa braţul drept. Când te gândeşti că aceşti indivizi cruzi şi brutali proveneau dintr-un tată şi o mamă umanoizi! Majoritatea erau familişti sentimentali. |