Acordă-ţi timpul necesar ca să te instalezi, stai aşezat pe pământ/podea, într-un fotoliu moale sau, dacă-ţi place mai mult, culcat, cu o lumânare aprinsă în siguranţă sau aproape de uleiul esenţial dintr-un difuzor.
Fixează un punct în faţa ta, respiră calm, inspiră lent şi profund, lasă privirea să se înceţoşeze şi, când simţi că eşti pregătit, închide ochii. Simte contactul cu solul, cu pământul, conştientizând punctele în care muşchii fesieri sau spatele, picioarele sau umerii şi capul ating locul în care stai culcat. Treci în revistă cu calm fiecare punct de contact al corpului, în timp ce respiri liniştit, fără să încerci să creşti ritmul respiraţiei. Perfect. Acum, te invit să-ţi imaginezi o lumină albă în jurul tău, simbol al purificării, al păcii şi al siguranţei. Te învăluie cu totul. Imaginează-ţi acum că, printr-un inspir lent şi profund, inspiri lumina albă pe nări. îţi străbate traheea, ajunge la cutia toracică, în abdomen şi coboară către picioare. în expir, vei alunga tensiunea, necazurile şi grijile mărunte. Gândeşte-te şi că lumina albă este asemenea unei lumânări pe care ai aprins-o în interiorul tău, o candelă micuţă, care te va ajuta acum să formulezi o dorinţă, aceea de a lumina undeva, în tine, copilul interior, ca şi când l-ai fi pierdut sau nu l-ai regăsit încă şi că ţi se arată în clipa în care ai aprins lumânarea. Mergi înspre el, fără să te laşi stăpânit de fluxul gândurilor; împrăştie lumina în jur şi priveşte unde se află copilul interior. Poate că imaginea este puţin blurată, nu contează... Se află pe cap, pe frunte, pe unul dintre umeri, în căuşul palmei, lângă inimă sau puţin mai jos, la nivelul stomacului sau al buricului sau, şi mai jos, la nivelul organelor genitale? S-a aşezat cumva pe gambe sau la picioarele tale? Indiferent de locul unde se află, toate zonele sunt la fel de bune ca toate celelalte, locul ideal fiind cel care este cel mai aproape de tine. Acum, dacă doreşti, apropie lumânarea de el, fără să-l sperii, linişteşte-l cu vorbe pline de bunăvoinţă, sincere, de genul: „Sunt aici, sunt eu, te-am regăsit şi mă bucur.'' la-ţi răgazul necesar. Observă-i reacţiile, notează-le fără să emiţi vreo judecată de valoare. Este încă acolo? Sau a plecat? Cum stă? Chircit, aşezat sau în picioare? Ce privire are: surâzătoare, încrezătoare sau înfricoşată? Cum îi percepi corpul? S-a retras câţiva paşi sau, dimpotrivă, a întins braţele către tine? Indiferent de gesturile pe care le face, priveşte-l plin de bunăvoinţă. Acordă-i o vârstă aproximativă sau cât mai corectă cu putinţă. Să fie vorba de un bebeluş, de un copil, de un adolescent sau de un tânăr? Indiferent de vârsta pe care o are, va fi cea potrivită. Acum, în funcţie de poziţia lui corporală, dă voie cuvintelor pe care vrei să i le spui să vină la tine. Dacă se chirceşte, încearcă să-l linişteşti. Dacă a plecat, vorbeşte-i în continuare. Dacă este în faţa ta, presimţind că vrei să-i vorbeşti, zi-i orice îţi vine în minte în acele clipe. Dacă zâmbeşte sau îţi întinde braţele, primeşte-l cu căldură. Dacă stă nemişcat, nu-l brusca, nu ignora paşii de urmat, este probabil prima lumânare pe care o aprinzi din cele pe care le vei mai aprinde de-acum încolo. Dacă a plecat şi nu mai este în câmpul vizual interior, nu-l învinui, este încă în tine, dar s-a ascuns în alt ungher şi fii încrezător că-l vei regăsi. Dacă este tot acolo şi se distinge printr-o prezenţă evidentă, bucură-te din plin de aceste clipe, simte ceea ce contactul vizual sau fizic cu el suscită în tine, spune-i că rămâi acolo, cu totul la dispoziţia lui. O să se aşeze iar, acolo unde va dori. Revino la clipa şi locul din prezent. Cum te simţi, ce emoţii şi ce senzaţii te-au străbătut în timpul regăsirii copilului interior, când l-ai zărit sau chiar văzut?
|
Adevăr Divin
