Emilia Avram trece prin cea mai neagră perioadă a vieții ei. Deși abia a împlinit 18 ani, nu se poate bucura de o viață minunată, specifică celor tineri. Mama ei nu o iubește, iar ea este declarată nebună, dusă la psihiatru, internată. Într-o zi se decide să plece, să lase totul în urma ei. Chiar dacă nu știe ce o așteaptă, riscă totul pentru a fi fericită. Chiar pe tren întâlnește o doamnă drăguță care o invită la ea acasă. Aici, Emilia va învăța ce înseamnă să fii o persoană de succes. Tot ce învață și aplică, poți descoperi și tu, cu lux de amănunte căci cartea ei, care este sub formă de jurnal, te va ajuta să vezi viața dintr-o altă perspectivă. Emilia va fi alături de tine, pas cu pas, iar transformarea vieții tale se va întâmpla, sub o formă sau alta. Practicând exercițiile și tehnicile din carte, o viață nouă se va deschide în fața ta. O viață din care să nu-ți lipsească nimic, o viață abundentă și plină de experiențe! Acest roman motivațional îți va schimba viața într-o manieră ce nu ai crezut că se va întâmpla vreodată. „Dacă până acum am citit de prin diferite alte surse, această minunăție a făcut lumină în mintea și sufletul meu. Tot ce nu înțelesesem în trecut, prin această carte mi s-au revelat mult mai multe. Este ușoară, pe înțelesul tuturor și eu am studiat-o cu mare interes și entuziasm. Dacă ar fi să recomand cuiva aș spune un mare DA din toată inima. Este ceea ce așteptați, este răspunsul multor întrebări, este MAGICĂ și vă arată că DA, SE POATE! • Alina S. |