Maria, intemeietoare a crestinatatii

În lumea de azi, Maria, mama lui Iisus din Nazaret, este la fel de importantă cum a fost dintotdeauna. Creştinătatea continuă să se extindă ca religie globală. în comunităţile romano-catolice şi ortodoxe orientale şi în alte comunităţi asociate cu ele, Maria continuă să se bucure de devoţiune şi de veneraţie. Am putea spune că în timp ce Iisus Hristos, în calitate de Dumnezeu întrupat, se află în centrul credinţei creştine, în numeroase ramuri ale Bisericilor Catolice şi Ortodoxe, înţelegerea lui Iisus nu este posibilă fără Maria. Credinţa în Întruparea lui Dumnezeu înseamnă că este important contextul în care a trăit Iisus, ca evreu care a crescut în Galileea, parte din Imperiul roman, sub Augustus ţi Tiberius, şi ca fiu al Mariei. Protestanţii înţeleg şi ei că Maria joacă un rol important în povestea creştină spusă în Noul Testament, chiar dacă, în general, ei nu împărtăşesc devoţiunea pe care Maria le-o inspiră altor creştini.

Această carte îşi propune să pună întrebarea „cine a fost Maria?'', bazată pe o investigare a textelor Noului Testament, la fel cum au făcut şi alţi cercetători, dar într-un mod nou şi revoluţionar, ţinând seama de tendinţele moderne din studiile biblice. Progresele majore teologice, politice şi sociale au schimbat felul în care abordăm Biblia. Sunt numeroase întrebări interesante de pus despre concepţia virginală a lui Iisus şi despre contribuţia Mariei la misiunea pastorală a lui Iisus. Există şi un mister interesant şi durabil, legat de implicarea Mariei în evenimentele crucificării, înmormântării şi învierii lui Iisus. Răspunsurile sugerate în această carte vor pune într-o nouă lumină rolul Mariei în istoria mântuirii creştine.

Prefaţă ... 9

1. INTRODUCERE ... 11
2. FEMEILE, ÎN TRADIŢIA CREŞTINĂ TIMPURIE ... 23
3. CONCEPŢIA ŞI NAŞTEREA LUI IISUS ... 35
4. SIMBOLISM ŞI METAFORĂ ÎN BIBLIE ... 45
5. MARIA FECIOARA ÎN TEXTELE STRĂVECHI ... 65
6. MARIA FECIOARA: SIMBOLISM ŞI TEOLOGIE ... 83
7. FAMILIA ÎN NAZARET ... 95
8. IUDEII ŞI IUDAISMUL ... 109
9. MARIA, ÎN EVANGHELIA LUI IOAN ... 125
10. CRUCEA ŞI MORMÂNTUL ... 139
11. MARIA LUI CLEOPA ŞI MARIA, MAMA LUI IISUS ... 157
12. UNGEREA CU MIR: FEMEIA DUPĂ IMAGINEA MARIEI ... 173
13. SLUJIREA LUI IISUS ŞI VOCAŢIA MARIEI ... 187
14. MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI IISUS ... 207
15. MARIA, ÎNTEMEIETOARE A CREŞTINISMULUI ... 223
16. MARIA ŞI ÎNTRUPAREA ... 245
17. REZUMAT ŞI CONCLUZIE ... 257

Apendicele 1: Dezvoltarea Noului Testament ... 261
Apendicele 2: Referinţe la Maria în Noul Testament ... 265
Apendicele 3: Apariţii ale cuvântului „fecioară '' în Scripturile iudaice şi înVechiul Testament, în limba greacă ... 269
Apendicele 4: Descrierea relaţiilor în limba greacă: mamă, soţie şi fiică ... 271
Apendicele 5: Cuvinte folosite în Noul Testament în limba greacă: „Maria''sau „Mariam'' ... 273
Apendicele 6: O rescriere creativă a experienţelor despre înviere, în loan 2 şi 20 ... 277

Bibliografie ... 279
Index ... 287
Index de referinţe textuale ... 295

Timp de mai multe secole şi la începutul epocii moderne, cea mai mare parte a creştinilor acceptau pur şi simplu textele ca atare. Dacă nu era absolut clar că textul prezenta o poveste (cum se întâmplă cu parabolele lui Iisus), atunci însemna că s-a petrecut în istorie, chiar dacă în acelaşi timp exprima un simbolism teologic şi/sau era menit să ofere un ghidaj moral. Până relativ recent nu ar fi fost posibil, cel puţin dacă nu făceai parte dintr-un număr foarte mic de gânditori foarte sofisticaţi, să crezi că un narativ care descrie acţiunile lui Iisus este o poveste creată de primii creştini pentru a prezenta un punct de vedere teologic. Totuşi, încă din secolul al III-lea, Origene admitea că anumite evenimente descrise în Biblie erau imposibile din punct de vedere istoric. De aceea, era mai bine să citeşti aceste lucruri în cheie alegorică sau metaforică. În cele din urmă, începând cu secolul al XVIII-lea, perioada cunoscută sub numele de Iluminism, relatările din Biblie au început să fie supuse unei critici susţinute care a categorisit anumite părţi ale Bibliei drept legendare sau mitologice.

Trebuia să se admită că identificarea mitului în Biblie poate duce la un proces de clarificare, în care totul este redus la nişte simple poveşti cu zâne. Din acest motiv, unii creştini au răspuns defensiv, afirmând că Biblia trebuie să fie acceptată în fiecare detaliu ca fapt istoric şi astfel există calcule infame ale vârstei pământului folosind Biblia şi refuzul de a accepta teoria evoluţiei şi existenţa dinozaurilor.

Acest demers este cunoscut sub numele de „fundamentalism'', un termen folosit la origine de creştinii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea care doreau să protejeze Biblia şi credinţa lor de pericolul îndoielii şi criticii. Pentru mulţi creştini, este important să creadă că tot ce este povestit în evanghelii s-a întâmplat efectiv în istorie. Credinţa că Dumnezeu este implicat activ în istoria umană şi a intrat în lumea umană în persoana lui Iisus din Nazaret este în acord cu acceptarea ideii că numeroase evenimente minunate s-au întâmplat în consecinţă.

Cu toate acestea, alţi creştini au continuat să considere Biblia drept cuvânt al lui Dumnezeu, în acelaşi timp acceptând descoperirile ştiinţei moderne; pentru ei, anumite istorisiri pot fi considerate mai degrabă reprezentări simbolice ale parcursului credinţei decât evenimente istorice. Această situaţie a caracterizat ceea ce este cunoscut ca tradiţie creştină „liberală'' din secolul XVIII. Creştinii liberali afirmă că oamenii Bisericii primitive şi-au imaginat ce ar fi putut să spună sau să facă Iisus, în contextul credinţei lor şi al experienţei lor despre ceea ce credeau a fi Sfântul Duh, trimis de Iisus înviat către Biserică. În consecinţă, în Noul Testament, adevăruri importante ale teologiei creştine sunt câteodată exprimate într-o formă de poveste. Narativele evangheliilor mai pot include experienţe despre Iisus înviat în apariţii şi inspiraţii; aceste experienţe ar fi atunci descrise în forme care le fac să apară ca şi cum s-ar fi întâmplat în perioada anterioară de viaţă şi misiune a lui Iisus.

De exemplu: a mers cu adevărat Iisus pe apă (Mat. 14.22-33; Marcu 6.45-52; Ioan 6.16-21)? Este clar că acest lucru are o însemnătate teologică, prin faptul că Iisus este văzut ca purtător de puteri divine; acest lucru aminteşte de faptul că Dumnezeu a creat cerul şi pământul controlând „apele'' (Facerea 1.1-10) şi apoi a despărţit apele în timpul Exodului (Exodul 14).