De ce este atât de important să studiem comunicarea interpersonală? O mare parte a interacţiunilor noastre de zi cu zi, cu colegii, prietenii, cu cei dragi sau cu alte persoane implică, într-o formă sau alta, comunicare. În condiţiile în care ne dorim să avem succes pe plan profesional sau personal ori să avansăm în ierarhia organizaţională, este imperativ să ne familiarizăm cu procesele implicate în comunicarea interpersonală eficientă, dar şi cu potenţialul impact pe care îl are ea asupra tuturor acţiunilor noastre. Important este că, în general, comunicarea interpersonală trece cu mult dincolo de discuţii. Pe lângă vorbitul propriu-zis, comunicarea interpersonală include crearea unei atmosfere propice, care să permită interacţiuni pozitive şi constructive cu alţii. Cu cât stăpânim mai bine acest aspect, cu atât vom avea un succes mai mare. În circumstanţe asemănătoare, doar în funcţie de modul în care comunicăm ne alegem medicul, dentistul, restaurantul preferat, ruda la care apelăm atunci când avem o problemă, locul de rugăciune, politicienii cu care votăm, bona copiilor şi chiar frizerul! Suntem atraşi de cei cu care ne simţim confortabil, cu care comunicăm într-o manieră pozitivă şi care ne oferă suport, care par să ne înţeleagă problemele, în care avem încredere şi înspre care ne îndreptăm în perioadele mai grele. Într-un final, este lucrul care îi separă pe cei care au succes în viaţă de cei care nu prea au reuşit nimic. Ne arată cum suntem sau cum am dori să fim. Într-un studiu desfăşurat în secţiunea dedicată serviciilor de recrutare pe piaţa muncii din Wall Street Journal, printre cele mai importante zece calităţi enumerate de recrutorii de top se află „abilităţile de comunicare şi interpersonale''. Capacitatea de a comunica este extrem de importantă pentru a reuşi, indiferent de domeniu. Ce presupune ea? Important de reţinut... Comunicarea interpersonală nu implică doar ceea ce spunem, ci extrem de important este şi ceea ce facem atunci când comunicăm cu alţii. Ne referim aici la felul în care suntem îmbrăcaţi, la limbajul corporal, la gesturi, la contactul vizual şi la cât de îngrijiţi suntem. În multe situaţii, aspectele nonverbale ale comunicării sunt, de multe ori, mai importante decât ceea ce spunem. Rezultatul pe care ne-am propus să îl obţinem în urma acestor interacţiuni verbale şi nonverbale poate fi o schimbare de atitudine, de comportament sau de convingeri în cazul persoanei cu care comunicăm. Sau poate duce la găsirea unor soluţii creative, prin intermediul rezolvării constructive a problemelor, care altfel ar fi rămas nerezolvate. Însă caracteristicile lipsei de predictibilitate şi complexităţile inerente ale comunicării interpersonale fac ca ea să fie extrem de provocatoare! De ce unora le este greu să comunice corect cu cei din jurul lor? În paragraful de mai sus, am spus că lipsa de predictibilitate şi complexităţile inerente ale comunicării interpersonale transformă unele activităţi importante, făcându-le mult mai provocatoare. Pentru unii, complexitatea inerentă a comunicării interpersonale este factorul care declanşează dificultăţile pe care le au atunci când vor să comunice eficient cu cei din jur. De ce se întâmplă acest lucru? Oare fiindcă unora le este foarte greu să se implice în toate evenimentele complexe ce pot apărea în timpul mesajelor schimbate pe parcursul comunicării sau fiindcă nu s-au pregătit - formal sau informai - în ceea ce priveşte acest aspect complex al comportamentului uman? |