Muşchii se contractă, iar articulaţiile şi ligamentele sunt pregătite pentru fugă sau pentru luptă. Dacă suntem gata de atac, simţurile noastre devin mai ascuţite, iar noi – mai puţin sensibili la durere. Pe parcursul evoluţiei noastre, atunci când sursa stresului era un dinozaur care ne privea pofticios, adrenalina era utilizată instantaneu – fie luptam, fie fugeam. Dar în zilele noastre, sursa stresului poate fi un şef care vrea prea multe, un termen de predare imposibil de respectat care ne-a fost solicitat din senin, regulamentul de serviciu sau o situaţie socială deosebit de dificilă; acum, nici lupta şi nici fuga nu par nişte acţiuni potrivite pentru cariera ta. Dacă ameninţarea, reală sau imaginară, persistă, atunci organismul va începe să secrete şi cortizol. Această emisie hormonală este, de asemenea, o funcţie esenţială, cortizolul având rolul de a regla tensiunea arterială şi sistemul imunitar, şi de a menţine echilibrul insulinei, pentru a păstra nivelul glicemiei la un nivel normal; în general, acest hormon ajută organismul să reacţioneze, atunci când acesta se confruntă cu un factor de stres. Dar cortizolul influenţează şi funcţionarea neuro-transmiţătorilor, acele substanţe chimice care asigură comunicarea între reţelele de neuroni. Prea mult cortizol poate să afecteze negativ memoria pe termen lung, iar anumite persoane, care au fost în situaţii stresante, ar putea avea „goluri'' de memorie tocmai pentru că creierul a fost copleşit şi nu a putut sedimenta evenimentele în memoria pe termen lung. Organismul nostru este echipat să se ocupe de toate acestea în secvenţe scurte: sistemul nervos simpatic acţionează mecanismul „luptă sau fugi'', iar sistemul parasimpatic îl va dezactiva. Totuşi, efectul adrenalinei este mult mai puternic şi mai rapid decât cel calmant al sistemului nervos parasimpatic. În trecut, fie utilizam întreaga cantitate de adrenalină, fie ne ascundeam în vreo peşteră, aşteptând să se epuizeze şi să revenim la o stare de calm. Dar stilul de viaţă modern ne proiectează dintr-o situaţie stresantă în alta, astfel încât sistemul nervos parasimpatic nu are nicio şansă să ţină pasul. Activitatea fizică şi pauzele de relaxare sunt benefice, dar o persoană al cărei nivel de stres este foarte ridicat şi care secretă permanent adrenalină şi hormonii asociaţi acesteia nu are nicio şansă să atingă acel punct de echilibru în care organismul să se poată autoregla. Cei mai mulţi dintre noi se vor confrunta cu factorii de stres în timpul vieţii; stresul în sine nu este întotdeauna un aspect negativ, pentru că el poate să ne amplifice simţurile şi să ne ajute în diverse activităţi: să îndeplinim cu succes o sarcină sau să depăşim o anumită situaţie. Dar, atunci când stresul persistă o perioadă lungă de timp, hormonii asociaţi acestuia încep să se acumuleze în organism. Somnul poate deveni un deziderat de neatins, deoarece creierul refuză să „tacă''; unii oameni au permanent o senzaţie de rău augur, aşteptându-se ca, mai devreme sau mai târziu, totul să se prăbuşească. Tensiunea arterială poate să crească, iar durerile de cap şi tensiunea musculară – în special la nivelul umerilor şi gâtului – pot deveni foarte intense. Un muşchi permanent tensionat va funcţiona prost, iar persoana afectată poate avea tot timpul o senzaţie de slăbiciune; adăugând şi lipsa de somn sau teama că se va întâmpla ceva rău, e lesne de înţeles că totul intră pe o spirală descendentă. Persoana care suferă de anxietate va acuza adesea creşterea ciclului de atacuri; ar putea ezita să iasă din casă, temându-se că un atac de panică va surveni într-un loc aglomerat sau public. Să te simţi prins în capcană atunci când eşti într-o circumstanţă socială face parte din reacţia „luptă sau fugi'', în care vei căuta o cale de evadare pentru a putea evita situaţia. Teama indusă de perspectiva producerii unui atac de anxietate sau de panică va conduce la secreţia de hormoni de stres şi astfel totul se transformă într-un cerc vicios. Când ajuţi o persoană cu probleme de anxietate, devine de multe ori frustrant, dar a spune cuiva să nu-şi facă griji sau să se „ţină tare'' nu ajută cu nimic; persoana este afectată atât fizic, cât şi psihic. Există însă şi numeroase soluţii extrem de eficiente.
|