Cercul este semnul universal cel mai comun, întâlnit în toate culturile. Este simbolul soarelui sub aspectul său nelimitat sau nemărginit. Nu are început sau sfârşit şi nici diviziuni, făcându-l simbolul perfect al desăvârşirii, eternităţii şi sufletului. Cercul cu punct în centru este un simbol antic; reprezintă soarele şi pe Ra, zeul egiptean al soarelui. Această reprezentare a lui Dumnezeu, care se mişcă apoi, creând omenirea după propria sa imagine, ne aduce din nou la creaţie în vesica pisces. Privind acest lucru din punctul de vedere al simbolismului ştiinţific, punctul este singularitatea Unităţii la începutul creării universului. Cercul este teoria cosmologică „Big Bang'' a creaţiei care se extinde în exterior, mişcându-se cu unde şi vibraţii suprapuse. Cu ajutorul fizicii cuantice, ştiinţa ne vorbeşte şi despre unitatea tuturor lucrurilor prin singularitate, când totul era una, fără manifestare. Această Unitate nu a fost pierdută odată cu Big Bangul, manifestarea sau cu mişcarea lui Dumnezeu. De asemenea, ştiinţa arată şi demonstrează, prin teorema lui Bell, că totul este conectat şi ceea ce îl afectează pe unul îl afectează şi pe celălalt. Se numeşte interconectare. Teorema confirmă că universul este nelocal, ceea ce înseamnă, în fizica mecanicii cuantice, faptul că particulele care s-au aflat anterior una în câmpul celeilalte (interconectate) pot fi acum mutate la distanţă de ani-lumină, iar dacă una dintre particule este influenţată, cealaltă este afectată instantaneu, încălcând aparent legile timpului şi viteza luminii. Deci, prin esenţa noastră originală, prin particulele noastre, legat de prima cauză, singularitatea, suntem interconectaţi chiar şi după expansiunea ulterioară, uniţi, rămânând unul şi acelaşi la un anumit nivel. Ceea ce s-a prezentat prin descrierile diferitelor forme şi tipare în toate aceste capitole, dar şi ce se va prezenta în capitolele următoare, este ceea ce se numeşte Geometrie Sacră în numeroasele sale manifestări diferite. Geometria sacră implică tipare universale sacre utilizate în proiectarea tuturor lucrurilor din realitatea noastră şi este întâlnită cel mai adesea în arhitectura sacră şi în arta sacră. Principiul de bază este că geometria, precum şi rapoartele matematice, armonicile şi proporţia se regăsesc şi în muzică, lumină şi cosmologie. Geometria Sacră este expansivă şi are multe” niveluri. O bibliotecă întreagă ar putea fi umplută cu volume scrise despre ea. Aici vor fi examinate doar cele două arhetipuri universale de bază, despre care se poate considera că generează tot restul: arcele şi triunghiurile. Acest sistem al geometriei sacre poate fi văzut ca larg răspândit, chiar şi în preistorie şi are o aparentă conştiinţă comună a simbolurilor care sunt universale pentru condiţia umană. În tradiţia ermetică „aşa cum este sus, este şi jos'', acestea se reflectă reciproc în macrocosmos şi microcosmos. Ele reflectă ţesătura universului şi ţesătura fiinţelor noastre. Lecturile Cayce se referă la acestea ca fiind tipare sau modele.
|