Tradiții religioase și tradiții metafizice

Autor:
Autor: René Guénon
Editura:
Editura:
Herald

Cartea detaliază pe de-o parte ideile de fundament ale tradiției abrahamice, de consistență religioasă – iudaism, creștinism și islam –, și surprinde, pe de altă parte, esența filonului ezoteric reprezentat de hinduism și daoism.
Detalii:

Aveți în mână o enciclopedie sub forma unei culegeri de texte guenoniene care traversează cele mai influente arii ale spiritualității din istoria civilizației umane: cartea detaliază pe de-o parte ideile de fundament ale tradiției abrahamice, de consistență religioasă ‒ iudaism, creștinism și islam ‒, și surprinde, pe de altă parte, esența filonului ezoteric reprezentat de hinduism și daoism.

Prin viziunea de altitudine pe care a oferit-o culturii europene despre cele mai importante surse de cunoaștere și de practica de elevare spirituală, René Guénon ne ajută deopotrivă să ne înțelegem rădăcinile culturale, puterea pe care o avem de a acționa în prezent dar și să identificăm reperele unui viitor pe care să îl creăm așa cum ni-l dorim: integrativ, o realitate în care cultivarea respectului egal pentru toate civilizațiile este o valoare comună.

Prezentând aceste linii de tradiție spirituală după criteriul metafizic-religios Guénon subliniază, în stilul său vizionar, unitatea fundamentală, evoluția și raportul dintre tradițiile metafizice și religii dar și legătura de profunzime între a cunoaște (modus cognoscendi) și a trăi, a percepe sensibil (modus vivendi) variatele paliere ale realității, așa cum omul a învățat să o facă prin intermediul diverselor filoane de spiritualitate.

„Cititorul va constata (lecturând această culegere de texte) că ceea ce este specific într-o tradiție anume, particulară, nu este și nu poate fi decât o consecință a veridicității, unității și vastității fondului comun, metafizic, care se regăsește și în Tradiția Primordială și universală.”

• Teodoru Ghiondea

Stoc
Stoc Limitat
Preț
Preț 39.50 RON
Discount
Discount 13 %
Preț final
Preț final 34.37 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-111-798-0
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 320
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-111-798-0
Traducerea
Traducerea Daniel Hoblea
Publicat online
2023-01-31
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș