Primește-l pe cel ce nu este niciodată invitat.
Dă-i de mâncare celui ce nu e hrănit.
Nu urca niciodată într-un copac mort.
Caută un ogor arat, o grădină săpată și o vie
culeasă.
Nu așeza poartă pe drum.
Nu clădi casă pe gheață.
Ce nu se uită este adevărat.
Ce se uită e trecător.
Când pornești la drum, poartă teama în spate.
Când te oprești, poartă iubirea în inimă.
Hrănește-l pe cel descurajat, ridică-l pe cel căzut.
Iubește boabele de grâu, și vei fi întotdeauna
mulțumit.
Nu evita aceste trei lucruri în viață: apa care curge,
vântul care bate și lumina care strălucește.
Există trei lucruri pe care trebuie să le ai mereu în
vedere: pacea din adâncul sufletului, lumina care sălășluiește în intelect și
bucuria care acționează în suflet.
Când viața nu mai are niciun sens pentru tine, caută
ce strălucește, caută ce arde, caută ce nu se oprește.
Trezește-te devreme când sărăcia îți bate la ușă.
Culcă-te devreme când bogăția se îndepărtează.
CEL IUBIT
Iubitul sufletului omenesc este augustul din lume:
Dumnezeu! Găsirea Iubitului înseamnă trezirea ta! Ce schimbare are loc în tine!
Iată-te deja Fiu al Luminii. Simți în jur parfumul a mii de flori. Lumina
începe să mângăie tot ce a creat Dumnezeu. Zăpezile și ghețurile încep să se
topească. Te afli deja în țara în care soarele strălucește veșnic, fiindcă nu
există noapte. Lacrimile ochilor tăi sunt deja șterse. Ești în stare să auzi
muzica ultraterestră care umple totul. O simți ieșind din toate stâncile, din
toate piscurile, din toate izvoarele, din iarbă, din flori, din pomi, din toate
stelele. Acestea își vorbesc și le înțelegi limbajul: e cântecul lor de
mulțumire pentru Dumnezeu. În jurul tău curg ape cristaline care dăruiesc
nemurirea. Un jurul tău sunt pomi care înfloresc și dau roade în fiecare lună;
frunzele lor slujesc la vindecarea popoarelor.
Din afecțiune pentru Cel Iubit, îi iubești pe toți oamenii,
căci vezi în ei reflectarea frumuseții Sale. În iubirea lor pentru tine este
iubirea Iubitului tău. Pentru tine, nu se mai pune problema să iubești, căci nu
mai ești decât iubire, puritate, inocență, Lumină. Tot ce faci este destinat
Celui Iubit de tine. Privești și vezi totul frumos. Exclamă: "Am înțeles
că planul universului este planul iubirii! Totul este iubire! Totul este
adevăr!".
Este iubirea sufletului. |