În această a șasea zi este
creat din nou, ca într-o nouă naștere, dar de această dată în calitate de chip
al lui Dumnezeu - și bărbat, și femeie –, pentru a ajunge la asemănare.
Diferențiat de Dumnezeu, el este făcut „cealaltă parte" a lui Dumnezeu,
adică femininul lui Dumnezeu. Ne este posibil atunci să spunem că, prin
aceasta, el își semnează contractul nupțial cu Dumnezeu.
Omul promite să se întoarcă la
Dumnezeu într-un fel de marș nupțial, care constă într-un proces de integrare
progresivă a energiilor animale pe care le-a primit în grijă.
Ultima partea a basmului Piele
de măgar pune bine în lumină acest drum care conduce omenirea feminină în fața
Dumnezeului său pentru a se dezbrăca de haina de piele animală și pentru a se
îmbrăca în veșminte în culori din ce în ce mai strălucitoare, de la pielea de
măgar până la rochia de soare, țesută din aur, la vederea Domnului său.
Ceea ce ni se dezvăluie aici
este fundamental: Adam va putea face experiența adevăratei sale libertăți doar
prin restabilirea dinamicii ontologiei sale. Motivele care l-ar îndepărta de
acest drum nupțial ar deveni stăpânii lui Adam, iar acesta, sclavul lor.
Aceasta este, din nefericire, alegerea sa actuală!
Scripturile ni-l prezintă
așadar pe Adam ca fiind creat, scos din Dumnezeu, în două etape diferite: în
ziua a cincea a Facerii, în calitatea sa animală (un bulgăre din „țărâna"
care „mișună" de animale), și a doua oară în această a șasea zi, în
calitatea sa divină.
Privirea dumnezeiască l-a pătruns
cu un foc care este cel al Duhului, de care nu a avut parte niciun alt animal.
Acest foc alcătuiește măreția lui Adam și responsabilitatea sa imensă, pentru
că el trebuie să ajungă să trezească și să facă să încolțească Sămânța divină
care este Chipul său.
Adam este atunci introdus în
legile divine care îi guvernează viața, în mod special în cea care, în oglindă,
îi cere să se diferențieze de „cealaltă parte", de propria sa parte
feminină numită Ișah (astăzi inconștientul nostru); aceasta poartă în pântece
lumea animală creată în a cincea zi a Facerii, din care Adam a fost scos; ea
poartă de altfel numele de Adamah în calitatea sa de matrice; Ișah este soția.
Nunta lui Adam cu Ișah a sa reprezintă condiția nunții pe care este chemat să o
trăiască în relația sa cu Dumnezeu.
A se cununa cu Ișah înseamnă a
penetra adâncurile ființei proprii și a deveni conștient, după ce le-a numit,
una câte una, de energiile animale care îl locuiesc și care își exprimă
violența. Integrată, fiecare dintre aceste energii își va oferi informația.
A recunoaște și a numi aceste
puteri care alcătuiesc prima identitate a lui Adam, ego-ul său animal, implică
un efort de discernământ riguros, de smerenie și de detașare. Această probă,
care este descrisă în capitolul al treilea al Facerii, este traversată de Ișah
singură; Adam, în totalitate inconștient, își lasă partea sa feminină pradă
celor trei fiare din zona tenebrelor: plăcerea, posesia și puterea - toate cele
trei trezite prin ispita fructului Arborelui Cunoașterii. Ișah cea
inconștientă, identificată cu cele trei fiare, ia fructul și i-l dă lui Adam
care, lipsit de vigilență, îl mănâncă.
Dar „în ziua în care veți mânca
din el, vă veți transforma", le-a zis Dumnezeu. Iar Adam se transformă,
dar regresând; se Întoarce la o stare de nediferențiere față de Ișah a sa,
identificat până la confundare cu animalele din interior, ancorat în rădăcinile
sale de tip pământ.
Este calea cea dreaptă a Omului,
iar textul pare să confirme faptul că Noe este călăuza sa. În același timp însă
se pare că Oamenii continuă să se înmulțească pe pământ într-o inconsistență
totală.
Cel de-al șaselea capitol al
Facerii ne introduce așadar într-o narațiune complexă și greu de pătruns; să
încercăm să îi descoperim sensul.
Atunci când ni se spune că
„Fiii lui Elohim văd că fiicele lui Adam sunt frumoase și le iau de
soții", este vorba despre fiii lui Hanok care, să ne amintim, a devenit
”Elohim-ul! Articolul care definește acest Nume divin pune bine accentul pe
acesta, și nu pe un altul.
Copiii acestor cupluri trăiesc
în acest context pe ,,Ereț", ceea ce vrea să însemne pe umedul devenit
„uscat", adică „inconștientul devenit conștient". Treziți la
ontologia naturii lor, ei sunt în această situație Nefelim, cei care
„coboară" în ei înșiși pentru a urma calea și care îl aduc pe lume pe
Geburim, pe cei „puternici", adică pe cei care, ”Anoșim, se știu
neîmpliniți pentru că nu au devenit încă NUMELE, dar sunt pe drumul devenirii
acestuia.
Restul pământului este locuit
de ființe complet inconștiente, ceea ce vrea să însemne ființe care sunt sclave
animalelor care le populează Adamah - Ișah din interiorul lor și care, în urma
acestui fapt, își desfășoară o violență extremă, total distrugătoare.
Dumnezeu se căiește atunci
pentru faptul de a fi conlucrat cu Adam în procesul de „facere" alături de
om și de călăuzirea acestuia pe calea devenirii NUMELUI său, în mijlocul unei
turme umane sălbatice, supuse instinctelor dintre cele mai ucigătoare. El
hotărăște să pună capăt acestui ”Adam, excepție făcând Noe și ai săi.
Hotărârea Domnului YHWH este
confirmată de cea luată de Dumnezeu - Elohim. Dar această distrugere nu este
cea pe care o înțelegem de obicei prin acest cuvânt, întrucât substantivul din
ebraică folosit în textul biblic în versetul 6.13 dă seama mai degrabă despre o
oprire pe loc a evoluției Omului, nu ca o pedeapsă față de această violență, ci
cu scopul de a permite o împlinire viitoare a fiecăruia.
Traducătorii noștri proiectează
asupra lui Dumnezeu calitatea propriilor noastre furii; acestea sunt însă
reacționale și pline de răzbunare, în timp ce furia divină este intențională și
are drept scop „împlinirea a toată carnea - Qeț Kol Basar" - substantivul
Qeț, care are valoarea numerică 1000, este de rezonanță divină și marchează un
timp de oprire necesară, plasată în plin proces al morții, pentru a-i oferi pe
deplin lui ”Adam posibilitatea de a se regăsi și de a împlini „informația"
conținută în cuvântul Basar, tradus prin „carne".
Acest cuvânt din urmă ne evocă
alunecarea sa în realitatea noastră animală, spre deosebire de atunci când
același cuvânt este rostit de Dumnezeu, situație în care el exprimă în
ontologia sa nucleul divin fondator care conține „informația" devenirii
lui ”Adam, „pecetluită" în adâncul său cel mai adânc, în ”Ișah a sa. |
Adevăr Divin
