Aparatul a intrat în atmosferă, s-a
cufundat într-o ceață neuniformă și s-a îndreptat brusc spre suprafața
scânteietoare a unui ocean imens. Cât vedeai cu ochii, hula se ridica și cădea
în mase compacte. Un vânt dezlănțuit bătea în rafale violente, neîncetate,
smulgând spuma adunată pe creasta valurilor. Am traversat apoi un strat
amenințător de nori cenușii. La orizont, soarele dispărea înapoia munților
înghețați cu reflexe albastre, destinația noastră.
Mi-am întrebat cerberul cu
privire ascunsă dacă întâlnirea va avea loc în acea regiune. N-a scos o vorbă,
lăsându-mă într-o incertitudine totală. In interiorul lungilor sale mâneci
negre, degetele suple din mănuși alunecau în jurul unei sfere metalice ciudate,
un gurkur, a cărui utilizare permitea schimbarea dimensiunii. Nava a coborât
brusc, la rasul ghețurilor unui ținut deșertic și s-a orientat spre un șir de
faleze cu versanți abrupți, în spatele cărora se ivea un ghețar enorm. Ajunși
la destinație, sasul aparatului s-a deschis dintr-o dată. Mi-am simțit atunci
corpul căzând pe spate, atras parcă de o forță necunoscută ce m-a propulsat cu
brutalitate pe solul tare și înghețat al acelei regiuni inospitaliere. Aparatul
s-a închis fără Zgomot, și s-a smuls din loc cu viteza fulgerului.
Năucită, cu ochii țintă la cer,
m-am pomenit întinsă, nemișcată în frigul mușcător, în mijlocul unei tăceri
copleșitoare, abia tulburată de o adiere ușoară. Am văzut nava sclipitoare
amestecându-se cu stelele încețoșate, apoi dispărând. Violența căderii îmi
agravase condiția fizică. Fiecare inspirație îmi provoca o durere
insuportabilă. Mi-am diagnosticat starea: câteva coaste crăpate. Unde se aflau
planificatorii kadistui Mă vor repera în cele din urmă.
Timpul a trecut implacabil și
am fost nevoită să recunosc realitatea: nimeni n-avea să-mi vină în
întâmpinare. Era o capcană, se atenta la viața mea! În aceste condiții extreme,
ea nu cântărea prea mult. Trebuia să-mi găsesc neapărat un adăpost, cel mai
bine ar fi fost o grotă, ca să mă încălzesc și să mă refac.
Cerul s-a acoperit brusc.
Zăpada a început să cadă cu fulgi mari și deși. într-o clipă, hainele mele
subțiri, total nepotrivite pentru acea regiune, au absorbit umiditatea și
frigul pătrunzător a sporit. Dârdâiam din tot corpul și febra punea stăpânire
pe mine. Am zărit un mic curs de apă drept în față. Copacii se conturau
vag în ceață pe malul opus. Nu am găsit o grotă, astfel încât speram să mă pot
adăposti provizoriu sub ramurile vegetalelor.
Cu acel corp care agoniza,
planul de a traversa cursul de apă mi s-a părut absurd. Zăpada a încetat să mai
cadă la fel de brusc cum se pornise în momentul în care am luat hotărâ¬rea să
mă târăsc, ca să traversez firișorul de apă cu reflexe lucitoare.
Itud (Luna) își reflecta
discret razele în voia vânturilor de altitudine care răscoleau norii. Odată cu
dispariția soarelui, temperatura a scăzut drastic. Frigul pătrunzător mi-a
făcut dinții să-mi clănțănească. Am avut nevoie de un timp lung și de un efort
susținut ca să trec bariera pe jumătate înghețată și tăioasă ca niște lame
ascuțite. Urmele sângelui meu s-au amestecat cu zăpada, lăsând o dâră de
neșters câteva danna (ore).
După discursul înflăcărat, Barbelu
s-a simțit vlăguită. Emoția care pusese treptat stăpânire pe ea a făcut-o să-și
piardă controlul gândurilor care se îngrămădeau claie peste grămadă. Suverana
Nuhad le-a captat imediat și sentința a căzut ca o secure: Aceste cuvinte par
premature și fără bază reală. Cei de față, care își țineau răsuflarea, au oftat
de ușurare: lumea lor nu se prăbușea în haos! Acea demonstrație lungă li se
păruse în final o ipoteză confuză, încă una care urmărea să explice prezența
Umbrei Gaanzir și dispariția foștilor suverani ai Casei-Mamă.
Aplauze frenetice au salutat
sentința suveranei, cufundând-o pe Barbelu în derută. Oare își va reveni
vreodată după acea umilire cumplită? Agitația neobișnuită și zgomotoasă l-a
trezit pe rege. Ațipit după începutul discursului, ar fi vrut să știe care erau
motivele acelei larme. în momentul în care matriarhele voiau să intervină, o
voce a răsunat din fundul sălii: Opriți-vă! încetați imediat această rușine!
Această expunere este exemplară, impresionantă. Lăsați-mă s-o văd pe arhivistă.
Vreau s-o văd imediat.
Doi preoți ai Marelui Oracol au
adus aproape o preoteasă bătrână întinsă pe o litieră din lemn. Să fiu lăsată
s-o examinez, să fiu lăsată s-o văd, e un ordin! a continuat ea cu voce
tremurătoare. Una dintre matriarhe i-a transmis prin gând lui Barbelu: E Mamta,
regina-mamă, ai grijă! E cea mai bătrână dintre noi. Gesturile suveranei Nuhad
trădau o tensiune interioară abia reținută. Ea a dat din cap și a zis tăios:
- Mamă, te rog, nu strica
această seară. Nu te da în spectacol.
- Las-o pe mama ta să
vorbească, e un moment grav. Las-o pe mama ta să judece excelența propriei
hotărâri.
Litiera regală s-a oprit lângă
Barbelu, care era copleșită de uimire. Un văl negru ascundea capul reginei-mame
și o acoperea până la picioare. Preoții i-au ridicat vălul. Barbelu nu i-a
putut reține o tresărire. Descărnat de trecerea a nenumărate cicluri, corpul
întins în litieră era în întregime ofilit. Barbelu s-a întrebat cum putea acea
persoană aproape mumificată de timp să se mai miște și să vorbească.
Regina-mamă a privit-o cu atenție, vrând parcă să-i sondeze fiecare părticică
de suflet. Un timp, care a părut nesfârșit, a examinat-o lent din cap până în
picioare. încremeniți într-o tăcere respectuoasă, cei de față își țineau
respirația în așteptarea unei sentințe pe care fiecare o știa indiscutabilă.
- Nu te îngrijora, fiica mea, a
zis Mamta. De foarte mult timp nu mă mai așez în patul de piatră ca să-mi
schimb învelișul trupului. Corpul acesta era deja al meu cu mult înainte de
vremea în care a trăit Suhia. Am făcut un jurământ cândva și l-am ținut. Sursa
trebuie să mă răsplătească, îmi datorează asta! Dă-mi mâna, nu-ți fie teamă.
Trebuie să-ți examinez reflexul subtil.
în ciuda longevității naturale
a musidimilor, fiecare Făuritor de Viață sfârșea într-o zi prin a fi obligat
să-și regenereze corpul sau să-l schimbe în sarcofagul sacru din granit.
Regina-mamă apărea ca o ciudățenie unică la musidimi, o anomalie insuportabilă!
Fascinată de acel personaj ieșit din comun, Barbelu a uitat de mulțimea care o
înconjura. Asemenea unei somnambule, i-a întins o mână tremurândă. Pielea i s-a
înfiorat când regina-mamă a atins-o cu degetele ei înghețate. Bătrâna a
examinat-o atent cu ochii ei mici de un albastru aproape transparent. |
Adevăr Divin
