„Introspecția, conștientizarea problemelor,
dezlegarea de trecut, de magie, plățile karmice personale și de neam,
sublimarea energiilor negative, eliberarea și vindecarea emoțională prin
vindecarea rănilor copilăriei, conștientizarea și eliberarea de scheme,
prioritizarea lucrurilor, dezvoltarea relației cu Sfinții, Îngerii, Dumnezeul
Tată și Maica, activarea timusului, vindecarea trupului, smerenia, centrarea pe
propria persoană și ieșirea din Matrix sunt doar câteva dintre beneficiile
Camino.
Ce am io de făcut? Să mă ocup de oameni, să-i vindec, să-i întorc spre Dumnezeu,
să-i cresc, să-i educ, să-i învăț să gândească singuri. Să nu le fie frică să
experimenteze, să greșească, să facă bine și să fie oameni… Să continue în
realitate ceea ce-am făcut până acum. Să învăț și Îngerii, și Demonii, să cresc
Dragonii și să-i ajut pe cei care vor, pot și trebuie să se-ntoarcă la
Dumnezeu.”
• Ovidiu Dragoș Argesanu
Sincer să fiu, nu i-am
înțeles niciodată pe cei care mergeau pe Camino. Nici despre ce era vorba, nici
despre motivațiile lor interioare care-i determinau să plece pe drumul ăsta.
Aveam deja trei cursante care-l făcuseră și tot nu vedeam motivul. Ba, pe una
dintre ele o măsurasem la venire și valorile ei legate de înțelegerea lumii și
a vieții nu se schimbaseră foarte mult. Dacă cineva mi-ar fi spus că aveam să
fac cei 800 de km și ceva pe jos, i-aș fi răspuns că e nebun. Consideram că
nimic nu m-ar fi putut determina vreodată să parcurg acest drum.
Fericirea este o stare care
pur și simplu e și pe care o atingi după ce-ai trecut prin tot ce-nseamnă
plăceri, dorințe, țeluri, scopuri, obiective și nevoi, atinse sau neatinse,
atunci când înțelegi, dar mai presus de toate atunci când simți că nimic nu poate
condiționa altceva, când dimineață te trezeșți deși, Doamne!, cât ai vrea să
mai dormi și în mod normal ar începe să-ți treacă prin cap tot felul de motive
pentru care efectiv nu merită să te ridici din patul cald, care măcar îți dă o
plăcere, dar deodată sufletul îți este inundat de o căldură care-ți bucură
fiecare celulă și care, atunci când îți trece prin inimă și-ajunge la văz,
înțelegi, vezi și simți că Fericirea este în tine și tu în ea. |