Adevăr Divin
Povestea vietii mele (Anima Essence)
| Măicuța Veronica este o mare personalitate mistică a lumii creștine și o importantă vizionară a secolului trecut, de aceea cartea autobiografică este de referință în spiritualitatea creștină.„Povestea vieții mele” este o carte inițiatică menită de a deschide noi orizonturi spirituale spre parcurgerea celui de-al doilea Munte (Taborul) – Muntele Înnobilării minții. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
| Maicuta Veronica este o mare personalitate mistica a lumii crestine si o importanta vizionara a secolului trecut, de aceea cartea este de referinta in spiritualitatea crestina iar Lucrarea divina de la Vladimiresti - Romania, se inscrie in seria Fenomenelor celebre de la Lourdes, Fatima sau Medjugorje. Totul a inceput undeva in sudul Moldovei, intr-un sat intemeiat de razesi ai lui Tudor Vladimirescu, unde s-a nascut minunata copila Vasilica (LICA) – „vazatoarea” de Dumnezeu, devenita mai tarziu Maicuta Veronica. A ramas orfana la varsta de 7 anisori. Pe patul de moarte, a intrebat-o pe mama bolnava: „Toti spun ca ai sa mori. Ce-o sa ma fac singura?” Mama Tudora i-a raspuns: „Eu numai te-am adus pe lume dar tu ai o alta Mama, cea adevarata: MAICA DOMNULUI! Ea iti va purta de grija. La Ea sa te rogi; de la nimeni sa nu astepti mila, decat numai de la Ea!” Si i-a incredintat icoana Prea Curatei care se afla pe peretele casei. In acel moment copila a simtit bucurie si protectie, a stiut ca are Mama. De atunci ea s-a aflat intr-o relatie extrem de apropiata cu Maica Domnului. Aceasta ii aparea la orice evocare sau spontan, fara evocare. In situatii grele, strangand la piept icoana, ea cerea: „Maiculita Domnului, ce sa fac? Mama asa mi-a zis, ca tu esti mama mea, Prea Sfanta!” si primea raspunsul. A trecut prin multe suferinte si nedreptati din partea fratelui mai mare si a sotiei acestuia care i-a spus in fata ca vrea s-o omoare. Doua ierni a dormit intr-un grajd fara usa si a fost infometata, incalzita de aburii vacutei Martolica. Copila Vasilica are mai multe Vedenii in care i se arata Iisus Hristos, Fecioara Maria si Sfantul Ioan Evanghelistul. Astfel, pe 5 august 1938 era impreuna cu alte doua fete pe dealul Gurgueta cand L-a vazut intr-o lumina puternica pe Iisus intinzand mana dreapta din care a cazut o flacara ce a intrat in pamant si i-a spus: - „Aici sa fie Altarul Meu! Aici sa ridicati o Manastire de maici fecioare in cinstea Maicii Mele, ca de n-ar fi fost Maica Mea sa se roage pentru voi, de mult v-as fi pierdut !” Vocea a fost auzita si de celelalte doua fete. In plina vara a inceput apoi sa ninga si un parfum puternic a imbibat atmosfera. Pe acel loc s-a ridicat Manastirea Vladimiresti care a devenit vestita in toata tara. Episcopul Nicolae Popovici, in timp ce era exilat de catre regimul comunist, scria: „Este o Manastire intre Tecuci si Galati; acolo sunt circa 300 de maici – numai fecioare - si acolo se intampla minuni dumnezeiesti. Sunt multe persoane care viziteaza Manastirea, din toata tara. O minune adevarata a fost cand uleiul existent pe fundul unui butoi a crescut si s-a inmultit, fiind suficient pentru a gati mancare la toata lumea cata era in ziua aceea acolo, dandu-se si in sticlute acasa, dar a ramas si pentru nevoile Manastirii, mult timp dupa aceea. Totul s-a datorat Rugaciunii Maicutei Veronica - la Maica Domnului. Tot la aceasta Manastire a avut loc inca o minune. Intr-una din nopti, auzind in Biserica un plans in hohote, maicile de serviciu asculta acel planset sfasietor, scoala toate maicile sa afle si ele ce este, si aud vocea Fecioarei Maria, rugandu-se pentru poporul care sufera si crede in Domnul Iisus Hristos. Initial, au crezut ca este Maicuta Veronica, dar usa bisericii era incuiata. Cand au deschis, au fost invaluite de un puternic parfum de smirna, iar inauntru nu era nimeni!” Acestea sunt doar doua din nenumaratele intamplari mai putin obisnuite ce s-au petrecut aici si la care au asistat ca martori zeci de persoane. Sunt consemnate in Prima parte a cartii peste 30 de aparitii ale Domnului Iisus Hristos, Fecioarei Maria si Sfantul Ioan Evanghelistul - Apostolul Iubirii si nenumarate miracole ve au avut loc la Manastirea Vladimiresti. Din ce in ce mai multi oameni isi indreaptau pasii cautarii de Dumnezeu, inspre Manastirea Vladimiresti, inspre Maicuta Veronica si inspre Parintele Ioan – preotul Manastirii. Multi au gasit aici linistea sufleteasca. In locul acesta binecuvantat de Dumnezeu, de Maica Domnului si de Sfintii Ingeri ai Cerului, avea sa se petreaca si o LUCRARE de intarire si de infrumusetare a sufletului omenesc! In noaptea de 29 spre 30 Martie 1955, in jur de 200 de ofiteri de securitate si o multime de sodati, toti inarmati, ataca Manastirea si intreaga conducere a Manastirii Vladimiresti este arestata. Dupa un an este desfiintata si Manastirea. Se incheia astfel, in aparenta, aceasta importanta Lucrare spirituala. In inchisoare, dupa multe suferinte de tot felul, Maicuta Veronica primeste un Dar din partea Divinitati. A vazut un DRUM DE LUMINA iar in capatul lui o multime de Fiinte vii din a caror licarire izvora o Lumina aurie. Spatiul a inceput sa se comprime si a vazut perfect un TRON format din Fiinte luminoase, vii. Apoi un Barbat - tot luminos, caruia ii simtea atat maretia si puterea, cat si bunatatea impletita cu dreptatea. Era Hristos Domnul! IL privea, iI transmitea totul cu gandul si la fel primea raspunsul, fara cuvinte. I-a incredintat atunci un al 2 – lea Mandat spiritual: „Daca in primul mandat ai fost harazita sa cladesti o Biserica vazuta, a zidurilor, de data aceasta vei lucra spre a zidi Biserici Vii, in sufletele oamenilor, in sufletele celor insetati de adevar.” Astfel a inceput (impreuna cu Parintele isihast George Vasii – membru al Rugului Aprins de la Manastirea Antim) o munca noua de cercetare in Lumea nevazuta, pentru a putea afla tainele vietii de Dincolo, tainele vietii celor ce au lepadat haina trupului, urmand sa afle astfel si tainele lumii de aici si mai ales cele ale evolutiei spirituale. Mai intai au aflat de existenta celor noua ceruri unde ajunge spiritul (duhul) dupa lepadarea hainei trupesti, in functie de cat de curat este – pentru ca fiecare pacat (incalcare a Legilor spiritual) se imprima pe spirit ca pete de diferite culori, in functie de tipul pacatului. Pacatul se iarta doar dupa ce pata a fost curatata. Despre aceste pete si curatirea hainei sufletului se vorbeste si in unele rugaciuni, de exemplu Psalmul 50 iar Sfantul Apostol Pavel a fost urcat pana in Cerul al III lea. Mesager universal al Cerului, Maicuta Veronica este invitata in 1985 la Ierusalim. Primita de patriarhul Diodor, acesta ii spune: „In ochii tai vad Divinitatea!” Cand se intoarce scrie cartea „Lumina din Lumina”. In septembrie 1987, invitata in Italia, il intalneste la Vatican pe Papa Ioan Paul al II-lea. Acesta, plin de respect, o asculta timp de doua ore in picioare, incantat de ceea ce auzea. Ii explica Maicutei ca numarul 318 (atatea maici numara Manastirea in momentul desfiintarii) este un numar biblic si ii scrie pe un biletel: „Vezi Facere cap. XIV, verset 14”. Deasemeni 318 este si numarul sinodalilor de la Niceea. O alta „coincidenta” i s-a spus, este si aceea ca in Roma exista o Manastire numita „Maica Domnului a zapezii” unde tot in aceeasi zi de 5 august, ca la Vladimiresti, la fel a nins dupa aparitia Maicii Domnului. Sfantul Parinte, emotionat, ii daruieste o cruce cu moastele a saptisprezece sfinti, catolici si ortodocsi, si-i spune: ”Sfantul Duh vorbeste prin tine, Primeste CRUCEA MISIONARILOR si te binecuvantez: MISIONARA VIZIONARA a intregului glob!” |
Cuprins:
| CUVÂNT ÎNAINTE 5 PARTEA I Descrierea vieții mele și a Mănăstirii Vladimirești 11 VEDENIILE DUMNEZEIEȘTI 333 PARTEA a II-a Povestea vieții mele 413 |
Fragment:
|
Ați văzut că în Jilava fiind, m-am răzvrătit împotriva Celui ce mi-a poruncit să ridic o Mănăstire. Ați văzut că după trei săptămâni de revoltă m-am liniștit, m-am resemnat și am cerut Cerului semn de împăcare. Astfel mi-a răspuns însuși Hristos Iisus Domnul nostru, care mi s-a arătat în deplinătatea Luminii Lui, mai întâi sub forma unui: DRUM DE LUMINÃ pentru ca apoi, El însuși să se facă văzut. Nu s-a arătat ca să mă certe, n-a venit să mă mângâie, n-a venit să-mi explice de ce a fost necesară mai întâi o MÃNÃSTIRE! A apărut tăcut și serios. Nu mi-a zâmbit, nu m-a binecuvântat, ci:
MI-A DESCHIS UN NOU DRUM, acela DE A CHEMA PE ORICINE VREAU: UN NOU MANDAT.
A fost deci o nouă sarcină pe umerii mei. Am înțeles atunci că am primit sarcina de a începe o muncă de cercetare nouă în Lumea nevăzută, pentru a putea afla tainele vieții de Dincolo, tainele vieții celor ce au lepădat haina trupului. M-au frământat mult aceste gânduri, m-au chinuit mult aceste întrebări. Într-un târziu m-am gândit: -”Dacă Domnul nostru mi-a îngăduit să chem, ce-ar fi să încerc să văd ce mi se răspunde, ce se va întâmpla.” Astfel, într-o seară, singură fiind în celulă în spitalul Văcărești, am vrut să chem chiar pe Îngerul meu păzitor, să-l cunosc, de se poate. Am încercat încrezătoare fiind în cuvintele Celui ce îmi dăduse îngăduința de a chema. M-am recules, m-am concentrat și am chemat pe Îngerul meu păzitor, zicând: “Doamne, dacă mi-ai dat încuviințarea de a chema, Te rog cu umilință, îngăduie să cunosc pe Îngerul meu păzitor, pe acela care mi-a fost sfătuitor și intim îndrumător al vieții mele, pe cel ce mi-a răspuns întrebărilor, pe cel ce m-a ajutat să rămân supusa Ta slugă. Te rog! îngăduie să vină, dă încuviințarea să mi se arate!” Acestea zicând, în fața ochilor mei a apărut acel cunoscut DRUM DE LUMINÃ pe care a început să prindă contur în depărtare, o siluetă care se tot apropia de mine, până ce în fața mea apăru o tânără de circa 18 ani, îmbrăcată într-un fel de stihar alb, ce purta pe cap o minunată coroniță. Am rămas în extaz în fața acestei frumuseți de negrăit. Tânăra zâmbea; era chiar veselă pot spune și mi-a grăit: “-Eu sunt! Eu sunt aceea care a fost hărăzită spre a-ți fi intim sfătuitor. Aceasta a fost sarcina mea de a-ți da sfaturi. Sprijinitori și îndrumători ai avut pe alții. Îi vei cunoaște și pe aceia la timpul potrivit. Numele meu e Serafia, cea care cu năframa iubirii a șters fața Celui ce suia Golgota. Acum cred că te-ai convins că ceea ce ți s-a dat e adevărat. De acum ori de câte ori vei dori, cheamă-mă și mă vei vedea. Rămâi cu bine în pacea Domnului nostru.” …. Așa a fost începutul, prima chemare. A fost prima dată când am îndrăznit să chem. Aceasta a fost pe 12 noiembrie 1958. Această dată nu o voi uita niciodată, după cum nu voi uita nici ziua de 12 martie 1959 când, chemând pe Serafia a venit însoțită de un bărbat îmbrăcat ca un roman, senin dar cu trăsături severe, care mi-a explicat NOUL MANDAT ce mi-l încredințase Domnul nostru, astfel: “- Ți s-a încredințat un nou mandat pentru că primul l-ai dus la bun sfârșit. Noul mandat e mai greu, mult mai greu ca primul dar mult mai frumos, căci dacă în primul mandat ai fost hărăzită să clădești o biserică văzută, a zidurilor, de data aceasta vei lucra spre a zidi Biserici Vii în sufletele oamenilor, în sufletele celor însetați de adevăr. Munca aceasta nu te va scuti însă de suferință, căci se vor ridica chiar din ucenicele tale și vor arunca asupra ta cuvinte defăimătoare. Se vor ridica asupra ta fățarnicii și ipocriții și vor ridica cuvânt defăimător, aspru și colțuros dar tu să nu te temi. Să nu te temi căci nu vei fi singură. Va fi cine să te ajute în muncă, să te sprijine, să te ocrotească, să te înțeleagă. Noi, vom fi cu tine, alături de tine și te vom ajuta! Ar fi multe de spus, dar toate vor veni la timpul lor. Să fii trează, să ai curaj, să nu te temi! Caută să ai un ajutor. Când îl vei întâlni îl vei cunoaște. Veți începe lucrul și va fi întuneric în jurul vostru, dar încă o dată: NU VÃ TEMEȚI! Mandatul tău e mandatul nostru și noi vom ști să lucrăm astfel încât lucrul ce va rodi să fie hrană și băutură nemuritoare pentru cei treji, pentru cei ce ard. Atât am avut de spus!” “- Bunule Părinte, am o nelămurire: cum eu, o păcătoasă mă pot învrednici ca voi să veniți la mine? “ Mi-a răspuns: “-Noi nu venim la tine. Ție ți s-a dat darul de a ne vedea aici unde este Lăcașul nostru. Noi rareori putem coborî, căci atmosfera pământului e grea pentru noi și nefavorabilă, așa încât să știi bine de acum că atunci când vei vedea persoane din Lumea nevăzută, ele nu sunt venite lângă tine, ci spațiul se comprimă, astfel încât tu le vezi ca și cum ar fi lângă tine. Acum cred că ai înțeles!....” “-Da cinstite Părinte. Îți mulțumesc! De acum voi ști realitatea; îți mulțumesc și fii mijlocitorul meu în fața Părintelui Ceresc!” “-Rămâi în pace! Binecuvântarea Marelui Învățător să fie asupra ta! “ “-Amin!” am răspuns eu. ................................................................................................... Așa cum am expus în acest al doilea volum, am găsit pe copilul nostru Gigel, care acum era bărbat întreg, am găsit în el pe acela care să noteze în stenografie cele ce mi se comunica. Prima dată de la care George Văsii a început să scrie cele ce primeam, a fost la 2 august 1964 când am și verificat pe Iánoș Heghedüș care și el avea misiunea lui și avea același dar ca și mine, adică vedea ființe (spirite sau suflete ) din Lumea nevăzută. Cu acea ocazie m-am convins că și el vede ceea ce văd eu și aude ceea ce aud eu. A două oară am lucrat doar eu cu George Văsii pe 12 august 1964, apoi din nou pe 14, 15, 16 august 1964 la Poiana Țapului căci deja mă mutasem acolo. Pe 20 august 1964, venind în București și făcând o vizită familiei Văsii am întâlnit acolo din nou pe bunul prieten al lui George Văsii, Iánoș Heghedüș. În timp ce discutam, simțim cu toții ceva deosebit. Iánoș îmi propune să ne concentrăm să vedem dacă nu cumva vreo ființă nevăzută ( spirit, cum se mai spune într-un cuvânt îndeobște folosit ), dacă nu cumva - zic - este pe aproape. Ș;i eu și Iánoș am văzut un bătrân care s-a recomandat a fi “AMURGUL”. Așa era numele lui. Ne-a vorbit aproape o oră, dar eu am rămas nedumerită. Cine este în fond acest “Amurgul“ că din câte știam eu nu există nici un sfânt cu un astfel de nume. Tot întrebându-mă cine a fost acea persoană, într-una din zile m-am hotărât să chem pe Serafia să-mi spună dacă nu cumva am greșit. La chemarea mea a venit nu numai Serafia ci și Apostolul Filip. Iată ce mi-a spus acesta din urmă: “-Nu ați făcut nici o greșeală că l-ați ascultat pe “Amurgul”. El este unul din frații noștri care are importante misiuni pe Pământ. Să nu te mai întrebi niciodată din ce religie este acela, din ce religie este celălalt. Voi trebuie să știți că Părintele Luminilor iubește pe cei drepți, indiferent de religia în care au trăit. Au fost popoare care au dat mulți sfinți și mulți drepți au pășit cu fruntea sus, curățiți și desăvârșiți fiindcă au respectat învățătura mai marilor lor. Voi să nu fiți ca aceia care zic cum că numai religia lor este adevărată, iar celelalte sunt rătăciri. Părintele Luminilor, de pildă, a avut trimișii lui în vechiul Egipt și astfel egiptenii au căpătat loc de cinste în Împărăția Cerurilor. Așa toate țările au avut trimișii Tatălui care să-i învețe și să-i călăuzească. De aceea vă sfătuiesc și vă îndemn: nu vă limitați la religia voastră. Cercetați și pe cei din altă religie. Nu vă limitați zicând că sunt sfinți numai aceia pe care voi i-ați numit sfinți căci sfinții au fost nu numai aceia, ci și filosofii antici, marii creatori în științe și arte. De aceea, sfatul meu este să fiți deschiși la minte, nu mărginiți căci lucrul vostru mergând și la alte popoare să vadă și acelea că Dumnezeu a fost nu numai Dumnezeul creștini1or ci al tuturor.” Astfel mi-a vorbit Apostolul Filip și am înțeles că studiul nostru trebuie să-l facem fără prejudecăți și de aceea veți găsi în lucrarea noastă nume ca: Siu Karta (indian), Calemnis (egiptean), veți găsi pe Buddha marele îndrumător și “zeu” al indienilor, veți găsi nume de oameni de știință ca: Newton, Galilei, nume de regi, muzicieni, ca: Beethoven, Mozart, nume de filosofi ca: Platon sau Aristotel și mulți alții. (N. ed. Pe pereții exteriori ai Catedralei din Târgu Jiu sunt pictați toți marii filosofi antici). O mare nedumerire am avut însă, când am aflat că sufletul omului poate reveni de mai multe ori în trup, poate adică să se reîntrupeze, să facă adică mai multe călătorii, luând corp pământesc din pântecele unei mamei. La întrebarea aceasta tot Apostolul Filip mi-a răspuns că e firesc să fie așa pentru că reîntruparea dă posibilitatea omului să se desăvârșească, să se curățească, să devină alb. Atunci când ajungi alb intri în stratul cinci și poți rămâne acolo pe totdeauna. Toți cei din straturile de la unu la patru sunt obligați de legi nescrise să vină pe pământ până ce realizează desăvârșirea: albirea corpului spiritual - adică a sufletului.
Tot Filip mi-a mai spus să cercetez cu amănuntul textele evanghelice și într-adevăr, cercetând, am găsit trei citate pe care le comunic și cititorului spre a se convinge că, cu toate că Hristos nu a pus accentul pe reîntrupare, totuși a pomenit despre aceasta ca despre ceva real. Astfel, la Matei XI. 14 Domnul nostru Iisus Hristos spune despre Ioan Botezătorul: “Ș;i dacă puteți să înțelegeți, el 9Ioan Botezătorul) este Ilie cel ce va mai reveni. Cine poate înțelege, să înțeleagă”. Tot la Matei XVII. 12, 13 Hristos spune: “... Ilie iată a venit, dar nu l-au cunoscut și au făcut din el ce au voit... Atunci au cunoscut apostolii că El grăia de Ioan Botezătorul”. Vreți mai mult? Căutați la Luca I. 17 și veți vedea că spune același lucru. Vreți mai mult? Căutați în Marcu VIII. 28 și mai ales la Ioan XXI. 22-23. Ș;i ca să fie lămurirea deplină, voi cita chiar eu din Apocalipsa X. 11, unde un înger spune lui Ioan Evanghelistul: “Trebuie ca tu să proorocești iarăși pentru multe popoare și seminții și limbi și regi”. Cu alte cuvinte, Ioan Evanghelistul este un Trimis care va trebui să mai intre în corp material spre a propovădui la neamuri Evanghelia cea veșnică. De fapt, cititorul știe din primul volum că am fost de mult anunțată că Ioan este pe pământ și că va trece și prin țara noastră. V-am mărturisit câteva din problemele ce m-au frământat. Ele în realitate au fost mult mai multe, dar toate la locul lor. Acum când lucrul s-a încheiat și l-am dat la iveală, aducem Slavă Celui Întreit Sfânt că ne-a ajutat să-L ducem la bun sfârșit. Cei ce veți dori cu adevărat, veți ajunge mai curând sau mai târziu să puteți parcurge și Comunicările ce le-am primit ani de-a rândul. (Cartea ”Cercetări în Lumea nevăzută” - N. ed. ) “Căci cel ce caută află, iar celui ce bate i se va deschide”. Dar să știți: lucrarea noastră nu poate fi dată decât cu încuviințarea celor ce ne-au comunicat! Mărgăritarele nu pot fi date decât celor vrednici de ele. Aceasta am avut de spus la cuvântul de încheiere. Veronica 12 decembrie 1977 În perioada 1948-1955, Părintele Ioan Iovan slujeşte cu vrednicie |