Cel mai uimitor lucru cu privire la creier este faptul că acesta nu este
static, nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere chimic. Se
află într-o continuă schimbare. Ori de câte ori o persoană învață ceva nou, fie
conștient, fie inconștient, experiența respectivă modifică structura
creierului. Alimentația, stilul de viață și alegerile zilnice modifică
structura creierului.
Dată fiind complexitatea de structură și de funcție
a creierului uman, nu ar trebui să ne mire faptul că, din când în când, sunt și
unele probleme. Fie că ne place, fie că nu, stresul și anxietatea fac
parte din viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi. Ș;i, fie că ne
confruntăm cu efectele pe termen scurt sau cu lupte îndelungate împotriva
tulburărilor anxioase, ceea ce numim „reacție la stres” va determina în cele
din urmă măsura în care vom fi afectați de stres.
Depresia este una dintre cele mai comune, mai
periculoase și mai temute forme de boală mintală. Nu ar trebui ca depresia și
efectele sale nefericite să fie tolerate ca o boală de-o viață. Există speranță!
Din această carte veți afla:
- cum să vă dați seama dacă lipsa de energie pe
care o resimțiți este cauzată de depresie sau de altceva;
- care sunt efectele surprinzătoare ale depresiei;
- care sunt cei 8 factori reversibili ce pot cauza depresie;
- ce alimente să alegeți ca să vă măriți nivelul de energie;
- cum să reduceți simptomele cauzate de renunțarea la medicația
antidepresivă;
- care sunt beneficiile și riscurile medicamentelor antidepresive;
- cum să vă schimbați atitudinea și acțiunile;
- care sunt plantele care vă pot îmbunătăți starea de spirit,
concentrarea și energia;
- cum să faceți față stresului;
- care este rolul important al alimentației în capacitatea creierului
de a produce serotonină și alți neurotransmițători;
- cum să vă sporiți șansele de a duce o viață lipsită de depresie—și asta
fără să depindeți de medicamente sau de consiliere.
|