Adevăr Divin
România subterană
| Această lucrare s-a dorit, dintru început, o radiografie a subteranelor istorice de pe teritoriul României. Poate un sentimentalism conservator, poate o mare speranță în viitor ne-a îndemnat să abordăm spațiul României Mari, înțelegându-se din asta că veți găsi aici și locații aflate în teritoriile țării pierdute temporar. |
45.00 38.25 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Tema centrală a cărții de față sunt construcțiile subterane istorice. Subiectul, așa cum este tratat aici, reprezintă o premieră în peisajul editorial românesc. Sunt prezentate locații de pe întreg teritoriul României (Mari), structurate după localitățile în raza cărora se află. Autorul a preferat tonul prudent, dar totuși optimist, unui expozeu exaltat, plin de informații hazardate. Credem că rezultatul este un material bogat în informații, care poate fi oricând un bun ghid celor pasionați de misterele subsolului românesc. Această lucrare s-a dorit, dintru început, o radiografie a subteranelor istorice de pe teritoriul României. Poate un sentimentalism conservator, poate o mare speranță în viitor ne-a îndemnat să abordăm spațiul României Mari, înțelegându-se din asta că veți găsi aici și locații aflate în teritoriile țării pierdute temporar. |
Cuprins:
I. Intro ... 5 II. Locații aranjate pe județe (raioane), respectiv localități ... 13 II.2. Republica Moldova ... 208 III. Elemente generale ... 215 Outro ... 233 |
Fragment:
Spunem că aparent nu s-a descoperit niciun
tunel, deoarece în multe locuri am descoperit o relatare recurentă. În varianta
de la Tamașda, conform „Gazetei de Oradea" din 1.08.2005, sub semnătura
Dianei Bădrăgan: „În perioada comunistă, s-a descoperit o intrare, lucru care a
incitat și mai tare imaginația oamenilor. Atunci însă, nimănui nu i se permitea
să vorbească despre acest gen de lucruri". Este greu de știut dacă chiar
s-a descoperit ceva sau zvonurile și cunoscuta secretomanie comunistă au
alimentat astfel de scenarii. Orașul Oradea (jud. Bihor) Legenda, relatată de Marcu din Kalt în „Chronicon Picturn Vindobonensae", spune că Vladislau I al Ungariei, ajuns pe aceste pământuri, cu ocazia unei vânători, fiind obosit, a adormit și a avut un vis minunat. „În vis i s-au arătat doi îngeri, care i-au cerut să înalțe de-îndată, acolo, o mănăstire, cu hramul Sfintei Fecioare Maria. Locul acesta l-a numit Varad, iar în jurul mănăstirii - care avea să ajungă vestit centru de pelerinaj - s-a construit o cetate, ce a stat multe secole în apărarea creștinătății. Aceasta e legendă fondării Oradiei, Cetatea (LMI BH-ll-a-A-01052; str. lancu de Hunedoara 10) și orașul Oradea (jud. Bihor) și-au împletit existența. De-a lungul îndelungatei sale istorii, fortificația a cunoscut transformări importante: reconstrucții, refaceri, datorită reîntăririlor, reparării distrugerilor provocate de asedii sau întăririi structurilor defensive. Este sigur că s-a păstrat amplasamentul inițial datorită importanței sale strategice, că fazele succesive și-au însușit unele elemente arhitecturale ale vechilor structuri, dar și că s-a preluat material de construcție de la cele ruinate. Ultima formă, existentă și azi, este definitivată în intervalul 1775-1777, păstrându-se stilul bastionar italian, cu 5 bastioane (Bethlen, Crăișorul, Roșu, Ciunt și Aurit; LMI BH-II-m-A-01052.04), dispuse într-o formă pentagonală, unică în Europa de Est. Detalii complete despre istoria și arhitectura cetății, se pot găsi pe site-ul oficial www.cetateaoradea.ro. Bastionul Roșu Descoperirea întâmplătoare a unui tunel de fugă în Cetatea Oradea a fost semnalată în „Adevărul de seară" - Știri Oradea, din 2.11.2010 (articolul „Tunel subteran și bani comuniști în Cetatea Oradea, preluat și de Click!), împreună cu o bogată galerie foto. Ziarul îl citează pe Mihai Ungureanu, inginer în cadrul firmei Constructorul Sălard, cel care-i coordona pe muncitorii care au făcut descoperirea: „în urma curățării gunoaielor și a pământului din urechea de sud-est a Bastionului Roșu, s-a ajuns până la zidul cetății. Acolo s-au descoperit două ferestre de tragere și un acces ascuns în urechea bastionului. [...]. Galeria datează din aceeași perioadă cu Bastionul Roșu. Turnul Chindiei (LMI DB-ll-m-A-17237.03) este un monument unic în Balcani (prin înălțimea sa) și un simbol al mu-nicipiului Târgoviște. A fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș, în jurul anului 1460, având probabil rolul de donjon al cetății. Se presupune că dispunea de un tunel de evacuare care debușa în malul râului Ialomița, care-și are albia în partea de nord a orașului. Structura turnului și înfățișarea sa exterioară a fost semnificativ modificată, în urma lucrărilor de refacere de la mijlocul secolului XIX, apoi de refacerile ulterioare. Autorul nu a reușit să identifice nicio gură de acces la Turnul Chindiei, deși a nimerit în plin șantier de „repunere în circuitul turistic". Părerea intimă este că datorită intervențiilor „urechești" (făcute după ureche, din care ultima le întrece pe toate), tunelul de la Turnul Chindiei nu va mai putea fi parcurs vreodată dinspre Curtea Domnească, accesul fiind zidit (în timpuri moderne) și înglobat forțat în structura de rezistență de la baza turnului. Ideea de nucleu al Curții Domnești este dată și de împărțirea orașului, în funcție de aceasta, în Târgul de Sus (la nord de Curte, Suseni, include și actualul cartier Suseni) și Târgul de Jos (la sud de Curtea Domnească). în Târgul de Sus se află unele dintre cele mai vechi bi-serici ale Târgoviștei, printre care și Biserica Sfântul Gheorghe. Construcția inițială a bisericii (LMI DB-ll-a-A- 20220; str. Suseni nr. 2) a fost realizată de Neagoe Basarab, în anul 1517. Biserica prezintă astăzi un interes deosebit, deoarece, cu ocazia unor lucrări de renovare, în luna iunie, 2005, a fost găsit sub naos o ascunzătoare elaborată care ar fi putut conține tezaurul țării pe vremea lui Neagoe Basarab. Există indicii și că naosul ar putea constitui un nod al unei rețele de tunele subterane. Tot în „Târgul de Sus" poate fi plasată și clădirea familiei Stolnicului Constantin Cantacuzino (LMI DB-ll-m-A-17273). Aici funcționează în prezent Muzeul Tiparului și al Cărții Românești (str. Justiției nr. 7). Clădirea a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neoromânesc, după planurile arhitectului Ion Mincu, pe beciuri cantacuzine din secolul XVII. Beciurile casei sunt boltite, în maniera tradițională a beciurilor muntenești (remarcabilă prin simplitate). Intrarea în beciuri se face printr-o ușă situată sub terasă, beciurile având două încăperi. Există o informație conform căreia ar exista un tunel de 30 km lungime, care ar lega casa din Târgoviște a marelui postelnic Constantin Cantacuzino cu un palat ridicat de acesta pe teritoriul comunei Filipești de Târg (jud. Prahova). Aici, ruinele Palatului postelnicului Constantin Cantacuzino, ridicat între anii 1635-1640, sunt vizibile în centrul satului. Multe scrieri vechi amintesc despre neobișnuita bogăție a acestui edificiu prefăcut în ruină. Informații orale „croșetate" local amintesc de un tunel care lega Mănăstirea Dealu de Târgoviște. Un capăt s-ar afla în Parcul Mitropoliei, mai precis în spatele bisericii (Bulevardul Victoriei nr. 1). De acolo ar porni un presupus tunel ce lega Mitropolia de Turnul Chindiei, mai departe, de Mănăstirea Dealu (6 kilometri Nord de Târgoviște; sat Viforâta, comuna Aninoasa, jud. Prahova; LMI DB-ll-a-A-17757). |