Capitolul 6
Dinamica rușinii și a stimei de sine reduse
Rușinea sau stima de sine redusă joacă un rol major
în reprimarea copilului interior. Rușinea este atât un sentiment sau o emoție,
cât și o experiență a sinelui total, care este sinele nostru adevărat sau
copilul nostru interior (Fischer, 1985; Kaufman, 1980; Kurtz, 1981).
De asemenea, ea este o dinamică sau un proces care ni se
întâmplă, în special când nu suntem conștienți, iar uneori chiar și când
conștientizăm adevărul despre numeroase aspecte ale rușinii noastre.
Copilăria petrecută într-o familie cu probleme sau disfuncțională
este asociată aproape întotdeauna cu sentimente de rușine și stimă de sine
redusă la toți membrii familiei respective. Doar manifestările rușinii variază
de la o persoană la alta. Fiecare dintre noi se adaptează rușinii în felul său.
Principala asemănare este că aproape toți ne manifestăm în principal de la
nivelul sinelui nostru fals. Astfel, se poate spune că familia cu probleme sau
disfuncțională este întemeiată pe rușine.
Vinovăția
Oamenii confundă adesea rușinea cu vinovăția. Deși
trăim ambele emoții, există o diferență între ele.
Vinovăția este sentimentul incomod sau dureros ce apare după
ce am făcut ceva care încalcă un standard sau o valoare personală, am rănit o
altă persoană sau am încălcat o lege sau o înțelegere. Astfel, ea se referă la
comportamentul nostru, la faptul că ne simțim prost în legătură cu ce am făcut
sau cu ce n-am făcut, deși trebuia să facem.
La fel ca majoritatea trăirilor, vinovăția poate fi o emoție
utilă, care ne ghidează în relația noastră cu noi înșine și cu alții. Dacă ne
simțim vinovați, conștiința noastră funcționează. Persoanele care nu simt
niciodată vinovăție sau remușcări când fac o greșeală au dificultăți în viață
și, în mod tradițional, se spune că suferă de o tulburare de personalitate antisocială.
Vinovăția utilă și constructivă poartă numele de vinovăție
„sănătoasă". Acest tip de vinovăție ne ajută să trăim în societate, să ne
rezolvăm conflictele sau problemele, să ne corectăm greșelile sau să ne
îmbunătățim relațiile. Vinovăția care ne afectează seninătatea, pacea
interioară și felul în care funcționăm – inclusiv dezvoltarea mentală,
emoțională și spirituală – este considerată „nesănătoasă". Persoanele
provenite din familii sau medii cu probleme ori disfuncționale experimentează adesea
o combinație de vinovăție sănătoasă și nesănătoasă. Avem obiceiul să ignorăm
vinovăția nesănătoasă, care ajunge să treneze, afectându-ne sever pe plan
psihologic și emoțional. „Responsabilitatea" noastră față de familie e mai
puternică decât responsabilitatea față de sinele nostru real. De asemenea,
există așa-numita „vinovăție a supraviețuitorului", când persoana se simte
vinovată fiindcă i-a abandonat pe alții într-un mediu dificil sau a
supraviețuit în condiții în care alții n-au reușit acest lucru (vezi și
capitolul 7, despre tulburarea de stres posttraumatic pentru mai multe detalii
despre vinovăția supraviețuitorului).
1) Blocarea emoțiilor
Când nu putem simți o anumită emoție, capacitatea noastră de
a o identifica și folosi în mod corect este blocată (tabelul 8). În această
etapă, nu doar că nu cunoaștem emoția respectivă, dar nici nu putem înțelege și
comunica starea sinelui nostru adevărat. Putem să stăm de vorbă la un nivel
superficial sau chiar să raportăm fapte, dar interacțiunea noastră interpersonală
și capacitatea noastră de a ne trăi viața și a evolua sunt foarte limitate.
Această etapă de creștere și a împărtășirii emoțiilor noastre reprezintă
nivelul 1.
2) Începutul explorării
La nivelul 2, putem începe să ne explorăm emoțiile. E
posibil să fim precauți în ceea ce privește împărtășirea sentimentelor noastre
proaspăt descoperite și să le exprimăm în cursul discuțiilor sub formă de idei
și opinii, nu sub forma emoțiilor propriu-zise. Interacțiunile cu ceilalți și
capacitatea noastră de a ne trăi viața și de a evolua rămân limitate, dar nu
chiar ca la primul nivel. Majoritatea oamenilor au emoții și deseori le-ar
plăcea să le exprime, însă cei mai mulți nu o fac; rezultatul este că sunt
conștienți de emoțiile lor și le comunică într-o măsură redusă, mulțumindu-se
să funcționeze la nivelurile 1 și 2. Folosirea limitată a emoțiilor este o
caracteristică a sinelui fals.
3) Explorarea și trăirea
Când intrăm în contact cu sinele nostru real, începem
să ne explorăm și să ne simțim emoțiile la un nivel mai profund,
„visceral". La acest nivel, suntem capabili să le spunem celorlalți cum ne
simțim cu adevărat când trăim emoțiile respective. Acest lucru ne permite să
avem numeroase interacțiuni interpersonale cu oameni importanți pentru noi și
să ne trăim viața mai din plin. Prin urmare, evoluăm pe plan mental, emoțional
și spiritual. Când ajungem la acest nivel 3, mai eficient, deja ne cunoaștem
mai bine și suntem mai capabili să trăim un sentiment de intimitate cu o altă
persoană.
4) Împărtășirea emoțiilor
Totuși, împărtășirea emoțiilor este o sabie cu două tăișuri.
În primul rând s-ar putea să le dezvăluim cuiva care nu e dispus să ne asculte.
Poate că persoana respectivă funcționează la nivelul 1 sau 2 și nu e capabilă
să ne asculte. Sau e posibil să ne dea impresia că ascultă, dar de fapt să fie
preocupată de propriile sale planuri, care sunt total diferite de ale noastre.
Se pot întâmpla lucruri și mai neplăcute. E posibil să ne împărtășim emoțiile
unei persoane care nu e de încredere și nu ne susține; s-ar putea să fim
respinși fiindcă ne-am deschis sufletul și chiar să fim trădați. Dificultățile
legate de împărtășirea emoțiilor sunt prezentate în tabelul de pe pagina
următoare.
Ken avea 34 de ani și era un agent de vânzări de succes;
crescuse într-o familie în care tatăl și fratele lui erau alcoolici, iar mama
era coalcoolică. La întâlnirile grupului de terapie, a povestit că, recent, îi
condiționase fratelui său participarea la o petrecere aniversară organizată
acasă la el, cerându-i să nu bea și să nu consume droguri. Când a fost întrebat
de membrii grupului ce simțea în legătură cu posibilitatea ca fratele lui să
perturbe petrecerea - așa cum obișnuia să facă în trecut -, Ken le-a spus că nu
îl deranja. Membrii grupului l-au întrebat ce simțea cu adevărat, iar el a spus
din nou: „Mda, nu mă deranjează. Dar v-am spus asta azi ca să vă cer
părerea". Grupul a continuat să-l întrebe ce simțea de fapt. |
Adevăr Divin
