Cheia ilustrată a tarotului

„În ceea ce privește prezentarea lor obișnuită, puntea dintre Arcanele Majore și Minore este asigurată de cărțile de curte – Regele, Regina, Cavalerul și Scutierul sau Pajul; însă distincția lor totală față de Atuurile Majore este dezvăluită de caracterul lor convențional. Fie ca cititorul să le compare cu simboluri precum Nebunul, Marea Preoteasă, Hierofantul sau, aproape fără excepție, cu oricare carte din secvența anterioară, și el va discerne sensul înțelegerii mele. Nu există nicio idee specială conectată la suprafață de cărțile de curte obișnuite; acestea sunt o punte de convenții, care formează o tranziție spre simplele pretexte ale cărților numerotate inferioare și denary numerelor care urmează. Se pare că astfel am depășit cu totul regiunea semnificațiilor înalte ilustrate de imagini vii. A existat, totuși, o perioadă în care cărțile numerotate erau și imagini, dar astfel de dispozitive erau invenții sporadice ale anumitor artiști și erau fie desene convenționale tipice sau alegorice, distincte de ceea ce se înțelege prin simbolism, fie erau ilustrații – să zicem așa? – de maniere, obiceiuri și perioade. Erau, într-un cuvânt, simple podoabe și, ca atare, nu au făcut nimic pentru a ridica semnificația Arcanelor Minore la nivelul planului Atuurilor Majore; în plus, astfel de variații sunt extrem de puține. Cu toate acestea, există zvonuri vagi cu privire la un înțeles superior în cazul cărților minore, însă până acum nimic nu ieșit la iveală, nici chiar în sfera prudenței care aparține celor mai oculte cercuri; acestea, este adevărat, au anumite variante în ceea ce privește valorile divinatorii, dar nu am auzit că puse în practică ar oferi rezultate mai bune.“

Prefață ... 5

Partea I Vălul și simbolurile sale ... 7

Secțiunea 1 Introducere și generalități ... 7 Clasa I - Secțiunea 2 Atuuri Majore ... 11 Clasa II - Secțiunea 3 Cele Patru Suite ... 20 Secțiunea 4 Tarotul în istorie ... 21

Partea II-a Doctrina din spatele vălului ... 33

Secțiunea 1 Tarotul și secretele tradiției ... 33 Secțiunea 2 Atuurile Majore și simbolismul lor interior ... 39
Secțiunea 3 Concluzia În ceea ce privește marile chei ... 61

Partea III-a Metoda exterioară a oracolelor ... 64

Secțiunea 1 Distincția dintre arcanele majore și minore ... 62
Secțiunea 2 Arcanele Minore ... 64
Suita Bâtelor ... 65
Suita Cupelor ... 72
Suita Spadelor ... 79
Suita Monedelor ... 86
Secțiunea 3 Arcanele Majore și înțelesurile lor divinatorii ... 93
Secțiunea 4 Înțelesuri adiționale ale Arcanelor Minore ... 96
Secțiunea 5 Recurența cărților în distribuția lor în poziție naturală ... 100
Secțiunea 6 Arta Divinației prin Tarot ... 102 Secțiunea 7 O străveche metodă celtică de divinație ... 103
Secțiunea 8 O metodă alternativă de citire a Tarotului ... 107
Secțiunea 9 Metoda de citire cu ajutorul a treizeci și cinci de cărți ... 111

Bibliografie ... 113

Este cu siguranță o carte a confuziei, iar modelul corespunde, vorbind, într-un sens mai larg, oricărei desemnări în afara celei de Maison Dieu, în afara cazului în care înțelegem că această casă a lui Dumnezeu (a Naturii) a fost abandonată, iar vălul Templului a fost sfâșiat. Este un pic surprinzător faptul că interpretarea nu a fost până acum alocată distrugerii Templului lui Solomon, fulgerul putând simboliza focul și sabia cu care edificiul a fost asaltat de către Regele Caldeenilor. 17. Steaua. Steaua-Câinelui sau Sirius, de asemenea denumită în sens fantastic Steaua Magilor. Grupate în jurul său sunt șapte surse de lumină minore, iar sub ea se află o figură feminină nudă, cu genunchiul său stâng aflat pe pământ iar piciorul drept situat pe suprafața apei. Ea este în mijlocul actului de a turna fluidele din două vase. 0 pasăre stă într-un copac din apropiere; aceasta a fost substituită în unele cărți ulterioare cu un fluture așezat pe un trandafir. La fel și Steaua a fost denumită ulterior Steaua Speranței. Ea este una dintre cărțile pe care Court de Gebelin o descrie ca fiind cu totul și cu totul Egipteană - adică, așa o vede el în reveria sa. 18. Luna. Unele cărți din secolul al optsprezecelea arată sursele de lumină minore pe partea aflată în scădere a acesteia; în ediția degenerată a lui Etteilla, este arătată luna în noapte aflată în întreaga ei plenitudine; așezată în mijlocul unui cer plin de stele; în ultimii ani luna este arătată în perioada ei de creștere. În aproape toate reprezentările ea strălucește puternic și împrăștie în picături mari umiditatea sub formă de rouă fertilizantă. Sub ea se află două turnuri între care o potecă șerpuiește spre orizont. Doi câini, sau alternativ, un lup și un câine, urlă la lună, iar în fundal se află o întindere de apă din care iese un rac care se deplasează spre țărm. 19. Soarele. Lumina se distinge în cărțile mai vechi prin razele principale care sunt ondulate și proeminente aflate în alternanță, și prin raze proeminente secundare. Acesta pare că își revarsă influența asupra pământului nu numai prin lumină și căldură, ci, ca și luna, prin picături de rouă. Court de Gebelin le-a denumit lacrimi de aur și de perlă, după cum a identificat roua lunară cu lacrimile lui Isis. Sub steaua-câine se afla un zid care sugerează o împrejmuire - ce ar putea fi o grădină înconjurată de ziduri - în care sunt doi copii, fie goi, fie sumar îmbrăcați, în fața unei ape și zbenguindu-se sau alergând mână în mână. Eliphas Levi spune că aceștia sunt uneori înlocuiți cu o torcătoare ce toarce firele destinelor, și uneori cu un simbol mult mai bun – un copil nud, călare pe un cal alb și care flutură un steag stacojiu. 20. Judecata de Apoi. Am vorbit deja despre acest simbol a cărui formă este în mod esențial invariabilă, chiar și în cazul setului lui Etteilla. Un înger sună din trompeta sa per sepulchra regionum, iar cel mort înviază. Contează prea puțin faptul că Etteilla omite îngerul, sau că Dr. Papus substituie îngerul cu o figură ridicolă, care este, totuși, în consonanță cu motivul general al acelui set de Tarot care însoțește ultima sa lucrare. Înainte de a respinge interpretarea transparentă a simbolismului, care este comunicat prin numele cărții și prin desenul pe care îl prezintă ochiului, ar trebui să fim foarte siguri de cunoștințele pe care le avem. La suprafață, cel puțin, este, și nu poate fi altceva decât, resurecția acelei triade - tatăl, mama și copilul - pe care am întălnit-o deja în cea de-a treia carte. M. Bourgeat riscă sugestia că din punct de vedere esoteric este vorba despre simbolul evoluției - pentru care nu deține niciunul dintre semne. Alții spun că semnifică reînnoirea, care este destul de evidentă; că este triada vieții umane, că este „forța generativă a pământului și viața eternă". Court de Gebelin se face pe sine imposibil, ca de obicei, și subliniază că dacă pietrele funerare ar fi îndepărtate, cartea ar putea fi acceptată ca un simbol al creației. 21. Nebunul - care, totuși, în cazul celor mai multe aranjamente este cartea cifru, cea care nu numără nimic - Nebunul, Tovarășul sau Omul Nechibzuit. Court de Gebelin o plasează în fruntea întregii serii ca fiind zero-ul sau negativul presupus în numerație, și pentru că așa este mai simplu, se dovedește a fi un aranjament mult mai bun decât altele. Acesta a fost abandonat în cele din urmă deoarece în vremurile ulterioare cărțile au fost atribuite literelor alfabetului Ebraic, iar în acest caz se pare că au apărut anumite dificultăți în alocarea satisfăcătoare a simbolului zero în secvența literelor care în totalitatea lor semnifică numere. În referința actuală a cărții la litera Shin, ce corespunde numărului 20, dificultățile sau lipsa de logică persistă totuși. Adevărul este că aranjamentul real al cărților nu a fost niciodată dezvăluit. Nebunul ține în mâinile sale un portofel; se uită înapoi peste umăr și nu își dă seama că se află pe marginea unei prăpăstii; însă un câine sau un altfel de animal - unii îl numesc tigru - îl atacă din spate iar el se grăbește, fără să realizeze, spre moarte.

ZECE. ROATA NOROCULUI

În acest simbol am urmat din nou reconstrucția lui Eliphas Levi, care a furnizat mai multe variante. Este legitim - după cum am mai sugerat - să folosim simbolismul egiptean atunci când el servește scopului nostru, cu condiția ca în acesta să nu fie implicată vreo teorie a originii. L-am prezentat totuși pe Typhon sub forma lui de șarpe. Simbolismul nu este, desigur, exclusiv egiptean, pentru că cele patru creaturi vii ale lui Ezechiel ocupă unghiurile cărții, iar roata însăși urmează alte indicații ale lui Levi în ceea ce privește viziunea lui Ezechiel, ca fiind ilustrativă pentru Cheia particulară a Taratului. Pentru ocultistul francez, și în designul în sine, imaginea simbolică reprezintă mișcarea perpetuă a unui univers fluidic și fluxul vieții umane. Sfinxul este echilibrul în toate acestea. Transliterarea lui Taro ca Rota este înscrisă pe roată, contraschimbată cu literele Numelui Divin - pentru a arăta că Providența este implicată în toate. Dar aceasta este intenția divină din interior, iar intenția similară din exterior este exemplificată de cele patru Creaturi Vii. Uneori, sfinxul este reprezentat așezat pe un piedestal aflat deasupra, ceea ce înșală simbolismul prin înăbușirea ideii esențiale de stabilitate în mijlocul mișcării.
În spatele noțiunii generale exprimată în simbol se află negarea hazardului și a fatalității care este implicată în acesta. Se poate adăuga că, din zilele lui Levi până acum, explicațiile oculte ale acestei cărți sunt - chiar și pentru ocultismul însuși - de un tip prostesc absolut unic. S-a spus că înseamnă principiu, fecunditate, onoare virilă, autoritate conducătoare etc. Descoperirile formelor comune de ghicire a viitorului sunt mai bune decât toate cele arătate mai înainte pe planul lor propriu.

UNSPREZECE. DREPTATEA

Întrucât această carte urmează simbolismul tradițional și poartă mai presus de toate semnificațiile sale evidente, e prea puțin de spus în ceea ce o privește în afara puținelor considerații adunate în prima parte, la care se face trimitere cititorului. Se va vedea, totuși, că figura este așezată între stâlpi, asemenea Marii Preotese, și din acest motiv pare de dorit să se indice că principiul moral care lucrează în fiecare om reflectându-se în faptele acestuia — în timp ce, desigur, este în strictă analogie cu lucrurile înalte — diferă în esența sa de justiția spirituală care este implicată în ideea de alegere. Acesta din urmă aparține unui ordin misterios al Providenței, în virtutea căruia este posibil ca anumiți oameni să conceapă ideea de dedicare față de cele mai înalte lucruri. Modul în care operează acest lucru este ca respirația Duhului care se îndreaptă acolo unde dorește și nu avem niciun canon de critică sau temei pentru o explicație cu privire la aceasta. Este analog cu posesia darurilor primite de la zâne, a darurilor înalte și a darurilor pline de har ale poetului: le avem sau nu le avem, iar prezența lor este un mister la fel ca și absența lor. Legea Dreptății, totuși, nu este implicată în niciuna dintre variante. În concluzie, stâlpii Dreptăți se deschid într-o lume iar stâlpii Înaltei Preotese în alta.