Cum să regăsești ceva ce nu știi că ai pierdut?
Umbra tatălui absent cade pe fiică și-i tulbură
poveștile de iubire. O umbră ce aduce decepția și distrugerea, pentru că
celălalt nu este niciodată la înălțimea tatălui ideal. Când, într-o relație, o
fată iubește un bărbat pentru ceva ce el nu e, cunoscându-și tatăl, ea nu poate
face altceva decât să renunțe la el.
Să examinăm mai atent felurile în care tatăl e absent și
efectul psihologic al fiecăruia pentru fiică.
Tatăl absent fizic și/sau psihic
Din povestea tatălui nu va mai rămâne decât o umbră, o urmă
vagă. Când tatăl dispare, doliul rămâne netrăit. Se ajunge să fie pierdut nu
numai ca tată, individ concret, ci și ca idee, concept. Fiica este astfel lipsită
de dimensiunea paternă în raporturile cu bărbații, ceea ce nu o împiedică să îl
caute fără încetare, dar în zadar. Tatăl rămâne obiectul unei așteptări fără
sfârșit, unei chemări fără speranță de răspuns.
Tatăl abuzator
Există tați nedemni care își abuzează fiicele sexual, fizic
și psihic. Acești tați nu au decât numele de tată, iar fiicele lor se simt
orfane. În afară de nostalgia unui tată pe care nu l-au avut niciodată, ele
sunt umilite și rănite de cel care ocupă acest rol pe nedrept.
Tatăl așa cum este el descris de mamă
Tatăl e cunoscut, descoperit de fetiță prin ceea ce spune
mama despre el. O mamă care ignoră, discreditează și îl desconsideră pe tată îl
coboară în ochii copilului. Dacă, în plus, tatăl este absent sau mort, mama are
toată puterea de a fabrica o imagine paternă în funcție de dorința, uneori de
ura, ranchiuna, regretele și fantasmele ei. Imaginea paternă ajunge deformată,
denigrată, chiar distrusă. Mama aduce astfel în imaginarul fiicei o versiune
perversă a tatălui care îi va influența acesteia din urmă felul de a dori sau
de a iubi.
Tatăl exclus
Se referă la faptul că tatăl nu este „pomenit,
povestit" de către mamă, că până și amintirea lui dispare, lăsând copilul
în pană de reprezentări, cu un „gol" în viața psihică. E ca și cum, pentru
anumite fiice, tatăl nu ar fi existat niciodată! S-ar zice că aceste fete sunt
născute prin partenogeneză, fără contribuția unui bărbat, „fiicele fără
tată" perfecte, or relația mamă-fiică poate fi devastatoare, mai ales când
este trăită sub semnul excluderii paterne și unei armonii pe care niciun terț
nu vine să-l tulbure. Nu e loc pentru tată în anumite duo-uri în oglindă, nu e
loc pentru diferit, nu e loc nici pentru viața sexuală. Fiica eșuează în fața
feminității genitale și mama rămâne singurul orizont!
Violența și pasiunea la feminin
Și femeile pot fi violente. Blândețea lor este uneori
artificială. Violența este consecința unei excluderi, a unei negări a
existenței. Un tată pleacă și nu mai dă semne de viață; „uită" că are o
fiică. Un altul își ignoră voit fiica, nu o mai privește când aceasta devine
femeie. Abandonul și respingerea din partea tatălui, a lumii taților, sunt
trăite ca o retragere din lumea celor vii. Moartea vine din acest exil al
dorinței paterne.
Bineînțeles, tatăl nu este singurul în cauză. Rana pe care o
provoacă, conștient sau nu, se poate adăuga la cea provocată de mamă sau, pur
și simplu, de viață. Totuși, acolo unde intervenția sa ar putea fi reparatoare,
ea nu se întâmplă. Fiica „va cădea într-o gaură neagră" sau „se va lovi de
un zid". Nu există alternativă pentru mamă, nicio portiță de ieșire din
nefericire, nicio adresă care să primească cererea ei de iubire. Fiica se simte
atunci condamnată să trăiască în ură fiindcă nu găsește în drumul ei un tată
capabil - sau dornic - să-i ofere acel dar atât de prețios și necesar
narcisismului ei (sentimentul că este importantă pentru el).
Dracul de tata! Versiunea perversă a tatălui și
destine feminine
„Nefericirea ne obligă să fim răi." Ce poate
produce o nefericire ascunsă sub o grămadă de suferințe, jigniri, umilințe și
excludere? O poftă de a ucide, de a muri, poate? Un „resentiment"
copleșitor care posedă ființa și o devorează.
Așa se întâmplă cu anumite femei cuprinse de dorința de
răzbunare. Ca Antigona și Electra, ele nu cedează niciodată dorinței lor. Ca
Miriam, merg până la capăt cu logica lor, chit că nu vor fi înțelese de nimeni!
Nu sunt genul să se integreze în societate. Ele aparțin excepției necesare
apariției sfinților, martirilor și eroinelor, aparțin marginalității care oferă
refugiu nesocotinței, într-o societate unde dorința a devenit o marfă.
Fetele unui tată care face legea sunt, de fapt, fiice fără
tată, în primul rând femei care țin cu tatăl contra mamei. Își urăsc mamele sau
le înțeleg greșit, nu vor să trăiască în lumea maternă, matriarhală nici atât,
vor în patriarhatul cel mai total. Pare că aceste fanatice ale tatălui nu se
văd pe ele însele ca având același sex ca mama, ci ca tatăl lor. Această întrebare
rămâne să fie elucidată, dar suntem obligați să constatăm că, la ele,
eliminarea mamei este parte a loialității exclusive față de tată.
Pulsiunea de iubire feminină poate fi deturnată de tatăl
însuși, de sectele care anunță mântuirea veșnică și chiar și în cabinetele de
psihoterapie! În lipsa reperelor, femeile caută bucuria abandonului în adorarea
unui „tată".
Anumite fete sunt dominate de un tată incestuos, incestual,
manipulator sau tiranic. Primul încalcă Legea interzicerii incestului. |
Adevăr Divin
