Traumele moștenite din familie

Unii dintre noi suntem parcă posedați de o istorie care nu ne aparține. Nașteri, căsătorii sau decese la date care au o anumită însemnătate pentru familie, accidente asemănătoare petrecute la aceeași dată în generația următoare sau câteva generații mai târziu, boli care reflectă ceea ce i s-a întâmplat unei mame sau unui bunic... din momentul în care am început să mă aplec asupra psihogenealogiei am întâlnit atât de multe situații și evenimente surprinzătoare, chiar incredibile, încât mi-e greu să cred că ar fi vorba despre simple coincidențe. Istoria familială exercită o influență dureroasă asupra unora dintre noi, atât la nivel corporal, cât și emoțional, căci anumite lucruri din viața unui strămoș ni s-au transmis în mod involuntar, inconștient. Cum e posibil oare ca un eveniment familial demult uitat să poată afecta un descendent din generațiile următoare? Avem oare vreo cale de scăpare? Similitudinea faptelor arată că este vorba despre reapariția unei memorii care ne determină să repetăm, să transformăm și să reparăm evenimente petrecute cu mult înainte de nașterea noastră, ceea ce înseamnă că am fost „programați" să acționăm, să ne îmbolnăvim sau chiar să ne confruntăm cu anumite dificultăți ori probleme. Această transmitere este numită „transgenerațională" pentru că nu există un intermediar aparent între evenimentul inițial și felul în care se manifestă el la un descendent. Uneori, ea este atât de puternică încât îmbracă forma unui destin ineluctabil, care ne surprinde, ne fascinează și ne neliniștește. Să fie vorba despre telepatie? Despre co-inconștient familial? Pentru a explica aceste fenomene, cele mai multe teorii pornesc de la ideea unei transmiteri psihice. În prezent, descoperirile recente din domeniul neuroștiințelor, referitoare la memorie și comunicare, precum acelea legate de genetică (neuroni-oglindă, unde cerebrale sau epigenetică), descriu anumite procese fiziologice care ne ajută să înțelegem mai bine felul în care povestea de viață a unui strămoș ne poate influența punându-și amprenta asupra noastră. Vom vedea că această moștenire își are originea în intensitatea emoțiilor trăite de un înaintaș în timpul unui eveniment traumatizant. Emoțiile respective sunt memorate și stocate, fiind transmise apoi într-o manieră invizibilă, dar foarte eficace. Prin urmare, originea acestor manifestări transgeneraționale trebuie căutată atât la nivel corporal, cât și mental.

Introducere ... 9

Emoțiile și memoria ... 13
Emoțiile ... 14
De la stimuli la emoții ... 14
Memoria: inscripție corporală, inscripție psihică ... 18 Restructurarea amintirilor ... 20
Reactivarea amintirilor ... 22
Emoții și memorie în cazul șocului emoțional, al stresului și al traumei ... 26
Stres repetat sau durabil ... 29
Traumă și traumatism ... 31
Nevroză, nevroză de destin, scenariu de viață ... 37

Somatizarea ... 41
Trup și suflet ... 42
„Datele aniversare" ... 45
Actul psihosomatic ... 49
Simbolismul bolilor ... 55
Dominanța valorilor ... 56

Memoria corporală ... 59
Undele cerebrale ... 59
Axa hipotalamus-hipofiză-suprarenale (axa HHS) ... 60 Memoria tisulară ... 61
O ereditate reprogramabilă: descoperirile epigeneticii ... 64

Familia, o întreagă lume ... 69
Alianța și generațiile ... 70
Familia, un sistem? ... 71
Registrul meritelor și al datoriilor ... 74 Loialitatea ... 78
Habitusul ... 83
Comunicarea în cadrul familiei ... 86

Când apare copilul ... 89
Prenumele, suporturi de memorie, de visuri și de proiecte ... 89
Sindromul savantului ... 101
Gardienii cimitirului ... 104
Copiii de înlocuire ... 104
Copiii de substituție ... 108

Repetările familiale ... 115
Sindromul de aniversare ... 123
Violențele sexuale ... 132
O crimă aparte: „fiicele-mame" ... 146

Transmiterea traumelor începe înainte de naștere ... 151
Inconștiente individuale sau co-inconștient familial? ... 151
Moștenirea traumelor care au avut loc înainte de momentul concepției ... 153
Genetică și epigenetică ... 153
Amprenta genomică parentală ... 157 Rolul taților în transmiterea traumei ... 160 O ereditate reprogramabilă ... 161
Transmiterea in utero ... 165
Foametea care a cuprins Olanda în anul 1944 ... 166 Copiii „furtunii de gheață" ... 167 Genocidul populației Tutsi ... 168
„Transparența psihică" ... 169

Transmiterea prin exemplele din viața de zi cu zi ... 173
Medii dăunătoare ... 173
Postmemoria sau amintirile bântuite ... 182 Pe aceeași lungime de undă: sincronizarea activității cerebrale ... 190
O hipercomunicare în situațiile de stres intens sau continuu ... 191
Somatizări transgeneraționale ... 193 Secretul de familie ... 196
„Telescoparea" generațiilor ... 197 Neuronii-oglindă ... 200

Reparația și reziliența ... 203
Reziliența ... 203
Un mediu îmbunătățit ... 208
O psihoterapie? ... 210
Reziliența în familie ... 213

Concluzii ... 219
Lista genogramelor ... 221
Referințe bibliografice ... 223
Mulțumiri ... 232

Emoțiile

De la admirație la tristețe, trecând prin descurajare sau fervoare, lista emoțiilor este una lungă. Desfășurând o muncă de pionierat în domeniul cercetării emoțiilor și expresiilor faciale corespunzătoare acestora, psihologul american Paul Ekman a enumerat șase expresii de bază, considerate astfel pentru că ele ar fi universale și recunoscute de toți indivizii, oricât de diferiți ar fi ei: bucuria, tristețea, furia, dezgustul, teama și surpriza. Toate celelalte stări ar fi compuse pornind de la aceste șase emoții de bază.
Spre deosebire de sentimente, care, prin definiție, sunt dura-bile și nu au nevoie să fie activate de prezența obiectului lor, emoțiile sunt efemere. Ele sunt declanșate de un stimul, se manifestă și sfârșesc prin a se estompa, lăsând loc liniștii sau unei noi emoții... Tulburările corporale provocate de ele – tremurături, accelerarea ritmului cardiac, transpirație abundentă etc. – se atenuează la rândul lor și apoi dispar. Cel puțin acesta este procesul care are loc în mod normal.

De la stimuli la emoții

Într-un mediu obișnuit, sigur, indiferent dacă suntem în re-paus sau în acțiune, corpul nostru funcționează fără ca noi să fim conștienți de asta: respirăm, digerăm, mergem, vorbim, gândim și iubim fără să ne dăm seama de extraordinara complexitate a organismului nostru, care face posibile toate aceste lucruri. Percepțiile, influxurile nervoase, hrana, aerul și hormonii comunică și se organizează fără știrea noastră astfel încât să trăim în comuniune cu mediul. Corpul nostru este o entitate vie, organizată atât pentru propria supraviețuire, cât și pentru aceea a speciei umane.
Viața noastră este alcătuită din schimburi permanente și indispensabile, cu apa, cu aerul, cu hrana și cu celelalte elemente. Mediul se poate dovedi însă periculos: aerul și apa pot fi poluate, iar ceilalți ne pot fi inamici. Așadar, trebuie să îl evaluăm în permanență, să știm ce e bun sau rău sau periculos pentru noi; și facem acest lucru fără să știm că-l facem.
Pornind de la considerentul de mai sus, creierul nostru se bazează pe cele cinci simțuri (văzul, mirosul, auzul, pipăitul și gustul) și pe organele corespunzătoare. Acești mici senzori, aflați într-o permanentă stare de alertă, sunt cele dintâi relee ale extraordinarului traseu care, în câteva miimi de secundă, va transforma percepțiile în emoții și idei. Căci în acest interval infinitezimal de timp, sistemul nervos central (creierul și măduva spinării), sistemul nervos periferic (nervii motori, care acționează asupra mușchilor), sistemul nervos autonom și sistemul hormonal se mobilizează și comunică între ele pentru a ajuta corpul să se adapteze situației în care se află.
Informațiile primite prin intermediul simțurilor sunt transmise sub formă de impulsuri nervoase, de către nervii senzitivi, la sistemul nervos central, unde sunt reprocesate și transformate în acțiuni (elan, fugă, reacție reflexă etc), cu ajutorul nervilor motori. În același timp, sistemul nervos autonom dă ordine acelor funcții interne asupra cărora nu putem acționa în mod voluntar (cu excepția respirației): digestia, dilatarea bronhiilor sau activitatea cardiacă. Sistemul nervos autonom are două componente: sistemul ortosimpatic și sistemul parasimpatic.

Registrul meritelor și al datoriilor

Acest schimb familial „a da – a primi – a da înapoi" a primit din partea lui Ivan Boszormenyi-Nagy denumirea metaforică de „Registrul meritelor și datoriilor". Meritele și datoriile se mă-soară aici în afecțiune și în serviciile oferite mai degrabă decât în bani, deși circulația banilor reprezintă și ea un element esențial al legăturilor familiale. Acest „registru", inexistent desigur ca atare, indică existența unei memorii colective familiale care contabilizează ansamblul donațiilor, datoriilor și meritelor fiecăruia în raport cu ceilalți membri ai familiei.
Le suntem datori părinților noștri încă înainte de a ne naște, pentru viața pe care ne-o dau ei și apoi pentru îngrijirile pe care ni le oferă. Totala dependență în care se află nou-născutul îl îndatorează față de cei care se ocupă de el. Bebelușul „se achită de o parte din datorie" imediat, prin răspunsurile sale la solicitările și îngrijirile pe care le primește. Evident, schimbul este absolut asimetric: înainte de vârsta adultă, copilul nu va putea să le ofere părinților lui același gen de daruri ca acelea de care a beneficiat el.
În mod inconștient, fiecare așteaptă ca balanța conturilor, „balanța dreptății" cum o numește Ivan Boszormenyi-Nagy, să fie echitabilă. „Echitabilă" și nu „egală", adică așteptările unora și ale altora să fie proporționale cu ceea ce poate și trebuie să dea fiecare, conform poziției genealogice și vârstei sale. „Balanța dreptății" oscilează în funcție de rambursarea datoriei („restituirea"), dar și de acceptarea darului. Pentru că, oricât de generos ar fi el, darul are drept efect îndatorarea celui care îl primește. Prin urmare, fiecare membru al familiei trebuie să restabilească echilibrul imediat ce acest lucru este posibil. Într-adevăr, fiecare dintre noi este prins în acest soi de calcul mental inconștient care ne face să cântărim ceea ce dăm și ceea ce datorăm și să acceptăm sau nu ca balanța să fie în deficit, cu o datorie rambursabilă la termen sau nicicând. Faptul de a primi este la fel de merituos ca acela de a da. Important este să dezvoltăm încrederea prin schimb și să recunoaștem echitatea schimbului.
Calcularea acestor conturi este foarte complexă, pentru că un act are întotdeauna mai multe dimensiuni. A oferi o carte foarte frumoasă, de exemplu, înseamnă, desigur, a face un cadou foarte plăcut, dar o carte mai puțin scumpă, pe care am căutat-o cu multă grijă pentru ca ea să se potrivească gustului celui căruia i-o oferim constituie, de asemenea, un dar foarte frumos. A efectua diverse treburi în casa copiilor sau a părinților înseamnă, desigur, a executa niște munci, dar, fără îndoială, înseamnă și altceva. Dacă, ajutându-și părinții la treburile gospodărești, copiii rambursează cu siguranță o datorie, și anume aceea a îngrijirilor de care au beneficiat, părinții care muncesc în casa copiilor lor deveniți adulți nu generează oare o datorie permanent reînnoită? Exceptând, evident, cazul în care acei copii fac ei înșiși o contradonație.
Echilibrul balanței este asigurat atunci când fiecare generație îi dă alteia ceea ce i se cuvine: dragoste, afecțiune, educație, respect. Când balanța repartizează în mod echitabil meritele și datoriile, familia trăiește în relații armonioase. Dar cui dăm atunci când e necesar să restituim? E vorba despre a ne adresa destinatarilor care trebuie. Destinația se alege prin intermediul unei „contabilități pivotante", la fel de inexistentă în mod concret ca și acel „Registru", dar tot atât de activă ca el. Copiii deveniți părinți sunt pivoții acestei contabilități: ei trebuie să înapoieze părinților lor, parțial sau măcar simbolic, ceea ce au primit – aceasta înseamnă ca ei să transmită propriilor copii, printre altele, o parte din ce au primit de la părinții lor.