Doctrina secretă, vol. 5

Inițiatul știe în mod indubitabil că DOCTRINA SECRETÃ din Orient conține Alfa și Omega din știința universală; el știe că în aceste texte enigmatice, dincolo de simbolismul alegoric luxuriant stau ascunse piatra de temelie și cheia de boltă ale cunoașterii străvechi și moderne. Această Piatră, adusă aici jos de către Ziditorul Suprem, este în prezent respinsă de lucrătorii prea umani, iar aceasta pentru că, în caracterul muritor al naturii lui materiale, omul a pierdut orice amintire nu numai despre copilăria lui sfântă, dar chiar și despre adolescența lui, când era el însuși unul dintre ziditori; când „luceferii de dimineață cântau în cor, iar Eiii lui Dumnezeu chiuiau de bucurie", după ce luaseră măsurile pentru fundațiile pământului - ca să folosim limbajul profund semnificativ și poetic al lui Iov, Inițiatul arab. Dar cei care încă sunt capabili să facă loc în adâncul ființei lor Razei Dumnezeiești și care acceptă, prin urmare, datele științelor secrete cu credință și smerenie, știu bine că în această Piatră rămâne îngropat absolutul din filosofie, care constituie cheia tuturor problemelor obscure ale Vieții și Morții, din care unele, cel puțin, pot să-și găsească o explicație în aceste volume. Autoarea este pe deplin conștientă de dificultățile uriașe care apar în tratarea unor chestiuni atât de greu de înțeles și de toate primejdiile pe care le implică această sarcină. Oricât de insultător ar fi pentru natura umană să înfiereze adevărul numindu-l impostură, noi observăm că aceasta se face zi de zi și o acceptăm. Pentru că orice adevăr ocult este necesar să treacă prin această fază de negare, și susținătorii acestuia prin martiriu, înainte ca el să fie în cele din urmă acceptat.

INTRODUCERE ... 9

SECȚIUNEA 1
Studiu preliminar ... 27
SECȚIUNEA 2
Critica modernă și cei din Antichitate ... 49 SECȚIUNEA 3
Originea tainică a magiei ... 57
SECȚIUNEA 4
Secretul formidabil al celor inițiați ... 67 SECȚIUNEA 5
Unele motive, în fond întemeiate, ale păstrării secretului ... 83
SECȚIUNEA 6
Pericolele nebănuite ale magiei practice ... 98 SECȚIUNEA 7
Vin vechi în burdufuri noi ... 110
SECȚIUNEA 8
Cartea lui Enoh, originea și fundamentul creștinismului ... 118
SECȚIUNEA 9
Faimoasele doctrine ermetice și cabalistice ... 130 SECȚIUNEA 10
Diverse sisteme oculte de interpretare a alfabetelor și a numerelor ... 138
SECȚIUNEA 11
Hexagonul cu punctul central sau a șaptea cheie ... 148 SECȚIUNEA 12
Datoria ocultistului autentic față de religii ... 154 SECȚIUNEA 13
Adepți postcreștini și doctrinele lor ... 157 SECȚIUNEA 14
Simon și Hipolit, biograful său ... 164 SECȚIUNEA 15
Sfântul Pavel, adevăratul fondator al creștinismului actual ... 171
SECȚIUNEA 16
Petru a fost un cabalist evreu, nu un inițiat ... 176 SECȚIUNEA 17
Dezvăluiri despre Apollonius din Tyana ... 180 SECȚIUNEA 18
Fapte care stau la baza biografiilor adepților ... 192 SECȚIUNEA 19
Sfântul Ciprian din Antiohia ... 224 SECȚIUNEA 20
Gupta-Vidya orientală și Cabala ... 230 SECȚIUNEA 21
Alegorii ebraice ... 258
SECȚIUNEA 22
Ce spune „Zoharul" despre Creație și Elohim ... 276 SECȚIUNEA 23
Ce au de spus ocultiștii și cabaliștii ... 293 SECȚIUNEA 24
Cabaliști moderni din domeniul științei și al astronomiei oculte ... 299
SECȚIUNEA 25
Ocultism oriental și occidental ... 308 SECȚIUNEA 26
Idolii și terafimii ... 323
SECȚIUNEA 27
Tainele magiei egiptene ... 331
SECȚIUNEA 28
Originea misterelor ... 355
SECȚIUNEA 29
Probele inițiatului solar ... 370
SECȚIUNEA 30
Taina „Soarelui din Inițiere" ... 380 SECȚIUNEA 31
Scopurile misterelor ... 386
SECȚIUNEA 32
Urme ale misterelor ... 394
SECȚIUNEA 33
Ultima dintre enigmele Europei ... 409 SECȚIUNEA 34
Succesoarele postcreștine ale misterelor ... 416

Totuși masele nu puteau fi lăsate fără să aibă o oarecare constrângere morală. Omul tânjește mereu după „Lumea de dincolo" și nu poate trăi fără a avea un ideal oarecare, ca un far și o consolare. În același timp, niciunui om obișnuit, chiar și în epoca noastră, nu i s-ar putea încredința adevăruri prea metafizice, prea subtile pentru a fi înțelese de conștiința lui, fără riscul de a apărea o reacție iminentă, în care credința în Dumnezeu și în sfinți să cedeze locul unui ateism pur și neștiințific. Niciun filantropist adevărat și, prin urmare, niciun ocultist, nu ar visa o singură clipă la o omenire fără niciun pic de religie. Chiar și religia epocii moderne din Europa, limitată la zilele de duminică, este mai bună decât nimic. Dar dacă, așa cum a spus Bunyan, „Religia constituie cea mai bună armură pe care o poate avea un om", ea este cu siguranță „cea mai proastă mantie"; iar această „mantie" și pretenție falsă sunt cele împotriva cărora luptă ocultiștii și teosofii. Adevărata Divinitate ideală, Dumnezeul cel viu și unic din Natură, nu poate niciodată să sufere în cultul omului, dacă este dată la o parte acea mantie exterioară țesută de imaginația omului și aruncată asupra Divinității de mâna abilă a preoților avizi de putere și de dominare. Odată cu începutul acestui secol, a venit momentul de a-L detrona pe „Dumnezeul suprem" al fiecărui popor în favoarea unei Divinități Universale Unice — Dumnezeul Legii imuabile, nu al milosteniei; Dumnezeul Răsplatei Juste, nu al milei — care este pur și simplu un imbold de a face rău și de a-l repeta. Cea mai mare crimă săvârșită vreodată la adresa omenirii s-a petrecut în ziua în care un preot a inventat prima rugăciune care avea în vedere un scop egoist. Un Dumnezeu care poate fi îmbunat prin rugăciuni nedrepte să „binecuvânteze armele" enoriașului și să trimită înfrângerea și moartea la mii de dușmani ai lui — frații săi; un Dumnezeu despre care se poate presupune că nu rămâne surd la cântările de laudă amestecate cu rugăminți fierbinți pentru „un vânt favorabil" pentru sine și firește că dezastruos pentru ceilalți navigatori care vin din direcția opusă - această concepție despre Dumnezeu este cea care a hrănit egoismul din om și care l-a privat de încrederea în sine. Rugăciunea este un act care înnobilează atunci când ea este un sentiment puternic, o dorință arzătoare care izvorăște din inimă, spre binele altor oameni, și atunci când este pe deplin detașată de orice scop personal egoist; aspirația către lumea cealaltă este ceva natural și sfânt la om, dar cu condiția de a împărți această fericire cu alții. înțelegem și apreciem cum se cuvine cuvintele „păgânului" Socrate care, în profunda lui înțelepciune înnăscută, declara că: „Rugăciunile noastre ar fi de dorit să fie în scopul binecuvântărilor pentru toți în general, căci zeii știu cel mai bine ceea ce este bun pentru noi". Dar rugăciunea oficială — în favoarea unei calamități publice sau în avantajul unei singure persoane, fără a ține cont de pierderile suferite de alte mii - este cel mai abject delict, pe lângă faptul că denotă o vanitate impertinentă și superstiție. Aceasta este moștenirea directă, prin spoliere, de la iehoviști - evreii din deșert și ai Vițelului de Aur. Așa cum vom arăta, „Iehova" este cel care a sugerat necesitatea de a voala și proteja acest substitut al numelui care nu poate fi rostit, fapt care a condus la toate aceste „mistere, pilde, cuvinte obscure și voalate". In orice caz, Moise îi inițiase în adevărurile ascunse pe cei șaptezeci de înțelepți ai săi, așa că autorii Vechiului Testament rămân într-o oarecare măsură justificați. Autorii Noului Testament nu au reușit să facă nici măcar atât de mult sau de puțin. Prin dogmele lor, ei au desfigurat grandioasa figură centrală a lui Christos, iar de atunci i-au îndreptat pe oameni spre comiterea a mii de greșeli și a celor mai sinistre crime, în numele Lui sfânt. Este evident că în afară de Pavel și de Clement al Alexandriei, care fuseseră inițiați în Mistere, niciunui dintre Părinți nu cunoștea prea mult despre adevăr.

SECȚIUNEA 17
DEZVÃLUIRI DESPRE APOLLONIUS DIN TYANA

În Isis Dezvăluită se spune că profesorii de teologie cei mai importanți s-au pus de acord asupra faptului că aproape toate cărțile din vechime au fost scrise într-un stil simbolic și într-un limbaj pe care doar cei Inițiați îl pot înțelege. Schița biografică a vieții lui Apollonius din Tyana oferă un bun exemplu în acest sens. După cum știe orice cabalist, ea cuprinde întreaga filosofie hermetică, fiind în multe privințe echivalenta tradițiilor care ne-au fost lăsate de regele Solomon. Ea se aseamănă cu un basm, dar, așa cum se petrece în cazul basmelor, sub aparența ficțiunii, îi sunt prezentate lumii unele fapte și evenimente istorice. Călătoria în India reprezintă în toate etapele ei, deși într-un mod evident alegoric, probele unui neofit, dând în același timp o idee geografică și topografică despre o anumită regiune, la fel cum este chiar și în prezent, dacă știi unde să o cauți. Lungile conversații purtate de Apollonius cu brahmanii, sfaturile lor înțelepte și dialogurile cu corinteanul Menip ar oferi, dacă ar fi interpretate, catehismul ezoteric. Vizita lui în imperiul oamenilor înțelepți, întrevederea cu regele acestora, Hiarchas, cu oracolul lui Amphiaraus, explică simbolic multe dintre dogmele secrete ale lui Hermes - în sensul generic al acestui nume — și ale ocultismului. Este minunat de făcut legătura, iar dacă afirmația nu ar fi susținută de numeroase calcule realizate deja și secretul nu ar fi fost deja dezvăluit pe jumătate, autoarea nu ar fi îndrăznit niciodată să o facă. Călătoriile marelui mag sunt descrise corect, chiar dacă alegoric - adică tot ceea ce a relatat Damis s-a petrecut aievea - dar relatarea se bazează pe semnele zodiacale. Așa cum a fost transcrisă de Damis sub îndrumarea lui Apollonius și tradusă de Philostratus, această povestire e o adevărată minunăție. Când vom ajunge la concluzia cu privire la ceea ce putem povesti acum despre minunatul Adept din Tyana, ceea ce vrem să spunem va deveni mai clar. Deocamdată e suficient să zicem că dialogurile la care ne referim dezvăluie, dacă sunt corect înțelese, unele dintre cele mai importante taine din Natură. Eliphas Levi atrage atenția asupra marii asemănări dintre regele Hiarchas și fabulosul Hiram, de la care Solomon și-a procurat cedrii din Liban și aurul din Ophir. El păstrează însă tăcerea cu privire la o altă asemănare de care, în calitate de cabalist, nu avea cum să nu știe. În plus, potrivit obiceiului său constant, el mai mult îl mistifică pe cititor decât îl instruiește, nedivulgându-i nimic și conducându-l departe de drumul bun.
La fel ca majoritatea eroilor istorici din vremuri îndepărtate, ale căror viață și fapte diferă considerabil de cele ale omenirii obișnuite, Apollonius rămâne până în ziua de azi o enigmă care nu și-a găsit încă oedipul. Existența lui e învăluită într-un văl atât de misterios, încât este adesea luată drept mit. Dar, potrivit tuturor legilor logicii și rațiunii, este absolut clar că Apollonius nu se cuvine să fie privit vreodată într-o astfel de lumină. Dacă teurgul din Tyana ar fi privit ca un personaj fabulos, atunci istoria nu ar avea dreptul la oameni precum Cezar și Alexandru. E foarte adevărat că acest înțelept, ale cărui puteri taumaturgice rămân până în ziua de azi neegalate de nimeni - pe baza unor dovezi atestate istoric - a apărut în arena vieții publice fără a se ști de unde venea și a dispărut din ea fără ca nimeni să știe unde s-a dus, dar motivele acestui fapt sunt evidente. S-au folosit toate mijloacele - în special în secolul al IV-lea și al V-lea al erei noastre - pentru a șterge din conștiința oamenilor amintirea acestui om măreț și sfânt. Difuzarea biografiilor sale, care erau numeroase și entuziaste, a fost împiedicată de creștini dintr-un motiv întemeiat, după cum vom vedea. Jurnalul lui Damis a supraviețuit ca prin minune, rămânând singurul care deapănă povestea.