Adevăr Divin
Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim.
▷ Religie ▷ Creștinism ▷ Sfinți

Cum să trăim după voia lui Dumnezeu

Editura:
Editura: Egumenița
La început, omul umblă ca prin ceață sau ca printr-o pădure mohorâtă și prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mâna cuiva care îl poate scoate de acolo și îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovnicește, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufletești, extrem de subtile, de vreme ce nu-și tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienții obișnuiți, ci nici medicii înșiși?
Cum să trăim după voia lui Dumnezeu

11.00 9.35 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Cum să trăim după voia lui Dumnezeu” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×

Detalii:

Dacă omul pornește pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită și să nu se limiteze la propriile presupuneri.
La început, omul umblă ca prin ceață sau ca printr-o pădure mohorâtă și prin mijlocul mrejelor.
De aceea, mai bine să-i întindă mâna cuiva care îl poate scoate de acolo și îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovnicește, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufletești, extrem de subtile, de vreme ce nu-și tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienții obișnuiți, ci nici medicii înșiși?

Le putem deprinde fără învățare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu nașterea (instinctele), însă științele și artele se însușesc de obicei prin învățare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei și știința științei, ce se poate face aici fără un învățător? Cine acționează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, și anume: încrederea prea mare în sine și îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învățătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) și ungerea Lui ne învață despre toate (cf. I Ioan 2, 27).

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 11.00 RON
Discount
Discount 15%
Preț final
Preț final 9.35 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-550-437-0
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această categorie

0725.931.146 | adevardivin@gmail.com

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Golește coșul Continuă cumpărăturile Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș