Isus în India și Tibet
Oare Isus a petrecut o parte din viață în India, acei 18 ani din existența sa (între 12 și 30 de ani) despre care Biblia nu face nicio mențiune? Subiectul a stârnit de nenumărate ori polemici violente, astfel încât publicarea lucrării a fost interzisă la sfârșitul secolului al XIX-lea de Biserica Catolică. |
39.00 33.15 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Oare Isus a petrecut o parte din viață în India, acei 18 ani din existența sa (între 12 și 30 de ani) despre care Biblia nu face nicio mențiune? Subiectul a stârni de nenumărate ori polemici violente, astfel încât publicarea lucrării a fost interzisă la sfârșitul secolului al XIX-lea de Biserica Catolică. Ar trebui să vedem în asta dorința de a se ascunde un adevăr deranjant? Și dacă documentele citate de autor sunt autentice? Această probabilitate merită să file avută în vedere cu atât mai mult cu cât intelectuali iluștri, printre care și Nicolas Roerich (Premiul Nobel pentru Pace în 1929), sprijină afirmațiile lui Notovici și confirmă existența acelor faimoase pergamente. Ne putem ușor imagina implicațiile pe care le poate avea o astfel de descoperire. |
Cuprins:
Prefață ... 5 Călătoria în
Tibet ... 11 Rezumat ...
91
|
Fragment:
Purta un costum format dintr-un halat lung și galben și o bonetă cu urechi din postav de aceeași culoare. Avea în mâna dreaptă o giruetă de rugăciuni din aramă, pe care o punea în mișcare, din când în când, cu mâna stângă, fără să întrerupă în vreun fel conversația cu mine. își comunica aerului ruga lui continuă ca să ajungă mai ușor la cer cu ajutorul acestui element. Am traversat un șir de camere joase, cu pereții plini de rafturi pe care se etalau statuete ale lui Buddha de toate mărimile, confecționate din tot felul de materiale și acoperite cu un strat gros de praf. în fine, am ajuns pe o trasă descoperită de unde privirea, cuprinzând regiunea din jur, plana peste un ținut neospitalier, presărat cu stânci bătând în cenușiu și traversat de un singur drum care, în ambele părți, se pierdea la margini de orizont. După ce ne-am așezat, ni s-a adus îndată bere de hamei, numită chang, preparată chiar la mănăstire. Ea îi face pe toți călugării să capete rapid burtică, ceea ce este considerat aici un semn al favorii deosebite acordate de Cer. Aici se vorbește tibetana. Originea acestei limbi este plină de neclarități, dar e sigur că un rege al Tibetului, contemporan cu Mahomed, a vrut să creeze o limbă universală pentru toți adepții lui Buddha. în acest scop, a simplificat gramatica sanscrită, a compus un alfabet care conținea un număr infinit de semne și a pus astfel bazele unei limbi care se pronunță foarte greu și se scrie foarte complicat. Ca să reprezinți un sunet, trebuie să folosești nu mai puțin de opt caractere! Toată literatura modernă din Tibet este scrisă în această limbă. De altfel, limba tibetana curată se vorbește doar la Ladak și în Tibetul oriental. în toate celelalte părți ale Tibetului, se folosesc dialecte formate dintr-un amestec al acestei limbi cu diferite graiuri luate de la popoarele vecine dintr-o regiune sau alta. în viața tibetanului, există întotdeauna două limbi: una absolut de neînțeles pentru femei și cealaltă vorbită de întreaga națiune. Numai în mănăstiri se folosește tibetana curată. Clerul din mănăstiri preferă vizitele europenilor și mai puțin pe cele ale musulmanilor. întrebându-l care este motivul, lama mi-a răspuns: – Musulmanii nu au niciun punct de contact cu religia noastră. Recent încă, în campania lor victorioasă, au convertit cu forța la islamism o parte dintre budiști. Trebuie să facem multe eforturi ca să-i readucem pe acești musulmani, acești descendenți ai budiștilor, pe calea cea bună. Cu europenii e altfel. Nu numai că practică principiile fundamentale ale monoteismului, ci fac parte dintre adoratorii lui Buddha aproape în aceeași măsură ca toți lama care locuiesc în Tibet. Singura greșeală a creștinilor este că, după ce au adoptat marea doctrină a lui Buddha, s-au separat în același timp complet de el și și-au creat un dalai-lama diferit. Numai al nostru a primit darul divin de a vedea față în față maiestatea lui Buddha și puterea de a servi ca intermediar între pământ și Cer. – Cine este acest dalai-lama al creștinilor despre care mi-ai vorbit? mi-am întrebat interlocutorul. Avem „un fiu al Domnului" căruia îi adresăm rugi fervente și la el apelăm ca să intervină pentru noi pe lângă Dumnezeul nostru unic și indivizibil. – Nu despre el e vorba aici, saab. Și noi îl respectăm pe cel pe care îl recunoașteți ca fiu al unui Dumnezeu unic, dar nu vedem în el un fiu unic, ci ființa excelentă, alesul dintre aleși, într-adevăr, Buddha s-a incarnat cu inteligența lui în persoana sacră a lui Issa care, fără să folosească focul sau fierul, a plecat să răspândească în toată lumea marea și adevărata noastră religie. Mă refer la acel dalai-lama al vostru pământesc, cel căruia îi dați titlul de Părinte al Bisericii. Ãsta e mare păcat. Să dea Cerul să fie readus pe drumul cel bun ca toate celelalte oițe rătăcite, a zis lama, rotindu-și încă o dată girueta cu rugăciuni. Am înțeles că făcea aluzie la papă. – Mi-ai spus adineauri că un fiu al lui Buddha, Issa, ales între aleși, a răspândit religia voastră pe pământ. Cine este? – Rulouri aduse din India în Nepal și din Nepal în Tibet, referitoare la existența lui Issa, sunt scrise în plimba pali și se găsesc în prezent la Lhassa, dar avem aici o copie în limba noastră, adică tibetană. – Cum este privit Issa în Tibet? Are reputația de sfânt? – Poporul nu-i cunoaște nici măcar existența. Numai marii lama îl știu, deoarece au studiat sulurile în care este relatată viața lui. Dar, pentru că doctrina sa nu este o parte canonică a budismului și adoratorii lui Issa nu recunosc autoritatea lui dalai-lama, în Tibet, profetul Issa (ca mulți asemenea lui) nu este recunoscut ca unul dintre sfinții principali. – Ați comite păcat dacă ați citi aceste copii unui străin? l-am întrebat. – Ceea ce îi aparține lui Dumnezeu le aparține și oamenilor, mi-a răspuns el. Datoria ne obligă să participăm cu dragă inimă la răspândirea doctrinei sale. Numai că nu știu unde se găsesc aceste documente. Dacă vei vizita gonpa noastră, ți le voi arăta cu plăcere. În acel moment au intrat doi călugări, au rostit câteva cuvinte imposibil de înțeles pentru mine și au ieșit. Nu aveam altceva mai bun de făcut decât să mă retrag și să merg la culcare în camera pusă la dispoziție. Am petrecut acolo întreaga noapte, după ce am băut lapte și am mâncat câte ceva. A doua zi, seara, am ajuns la Leh, gândindu-mă cum aș putea să revin la mănăstire. După două zile, printr-un trimis special, i-am expediat acelui lama-șef un cadou: un ceas deșteptător, un ceas de mână și un termometru. îi dădeam de știre că, înainte de a părăsi Ladak, voi reveni probabil la mănăstire, în speranța că va binevoi să-mi arate cartea despre care discutaserăm. Plănuisem să ajung în Cașmir și să plec de acolo după un timp la Himis, dar soarta a hotărât altfel. Trecând pe lângă un munte în vârful căruia se găsea gonpa Piatak, calul meu a pășit greșit și am căzut la pământ rupându-mi piciorul drept sub genunchi. Nu puteam să-mi continui călătoria, dar nici nu doream să mă întorc la Leh și perspectiva de a cere ospitalitate în gonpa Piatak și de a rămâne în hanul mizerabil al acelei mănăstiri nu mă încânta cine știe ce. Am poruncit așadar să fiu transportat la Himis, unde puteam să ajung după o jumătate de zi mergând la pas. Mi-a fost pansat piciorul drept, operație care mi-a provocat dureri insuportabile, și am fost urcat în șa. Un hamal îmi ținea piciorul rănit și altul ducea calul de căpăstru. Am intrat pe porțile mănăsti¬rii la o oră foarte târzie a serii. Auzind de accidentul meu, toți oamenii de-acolo mi-au ieșit în întâmpinare, m-au transportat cu foarte mare grijă în camera lor cea mai bună, m-au culcat pe un maldăr de obiecte moi și au așezat o giruetă pioasă lângă acel pat improvizat. Toate acestea se întâmplau sub supravegherea directă a „starețului", care a strâns cu afecțiune mâna pe care i-am întins-o ca să-i mulțumesc pentru bunătatea lui. Dimineață, mi-am prins singur locul bolnav între scându-rele lungi, legându-le între ele cu sfori. Mă străduiam să nu fac mișcări inutile și rezultatul favorabil nu s-a lăsat așteptat: după două zile, eram în stare să părăsesc gonpa și să mă îndrept lent spre India în căutarea unui medic. În timp ce un tânăr punea în mișcare roata de rugăciuni aflată lângă pat, venerabilul bătrân care conducea gonpa mă distra cu istorisiri interesante. Scotea deseori din cutia lor deșteptătorul și ceasul de la mine, mă întreba cum se întorc și la ce foloseau. Cedând insistențelor mele, mi-a adus în cele din urmă două cărți groase, cartonate, ale căror file mari erau din hârtie îngălbenită de timp. Mi-a citit apoi biografia lui Issa, pe care mi-am notat-o cu grijă pe carnetul de călătorie după traducerea făcută de interpretul meu. Acest document ciudat este scris sub formă de versete izolate, care foarte des nu se leagă unele de altele. În cea de-a treia zi, sănătatea mi s-a ameliorat și am putut să-mi continui drumul. După ce mi-am îngrijit piciorul, am făcut cale-ntoarsă, îndreptându-mă spre India prin Cașmir. |