În
volumul său de debut, Laura Ionescu se întoarce în copilărie și adolescență
pentru a pune întrebări despre lumea nevăzută a părinților noștri. Autoarea își
recompune mama din dialoguri și momente doar ca să descopere cât de complexă a
fost ca personaj: o femeie care credea în egalitatea dintre femei și bărbați la
începutul anilor 1990, o luptătoare capabilă să înfrunte statul, capul unei
familii care a știut mereu că singura resursă cu adevărat infinită este
iubirea.
O
carte despre iubirea care rămâne și care ne crește dincolo de moarte, despre
forța de a integra trauma în ceea ce devenim și despre cine sunt ai noștri
dincolo de faptul că sunt ai noștri, Nu te găsesc pe nicăieri are
o forță emoțională teribilă. Lucrurile nespuse se transformă într-o voce
curajoasă și autentică, o voce ale cărei valuri trec insesizabil de la umor la
reflecție și de care nonficțiunea românească avea nevoie.
„Naivă
mai ești, mamă, oare când o să vezi lucrurile așa cum sunt?”, mă întreba ea
atunci, iar eu îi răspund: acum. În momentul în care scriu lucrurile astea, le
văd pentru prima oară așa cum au fost. Le văd pentru că e prima oară când simt
că dacă mă uit la ele așa cum au fost n-;o să orbesc. Am crescut, iar timpul îți
dă puterea asta. Mă uit la trecut și știu că n-;o să mă orbească, pentru că am
văzut destule până acum.
N-;aș
fi vrut să am nimic de-;a face cu acea femeie pe care o iubeau toți și de care
se temeau toți. Mă uit în oglindă și o văd în ochii mei, o văd în deciziile
mele, în neînfricarea absolută pe care o am uneori. O văd în alunița de pe mâna
mea dreaptă, cea pe care o aveam amândouă în același loc. O aluniță pe care
timpul insistă să o șteargă, fiindcă timpul e o gumă de șters. O verific din
când în când să văd dacă mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamănă mâinile, ne
seamănă picioarele, ne seamănă alunița de sub nas, aia care pare o semnătură
grăbită făcută de Dumnezeu când avea multe acte de rezolvat. Semănăm. Nu știu
dacă am eu nevoie să semănăm sau chiar semănăm în toate; nu știu dacă oamenii
îmi spun asta fiindcă mă iubesc sau fiindcă o iubesc.
O
carte recomandată de DOR
Cristian
Lupșa, editor DOR, în prefața cărții: „Cartea
Laurei e un mulțumesc și o despărțire. E o rană deschisă și e vindecarea ei. E
o întoarcere în trecut, făcută ca să poți privi către viitor.”
Câteva
gânduri de la cititori:
Cea mai frumoasă carte pe care am
citit-o anul acesta! M-a prins ca într-un serial la care am participat activ cu
amintirile care mi se iveau rând cu rând. — Ioana Dinu
Într-o pagină ești martor la ceva
intim din sânul unei familii pe care nu o cunoști, în următoarea te trezești
înapoi în propria-ți copilărie. — Tara Duveanu
O carte minunat scrisă și intens
trăită. —
Andra Nicula
Cartea asta m-a învățat ceva
esențial: ce fel de mamă aș vrea să fiu. Ș;i ce e o mamă bună dacă nu cea care
lasă în urma ei oameni care iubesc? — Cristina Stavri
Nu te găsesc pe
nicăieri este
o carte despre iubire, iertare și durere. Dar este și despre feminitate și
feminism, ceea ce o transformă într-o lectură esențială în contextul actual. — Ionuț
Tecuceanu
Am citit cartea pe nerăsuflate și
am fost atentă la fiecare cuvânt, ca să-l interiorizez, așa cum am simțit că și
Laura a împărtășit amintirile cu noi. — Roxana Tănăsachi
O carte despre recuperări
esențiale, o arheologie a copilăriei și adolescenței, o carte despre feminitate
și iubire, despre ce pierdem și ce nu trăim, despre durere și lucrurile care nu
au niciun sens. —
Mugur Pătrașcu
E un tip de scriitură care te
înglobează, nu poți rămâne un cititor spectator, ai intrat în frenezia textului
și nu te mai lasă să respiri! — Irina Tudor
Laura Ionescu scrie absolut
superb, fără cuvinte inutile și cu foarte mult suflet. O lectură obligatorie. — Laura
Ghițoi
O carte pe care o citești dintr-o
răsuflare, dar pe care o respiri mult timp după. Conține o comoară de
necuprins, pe care Laura Ionescu a reușit s-o cuprindă și s-o împartă cu noi.
Așa se simt cei 17 ani de Doamna Ciocolată și tot ce i-a lăsat Laurei, iar prin
ea, lumii: o ciocolată infinită din care gustă și copiii care au crescut fără.
Amăruie, că așa e ciocolată pură. — Camelia Grad
Nu te găsesc pe
nicăieri este
o declarație de dragoste imperfectă, este iertare și împăcare cu sinele, este
râs cu ochii umezi și plâns cu tot corpul. O relație mamă-fiică atât de
puternică și de specială, dar atât de universală, încât am revăzut-o pentru o
secundă pe mama stând în ușă, spunându-mi că mi-a adus „un pui de fâs”. Este o
carte curajoasă, care va ajunge la mama și pe care mama o va iubi, la fel ca mine. — Andreea
Călărașu
E o carte cu care te vei
identifica și cu care vei râde. Uneori îți va intra ceva în ochi. E precum
viața pe care o trăim: mereu imprevizibilă, dar pe care avem doar opțiunea să o
trăim și poate să ne bucurăm mai mult de ea, că există, indiferent cum. Ș;i este
o carte te va face să vorbești mai mult cu mama ta. Chiar și despre
nimic. —
Dragoș Smeu
Cartea de debut a Laurei Ionescu
merită critica excelentă pe care o primește încă din primele zile de la
publicare. M-a surprins, mi-a plăcut, mi-a umplut ochii de lacrimi, m-am
regăsit; nu am pus jos volumul vreme de cinci ore și m-am încordat să nu citesc
ultimele pagini tot atunci, pentru a potența experiența. — Catinca
Ciornei
Cartea Laurei nu este o lectură.
Este o experiență, este o necesitate. Este cu siguranță favorita mea de anul
acesta și o să rămână cu mine multă vreme. — Rucsandra Tudoran | 
Adevăr Divin
