Nerostit (Carte tipărită)

Te invit așadar la o lectură relaxantă despre oameni și necuvântătoare și modul în care destinele acestora se intersectează uneori, ajungând să le schimbe fundamental destinul.

Neil Abramson este partener într-o firmă de avocatură din Manhattan, fost membru al consiliului de administrație al Animal Legal Defense Fund (Fondul pentru apărarea juridică a animalelor) beneficiar al unui premiu din partea ASPCA (American Society for the Prevention of Cruelty to Animals / Societatea Americană pentru Prevenirea Cruzimii Față de Animale) pentru activitatea juridică desfășurată în scopul apărării drepturilor animalelor și membru fondator al Comitetului Juridic al Asociației Baroului din New York pentru Probleme Legate de Animale. El și soția sa, medic veterinar, își împart casa cu o mare varietate de animale.

Te-ai întrebat vreodată cum ți-ai descrie viața dacă ai muri, iar conștiința ta ar fi capabilă să privească în urmă și să judece totul la rece? Ce ai vedea? Bucurie, tristețe, împăcare, resemnare, iubire, regret, greșeli pe care nu ai mai apucat să le îndrepți? Cuvinte pe care nu ai mai apucat să le rostești? Iar dacă ai vedea lucrurile astfel, te-ai gândi măcar pentru o clipă să faci mici schimbări în modul în care îți trăiești viața, astfel încât, dacă ai muri mâine, să nu mai ai nici cel mai mic motiv de regret?

Helena privește înapoi cu regret. Vede o viață neînsemnată, plină de greșeli și care va fi rapid dată uitării. Dar adevărul se va dovedi a fi cu totul altul. Pentru că moartea pe care a provocat-o și care îi trezește remușcări, a avut un sens. Ea a unit destine și i-a ajutat pe mulți să treacă mai ușor prin propria dramă. Pentru că, acest roman este până la urmă doar o felie mică din marea dramă umană…

Așadar, vom vedea rând pe rând, cum, destinele personajelor acestei cărți sunt legate în mod misterios de câte o moarte.

Tânărul avocat David Colden și soția lui Helena, un medic veterinar bântuit de remușcarea de a fi contribuit prin natura meseriei ei la moartea a numeroase animăluțe, au devenit un cuplu în urma unui accident nefericit care a avut ca victimă o căprioară. Dar Helena omite din punctul în care se află că meseria ei nu a însemnat numai eutanasieri. Ea i-a oferit și satisfacția de a fi salvat de la moarte o mulțime de animale și că unele dintre acestea (un porc, doi cai, trei câini și câteva pisici) au devenit ulterior parte din familia ei și a lui David. O familie cândva fericită, care acum este marcată de drama despărțirii. Pe lângă aceasta, fiecare dintre cei doi foști soți își trăiește propria dramă. Drama lui David este că nu și-a luat la revedere de la ființa pe care a iubit-o cel mai mult. Drama Helenei este că a provocat moarte, chiar dacă nu într-un mod rău intenționat.

Studiul efectuat la Universitatea Cornell pe un cimpanzeu pitic pe nume Charlie, le-a adus împreună pe dr. Jane Cassidy (Jaycee) și pe Helena, dar destinul lui Charlie avea să o marcheze pe Helena mult prea mult… Faptul că a contribuit, chiar și într-un mod involuntar la moartea lui Charlie, este o altă sursă de regret și remușcări pentru ea. Jaycee, în schimb, va răzbuna această tragedie prin descoperirile uimitoare pe care le va face cu privire la conștiința primatelor și a capacității lor de comunicare. Iar acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul unui cimpanzeu pe nume Cindy. Dar drama ei va fi că realizările nu îi vor fi recunoscute chiar de cei care au angajat-o în acest sens.

Un pisoi pe nume Mărunțelul Pete i-a adus împreună pe Sally și pe Joshua, ambii medici veterinari.

Joshua Marks este fostul consilier al Helenei pentru rezidențiat, fost mentor și prieten drag și totodată fostul ei coleg de cabinet veterinar. Joshua a fost greu încercat de viață, dar încearcă să își revină refugiindu-se în munca pe care o practică cu multă pasiune. Cabinetul său veterinar este martorul multor drame ce se petrec în lumea necuvântătoarelor, dar și în lumea oamenilor.

Sally Hanson este un medic veterinar, care, la cei 36 de ani ai săi trebuie să se consoleze cu ideea morții soțului ei, dar și cu dificultățile pe care le presupune creșterea unui băiat, Clifford, cu sindrom Asperger. Concediată pe neașteptate din cabinetul doctorului Thorton, va fi nevoită să se mulțumească cu un job de menajeră în casa avocatului David Colden. Iar cel care va contribui în mod decisiv la consolidarea relației lor va fi un cal pe nume Arthur. Pe de altă parte, animăluțele familiei Colden se vor dovedi a fi anturajul perfect pentru micuțul Clifford.

Un cimpanzeu pe nume Cindy îi va aduce împreună pe David Colden, care lucrează la o importantă firmă de avocatură din Manhattan (New York) și pe reputata cercetătoare în domeniul primatelor Jane Cassidy (Jaycee) care a reușit să demonstreze că primatele mari au ceea ce până acum se credea că este specific doar oamenilor, și anume, conștiință, dar și capacități avansate de comunicare non-verbală. Ea va avea nevoie de ajutorul unui avocat pentru a-și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile de spargere și pătrundere într-o unitate federală, spargere și pătrundere cu intenția de a fura o proprietate federală și furtul unei proprietăți federale, pe care i le aduce institutul pentru care a efectuat studiile pe Cindy. Ș;i când te gândești că toate aceste acuzații îi sunt aduse ca urmare a faptului că ea doar a încercat să îi salveze viața lui Cindy…

Pregătirea procesului pentru susținerea nevinovăției lui Jaycee va însemna o adevărată desfășurare de forțe, dar și un plăcut sentiment pentru David că este apreciat și iubit de colegii lui. Ș;i deși David va câștiga procesul, va trebui să se consoleze cu ideea, la fel ca și Helena, că, atunci când interese mult mai mari sunt la mijloc, viața unor animale nevinovate precum Cindy aproape că nu mai contează.

Dar acest proces va însemna pentru David mult mai mult decât un nou proces câștigat. Va fi o ultimă dovadă de iubire și apreciere pentru Helena și pentru activitatea pe care a depus-o ea alături de Jaycee.

Iar pentru Helena, martorul invizibil din această carte, acest „elefant alb” care urmărește fiecare pas al personajelor, după ce a decedat la 37 de ani de cancer la sân, va însemna un reconfortant sentiment de eliberare de sub teroarea remușcărilor care o bântuie încă. Acele remușcări legate de eutanasierea atâtor animăluțe nevinovate. Ea va conștientiza în cele din urmă faptul că fiecare viețuitoare pe care a ajutat-o să moară a avut un sens în viața ei.

„Fiecare dintre ele a fost valoroasă în felul ei, fiecare a fost esențială în conectarea noastră și apoi în mersul înainte al vieții noastre și fiecare a dăruit mult mai mult decât a primit în schimb.

Clifford avea dreptate: fiecare a contat. Am fost mai bună pentru că le-am cunoscut pe fiecare dintre ele și binecuvântată pentru că le-am cunoscut pe toate. Cred că am ajutat și știu cu o certitudine absolută că mi-a păsat.”

Odată cu moartea cățelușului Skippy, ea își va da seama cu atât mai mult că moartea are capacitatea de a uni oamenii. Ea îi va vedea astfel pe David, Clifford, Sally și Joshua strânși la un loc, mai uniți ca niciodată, asistând la moartea celui care a fost cățelușul ei preferat.

Helena se va elibera totodată și de cealaltă temere pe care a avut-o în timpul vieții, și anume că, toate acele animăluțe pe care le-a eutanasiat o vor aștepta pe lumea cealaltă și o vor judeca. Dar, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de înfricoșătoare pe cât și le-a imaginat ea:

„Am avut dreptate în legătură cu ceea ce mă aștepta. Acele vietăți pe care îmi era frică să le întâlnesc în moarte erau de fapt acolo. Toate.

Au privit în inima mea cu grație, compasiune și demnitate și apoi au ridicat greutatea pe care am purtat-o atât de mult timp. M-au iertat mai profund decât îți poți imagina că este posibil.”

La șapte ani de la moartea Helenei, viața își reintră în ritmul ei firesc. Un ritm în care trecutul și prezentul coexistă într-un soi de comuniune imperceptibilă. Trecutul se estompează din ce în ce mai mult, iar prezentul dobândește mai mult sens și mai mult farmec, dar și puțin mister, datorită a ceea ce a fost. Relația dintre Helena și David capătă o nuanță stranie. În timp ce pentru David, Helena devine trecut, pentru Helena timpul nu mai contează. De aceea legătura dintre ei nu se rupe definitiv, ci doar se estompează și devine suportabilă:

„Au trecut șapte ani de când l-am văzut ultima oară pe David. Vreau să-i văd chipul pentru ultima oară. […]

David intră în grădină și închide ușa după el. O bancă mare din piatră la umbra unui stejar bătrân se află în centru înconjurată de mai multe pietre. Citesc unele dintre numele de pe ele – SKIPPY, CHIP, BERNIE, COLLETTE, CINDY, ALICE, precum și altele care nu îmi sunt cunoscute. […]

Ș;i, da, numele meu este de asemenea pe una dintre pietre.

David stă pe bancă și inspiră parfumul de liliac în timp ce ascultă zumzetul albinelor care lucrează.

Un motan iese dintre flori și se așază în fața pietrei mele. Vechiul meu prieten Henry. Nu arată diferit față de atunci când l-am lăsat. Nu mă pot abține să nu zâmbesc în timp ce el începe să se spele, ignorându-l complet pe David. Câteva secunde mai târziu, o altă pisică vine din altă direcție și se așază pe un petec însorit din fața pietrei lui Skippy. Este urmată de o a treia și o a patra pisică, ce stau în fața altor pietre.

În câteva clipe, grădina se umple de mai bine de douăsprezece pisici – portocalii, negre, cu blana lungă, cu blana scurtă, tigrate și pestrițe – care se tolănesc confortabil în bătaia soarelui.

Soțul meu se uită la pisici în liniște timp de câteva minute și apoi zâmbește larg. Nu rostește decât un singur cuvânt:

— Helena.”