Transilvania
– starea noastră de veghe este o excelentă carte de vizită. Îl găsim
aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simplă literă
moartă sau inventar de cronologii seci și controversate, ci chiar temelia
prezentului. El este autor și coordonator de impresionante spectacole ale
rădăcinilor noastre – întrepătrunse cu ale altor neamuri, dar păstrându-și
autonomia și specificitatea. Îl descoperim pe cititorul și degustătorul de literatură bună, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact și
nepărtinitor în încheierile sale, ci și rostit memorabil, în cuvinte potrivite
care să probeze caratele limbii române. Îl întâlnim în fiecare pagină pe
Ioan-Aurel Pop omul cetății, prezent în miezul lucrurilor și gata să pună
umărul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai mărunte ale vremii,
intervine prompt și expresiv de câte ori simte că punctul pe i a fost rătăcit în polemici goale. Îl găsim pe Profesorul îndrăgostit de Universitate și de rosturile
acesteia în lumea contemporană, cel care știe, pe urmele lui Vasile Pârvan,
care este „datoria vieții noastre”. Citim elogiile sale atent cumpănite la
marile figuri ale culturii naționale și argumentele sale ferme despre
legitimitatea sentimentului național. E prezent pretutindeni, în fiecare
literă, ardeleanul, de veghe la statura „învățatei Transilvanii”,
lucrând la durarea ei fiindcă îi știe durerea. Da, e o carte de vizită. Pentru
autor, dar și pentru Transilvania. Pentru noi.
• Irina Petraș |